Energie si dolari

Istoria Dobrogei, „măcelărită” din greșeală de autorități

Un calendar turistic cu sigla CJC conține erori grosolane

Intenția administrațiilor locale dobrogene de a promova istoria pământului dintre Dunăre și Mare este, să recunoaștem, una lăudabilă. Atunci când cei îndrituiți să realizeze astfel de materiale publicitare nu au nici cele mai elementare cunoștințe în domeniu, rezultatul poate fi însă unul dezastruos. Un exemplu în acest sens este dat de o parte a unui calendar turistic care poartă sigla Consiliului Județean Constanța și al cărui obiectiv a fost acela de a prezenta cele mai importante obiective arheologice de pe teritoriul județului Constanța. Din păcate, la realizarea acestui calendar nu s-a apelat la un specialist, considerându-se în mod eronat că simplele informații luate de pe internet sunt suficiente. Nu a fost însă așa, pentru că produsul rezultat este unul ridicol și a scandalizat deja numeroase persoane din domeniul istoriei românești.

Un articol de Cristian CEALERA

 

O fotografie buclucașă

Am intrat în posesia uneia dintre filele calendarului creat de CJC. Este vorba de luna mai, acolo unde titlul ne spune că avem parte de o fotografie a ruinelor cetății Axiopolis. Surpriză totală însă: poza ne arată ruinele de la Capidava, ușor de recunoscut pentru mulți dintre dobrogeni. Există probabil o explicație pentru această eroare, dar aceasta nu este, nici pe departe, o scuză. Ruinele de la Axiopolis nu au putut fi fotografiate, întrucât obiectivul arheologic se află pe teritoriul unei unități militare din Cernavodă și nu poate fi vizitat. S-ar fi putut găsi însă altă cale, spunem noi, în sensul că ar fi putut fi găsit un vestigiu reprezentativ din Muzeul Axiopolis, în nici un caz fotografia unui alt sit.

O explicație foto de-a dreptul halucinantă!

După ce afli din calendar că la Axiopolis găsești ruinele Capidavei (!), șarada merge mai departe. Explicația foto conține greșeli pe bandă rulantă, chiar dacă vorbim doar de trei rânduri de text. În primul rând se menționează că Axipolis a fost fondat de Lisimah, regele Traciei, în secolul II î.H. O greșeală mare, întrucât Lisimah a fost un general de pe vremea lui Alexandru cel Mare și a trăit între anii 360 – 281 î.H. Satrap al Traciei după moartea lui Alexandru, Lisimah s-a proclamat într-adevăr rege al provinciei sus-menționate și este cunoscut în istoria antică a României ca fiind învinsul regelui get Dromichete.
Datarea greșită a lui Lisimah este însă doar prima dintre marile erori. Se menționează în calendar: „În sec 1 d.H, așezarea a fost reconstruită de romani, sub conducerea lui Constantin cel Mare, care au ridicat aici o cetate (!). Șoc și groază! Celebrul Constantin, împăratul care a declarat creștinismul drept religie de stat (Edictul de la Milano -313), a trăit în secolul IV d.H, cam 300 de ani mai târziu. Acestea sunt cele două mari greșeli ale explicației foto. Am aflat că eroarea comisă de realizatorul anonim al calendarului (probabil un angajat obișnuit al CJC) a fost una neintenționată. Ba chiar am aflat că scuza persoanei respective ar fi fost aceea că informațiile de pe Wikipedia erau greșite. Am mers la pagina respectivă și am observat că textul din calendar este practic copy paste via Wikipedia. Problema este că realizatorul nu s-a chinuit să intre pe linkurile Constantin cel Mare sau Lisimah, pentru că așa ar fi aflat că aceștia au trăit în alte perioade.

Adamclisi, o datare originală!

La pagina lunii martie, în același calendar, ne este prezentată o poză a cetății Adamclisi. Aflăm de acolo că este vorba de o cetate care a existat între secolele I și II.H. Cum s-a ajuns la această datare, rămâne un mister. Cine vrea să afle mai multe despre istoria acestei Adamclisi -Tropaeum Traiani și evident nu vorbim despre Monumentul Triumfal, poate vizita atât situl respectiv, cât și muzeul din localitate. Așa, turistul sau iubitorul de istorie poate admira al doilea monument triumfal, cel creat în timpul lui Constantin cel Mare (același de mai sus) și poate afla că cetatea a fost reconstruită din ordinul lui Licinius, cumnatul lui Constantin, care a făcut din Adamclisi una dintre cele mai importante cetăți ale Pontului Euxin.

În loc de sfârșit

Este păcat că în plin sec XXI, un secol în care informațiile se obțin cu atâta ușurință, ne confruntăm cu astfel de situații. Dobrogea are o istorie extraordinară, care atrage atenția turiștilor din întreaga lume. Haideți să fim mai atenți cu propria noastră moștenire și să nu ne batem joc de ea!

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top