Inteligența artificială (prescurtată AI sau IA) este ultima modă. Fie că e prezentată ca o salvare de noi înșine, ca un pas epocal pe calea progresului, sau dimpotrivă – ca un pericol pentru întreaga omenire – ea este invariabil descrisă ca un avans tehnologic de dată recentă. Ceea ce e fals. Inteligența artificială este deja printre noi, în unele cazuri și domenii de 10, 20 de ani sau chiar mai mult. Timp în care nici nu ne-a omorât, dar nici nu ne-a cruțat – fără ca cineva să se dea de ceasul morții pentru una, sau pentru cealaltă.
Un exemplu de AI care ne-a lovit în moalele capului (fără să ne lase cucuie, bineînțeles, că așa suntem noi – nu ne învățăm minte) a fost votul României la Eurovision, în 2022. Cu acea ocazie, șase țări de mâna a doua printre care și a noastră și-au văzut voturile aruncate la gunoi, organizatorii concursului alocând în numele nostru alte puncte, altor țări. Șefii Eurovision au pus pe piață câteva explicații mincinoase (că au fost probleme tehnice, că voturile aruncate erau suspecte/virusate, că România, San Marino și Polonia se înțeleseseră să se voteze între ele etc. – toate neprobate). Însă partea cea mai interesantă ține de voturile alocate în numele nostru de organizatori – care au fost decise de computer, deci – practic – de inteligența artificială. O scurtă trecere în revistă a voturilor generate de inteligența artificială relevă rapid algoritmii pe bază cărora aceasta a fost programată. Computerul, la fel ca toți oamenii care au privit măcar o dată la concursul Eurovision, a observat că Suedia și Marea Britanie sunt tot timpul în Top 5, și mai ales că țările vecine și prietene tind să se voteze între ele și să voteze per ansamblu la fel. Prin urmare, computerul a decis ca Polonia și România să puncteze bine Marea Britanie și Suedia, și să dea punctaj maxim Ucrainei. În același timp, Azerbaidjan și Georgia (ale căror jurii naționale dăduseră 12 puncte Ucrainei) s-au trezit că acest punctaj a fost înjumătățit – pe logica apropierii istorice, dar lipsei de apropiere geografică. La final, punctajele date de inteligența artificială în locul României și Poloniei au fost identice (12 puncte Ucraina, 10 Suedia, 8 Marea Britanie etc.) La fel, computerul a dat vot identic în locul Azerbaidjanului și Georgiei, dovadă supremă a faptului că „inteligența” artificială – la fel ca americanul mediu – este incapabilă să facă diferența dintre țările din estul Europei.
Un alt exemplu vine de la o emisiune radio difuzată de câteva luni la Europa FM. Programul e de un absurd tragicomic – prezentatorii (un bărbat și o femeie) descriu în cuvinte elogioase artiștii, albumele și mai ales cântecele din topul săptămânii, înainte să dea drumul la muzică. E ca și cum ai merge la Delfinariu, iar antrenorii, în loc să înceapă spectacolul, ar sta juma de oră să îți descrie cum sar delfinii… Multitudinea detaliilor banale despre viața unor „artiști” a căror muzică e adesea 100% generată de computer, precum și tonul pompos, în stilul etichetelor de la sticlele de vin („arome tandre cu nuanțe florale subtile” etc.) nu lasă loc de interpretări, pentru cei care au experimentat un Bing sau ChatGPT în ultima vreme: Prezentatorii, aproape sigur, citesc un text generat de un computer, căruia i s-a dat comanda „Scrie despre cântecul X în stilul Y”. Oare și etichetele de vin sunt generate la fel? Și dacă da – de când?
