Săptămână plină la CCINA Constanţa
Flanders Investment & Trade, Ambasada Belgiei în România, în colaborare cu UNTRR, Ministerul Transporturilor, ARILOG, European Gateways Platform, FORT, UPIR, RIA, CN APM SA Constanţa şi Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, prin Enterprise Europe Network, au organizat manifestarea economică interactivă “Misiune Economică în România – Transport şi Logistică”. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 8 – 9 iunie 2011, la sediul CCINA Constanţa şi a fost structurat astfel: 8 iunie – Seminar în cadrul căruia autorităţi şi experţi în domeniu au abordat subiecte precum Logistica în Flandra şi România sau Transportul şi Infrastructura în România. La seminar a participat Excelenţa Sa Dl. Philippe Beke , Ambasadorul Belgiei în România; 9 iunie 2011 – secţiunea Parteneriat de afaceri, constând în întâlniri individuale între companiile din Flandra şi cele din România, pe teme de interes comun.
Un articol de Paul PÂRVU
Având în vedere că Flandra se remarcă printr-un sistem de transport foarte dezvoltat şi printr-un nivel ridicat de specializare şi standardizare a întregului lanţ logistic, în cadrul acestui eveniment participanţii români au avut posibilitatea de a intra în contact cu tehnica know-how, aplicată de experţii flamanzi în domeniu şi, de asemenea, de a beneficia de oportunităţi de afaceri, prin dezvoltare de parteneriate. Prin rapiditatea reţelelor de transport modern şi prin conectarea la o reţea importantă de canale navigabile şi autostrăzi europene, Flandra se bucură de un comerţ foarte dezvoltat, realizat printr-un consistent volum al fluxului de marfă, în întreaga lume, marcând astfel o transbordare eficientă între reţeaua maritimă şi reţelele rutiere, feroviare şi navale.
EXPOAGROUTIL – 2011
Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, în colaborare cu Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Constanţa, sub patronajul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, organizează Târgul anual EXPOAGROUTIL, ediţia 2011. Miercuri, 8 iunie, în zona Perla – Teatrul de Vară Mamaia, a avut loc deschiderea oficială a celei de a XIX-a ediţii a manifestărilor expoziţionale şi tehnico-profesionale, care, în acest an, grupează următoarele secţiuni – Tractoare, combine şi echipamente agricole; Substanţe pentru fertilizare şi protecţia plantelor; Produse agricole şi alimentare; Utilaje şi instalaţii pentru industria alimentară; Salon de produse ecologice şi traditionale; Salon de flori; Salon de vinuri ; Salon ASSIST IMM ; Reuniuni profesionale pe teme de actualitate; Salonul regional al cercetării. Tradiţionalul târg naţional, cu participare internaţională, se desfăşoară până pe 11 iunie, în locaţia amintită.
