
| Galerie foto |
Elena UDREA, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a avut astăzi, 23 septembrie a.c., o întrevedere cu Johannes HAHN, comisarul european pentru politică regională.
Cei doi oficiali au purtat discuţii referitoare la problematica absorbţiei fondurilor structurale, ministrul subliniind că aceasta reprezintă o prioritate pentru guvernul român, care este decis să ia măsurile necesare în vederea deblocării procesului de implementare a programelor operaţionale. În cadrul discuţiilor s-a evidenţiat faptul că Programul Operaţional Regional are cea mai ridicată rată de contractare a fondurilor europene disponibile dintre toate programele operaţionale sectoriale din România, preconizându-se ca procesul de contractare să se încheie până la finalul acestui an.
Elena Udrea a menţionat că MDRT şi-a îndeplint angajamentele asumate faţă de Comisia Europeană privind efectuarea verificărilor tuturor achiziţiilor publice derulate în cadrul axei prioritare 2.1 a Programului Operaţion…

| Galerie foto |
Elena UDREA, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a avut astăzi, 23 septembrie a.c., o întrevedere cu Johannes HAHN, comisarul european pentru politică regională.
Cei doi oficiali au purtat discuţii referitoare la problematica absorbţiei fondurilor structurale, ministrul subliniind că aceasta reprezintă o prioritate pentru guvernul român, care este decis să ia măsurile necesare în vederea deblocării procesului de implementare a programelor operaţionale. În cadrul discuţiilor s-a evidenţiat faptul că Programul Operaţional Regional are cea mai ridicată rată de contractare a fondurilor europene disponibile dintre toate programele operaţionale sectoriale din România, preconizându-se ca procesul de contractare să se încheie până la finalul acestui an.
Elena Udrea a menţionat că MDRT şi-a îndeplint angajamentele asumate faţă de Comisia Europeană privind efectuarea verificărilor tuturor achiziţiilor publice derulate în cadrul axei prioritare 2.1 a Programului Operaţional Regional, precum şi a acelora incluse în declaraţiile de cheltuieli care urmează a fi transmise spre decontare la Bruxelles. Totodată, ministrul l-a asigurat pe comisarul Hahn că punctul de vedere al Autorităţii de Management a Programului Operaţional Regional faţă de Raportul de Audit al Comisiei Europene va fi transmis la Bruxelles în termenul convenit de cele două părţi.
Comisarul Hahn şi-a manifestat încrederea că demersurile întreprinse de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi de celelalte autorităţi române vor conduce la continuarea implementării cu succes a proiectelor finanţate din instrumente structurale.
