Fără categorie

“Iubitul-paravan” al minorei lui Bivolaru a murit într-un accident de mașină, în Germania

Dumitru Remus Lomoș a fost paznicul sclavelor ce munceau la “Brutăria MISA”.

Trei lideri ai Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) au fost implicați, pe data de 2 mai, într-un accident rutier. Se pare că Teodor Pop, Mihai Comănescu și Remus Dumitru Lomoș se îndreptau spre Elveția.

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

În urma accidentului, Remus Dumitru Lomoș a fost rănit grav și a murit a doua zi, la spital. Toți trei aveau legături strânse cu Guru Bivolaru, pe care îl vizitau frecvent la reședința sa secretă de la Paris. Remus Dumitru Lomoș a devenit important în MISA atunci când a acceptat să își asume o relație inexistentă cu minora Mădălina Dumitru, pentru a-l scăpa pe Bivolaru de acuzațiile de întreținere de relații sexuale cu un minor.
Minora fusese racolată la vârsta de 15 ani din Costinești (unde și locuia) de către Gregorian Bivolaru. Aceasta a fugit practic de acasă și s-a stabilit într-un ashram din București, devenind una dintre amantele oficiale ale lui Guru (așa cum reiese și din jurnalul fetei, găsit de anchetatori). Mădălina Dumitru a fost găsită în ashram la o descindere a autorităților din anul 2004 (Operațiunea Christ) și încredințată, în urma unei decizii a Direcției pentru Protecția Copilului Constanța, familiei surorii ei.
Ședința de la Protecția Copilului Constanța a fost întreruptă de un bărbat care a pretins că este iubitul Mădălinei Dumitru și că vrea să o ia de soție. Membrii Comisiei nu s-au lăsați păcăliți de impetuozitatea bărbatului și nici de lacrimile și nervii minorei (care a aruncat la un moment dat cu o scrumieră) și au stabilit ca fata să fie încredințată familiei Iordache. La scurt timp însă, Mădălina a fugit din casa surorii și de atunci nu a mai fost găsită. Surse din MISA spun că ea a plecat din țară împreună cu Gregorian Bivolaru.

Procurorii vorbesc despre sclavie la MISA

Remus Dumitru Lomoș era implicat într-un dosar penal, fiind acuzat de trafic de persoane și aderare la un grup infracțional organizat. Iată câteva fragmente din rechizitoriu:

În perioada decembrie 2001- martie 2004, timp în care a făcut parte din grupul infracțional organizat constituit şi condus de către inculpatul Bivolaru Gregorian în interiorul MISA, în calitatea sa de coordonator al unei brutării aparținând MISA, la ordinul scris al acestuia din urmă, a primit „în custodie” mai mulți adepți MISA aserviți spiritual, printre care şi părțile civile Mureșan Diana Isabela, Dumitru Ionela-Cristina şi Vălean Alina Elena, supraveghind la prestarea muncii neretribute în respectiva locație, după o normă de lucru şi în baza unui regulament de organizare a activității desfăşurate, ce prevedea sancțiuni aspre la adresa celor ce nu le respectau.
Un alt rol al învinuitului Lomoș Dumitru Remus în cadrul grupului mentionat era şi acela de recrutare a adepților MISA, în considerarea abuzului de autoritate deplină pe care inculpatul Bivolaru Gregorian o avea asupra acestora, în scopul exploatării lor prin determinare la efectuarea de muncă neretribuită, în stare de aservire spirituală.
După cum reiese din declarațiile părții civile Dumitru Ionela Cristina, această recrutare a adepților MISA era realizată de învinuitul Lomoș Dumitru Remus prin propovăduire şi îndobitocirea acestora, spunându-le despre Bivolaru Gregorian că „este mare guru spiritual, cel mai dotat bărbat în materie de sex, (…) şi ne îndemna la ascultarea fără crâcnire la tot ce spune maestrul spiritual şi la obedientă şi supunere totala”, precum şi prin îndemnarea adepților MISA să se mute în ashram-urile asociației şi să practice karma yoga (muncă neretribuită în folosul grupului infracțional în cauză).
Din declarațiile părții civile Vălean Alina rezultă că „brutăria” condusă de învinuitul Lomoș Dumitru Remus a primit numeroase amenzi de la organele de control abilitate, finalmente fiindu-i interzisă activitatea datorită condițiilor de igienă şi producție neigienice şi, în pofida acestui fapt, punctul de lucru condus de învinuitul Lomoș Dumitru Remus a continuat producția necesarului de produse de panificație pentru aprovizionarea adepților MISA cazați în ashram-uri.
Potrivit declarațiilor părților civile Mureșan Diana Isabela şi Vălean Alina Elena, la „brutăria MISA”, din ordinul inculpatului Bivolaru Gregorian a fost instalată o stație de radio emisie-recepție, folosită (potrivit instrucțiunilor comune ale inculpatului Bivolaru Gregorian şi învinuitului Lomoș Dumitru Remus) pentru comunicarea rapidă între acest punct de lucru şi inculpatul Bivolaru Gregorian şi celelalte persoane din grupul infracțional condus de acesta.
De asemenea, din conținutul declarațiilor părților civile Dumitru Ionela Cristina şi Mureșan Diana Isabela rezultă că au fost trimise de inculpatul Bivolaru Gregorian (care a abuzat de autoritatea spirituală deplină pe care o avea asupra acestora, prin ordine precise, menționate de acesta pe bilete de hârtie), să muncească fără a fi retribuite în vreun fel, în condiții mizere, la „brutăria MISA”

Dacă nu puteau munci, plăteau karma în bani

Iată ce a declarat una dintre tinerele care a muncit în folosul MISA, Mureșan Diana Isabela:
„Am desfăşurat karma-yoga, aproximativ un an. Condițiile de lucru la brutărie erau extrem de grele, la început efectuând karma yoga în timpul nopții. La solicitarea mea, Bivolaru Gregorian a acceptat să lucrez în timpul zilei. În toată această perioadă nu mi s-a încheiat un contract de muncă sau de colaborare şi nu am fost plătită pentru activitatea pe care am desfăşurat-o. Dacă, din diferite motive, nu puteam presta karma yoga eram obligați de către Bivolaru Gregorian, sau numai cu acceptul său, să plătim diferite sume de bani, cuprinse între 1.000.000 lei şi 1.500.000 lei pe lună, ce reprezenta echivalentul orelor de karma yoga. Din câte cunosc, la brutărie existau 2-3 persoane care aveau încheiat contract de muncă pentru a justifica o aşa-zisă activitate legală cu prilejul unui eventual control”.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top