Dacă tot ne-am referit la mass media, nu putem să iertăm presa scrisă: De mai mulți ani, poate ați observat în presă articole fără cap și coadă, care la prima vedere par scrise cursiv, dar suferă la capitolul logică. Inteligența artificială are încă hibele ei, sesizabile mai ales când textele sunt trecute în limba română. Tendința înlocuirii ziariștilor vii cu texte generate automat nu e una nouă. Încă de prin 2010, majoritatea redacțiilor care au supraviețuit crizei din 2008-2011 au înlocuit o bună parte din știriștii profesioniști cu tehnoredactori de duzină, puși să prelia texte din publicațiile și agențiile de presă străine și să le traducă folosing Google Translate (GT). Iar GT nu e nimic altceva decât o formă de inteligență artificială – un translator robotizat care înlocuiește automat munca traducătorului, sau în acest caz a ziaristului cunoscător de limbi străine. În felul acesta, redacțiile au economisit o grămadă de bani, dar și calitatea jurnalistică a scăzut considerabil. Iar dictonul potrivit căruia „Specialiștii nu vor fi înlocuiți de AI, ci de alți oameni care lucrează mai bine cu AI-ul” și-a arătat și reversul găunos: Oamenii care pun AI-ul la treabă în locul lor devin progresiv mai proști, mai leneși, mai indolenți. Am ajuns acum la punctul în care zilnic în presa centrală din România apar zeci de articole semnate direct „Daily Mail” sau „Reuters” – recunoaștere implicită a lenei și mercantilismului ce dictează în mass media.
Schimbând registrul spre zona artelor, trebuie să menționăm că săptămâna trecută un tânăr a făcut senzație pe internet, generând o melodie în stilul rapperului canadian Drake. Practic totul – vocea „clonată” a lui Drake, versurile, melodia – sunt create de AI. Clipul postat ulterior pe rețelele de socializare a strâns milioane de vizualizări în 24 de ore și mai mulți bloggeri au declarat că piesa e cel puțin la fel de bună ca una semnată de Drake – cel real. Evident, industria muzicală și giganții Big Tech s-au mobilizat și au scos de pe piață melodia, deși nu aveau niciun drept de autor asupra timbrului vocal al lui Drake, și cu atât mai puțin asupra unei piese noi, generate de computer la ordinele unui puștan. Ulterior, totul a fost prezentat ca un moment de cotitură în industria muzicală. În realitate, însă, e doar un pas mic, pe un drum pe care am apucat-o de zeci de ani. După debutul furtunos în piesa „Believe” cântată de Cher prin 1998, fenomenul Autotune a luat pe sus „lumea muzicală”. Avem acum artiști a căror carieră e integral autotunată, iar implicațiile acestei aplicații merg cu mult dincolo de tehnica vocală. Dacă în cazul cântăreței Cher aplicația a fost utilizată inovativ pentru a distorsiona partea vocală, la bază scopul ei este de a corecta orice disonanță și eroare, în toate elementele unei piese muzicale. Acum, majoritatea formațiilor rock folosesc autotune la înregistrarea muzicii – iar asta spune multe. La fel cum folosirea AI în presă a dus la lene și complezență, și în muzică folosirea AI sub forma autotune a generat momente tragicomice. Ca, de exemplu, când publicul Neversea invitat să vadă pe scena principală „formația” The Motans a descoperit că artistul-motan nu prea poate… să cânte. Pe copiii de la Neversea poate i-a surprins fenomenul. Pe mine, nu – am onoarea să am un studio de înregistrări ca vecin de etaj în clădirea în care avem redacția. Prin urmare, știu că 2 din 3 chinuiți de talent care trec pragul studioului behăie de-ți bagi degetele în urechi. La final, nu mai contează dacă ești cântăreț la nunți cu 30 de ani de experiență sau o fată bătrână fără talent la gătit: Tu te chinui să cânți, producătorul apasă butoanele, computerul face treaba, iar pe partea ailaltă iese muzică la fel de perfectă, indiferent de mărimea talentului tău.
Posibilitatea de a emula/clona vocea cuiva nu este – în cazul lui Drake – la prima utilizare. Dezvoltarea capacităților AI a făcut ca SUA să fie luată pe sus de escrocheria prin metoda „Accidentul” (care în România e deja veche). Dacă în România erai sunat de „doctorul” sau „avocatul” fiului care chipurile fusese implicat într-un accident, mulțumită AI, în SUA victimele escrocheriei sunt sunate direct de „fiul implicat în accident”. Sau, mă rog, de vocea lui…
Morala e simplă – La momentul când o nouă tehnologie ajunge să fie pusă la dispoziția publicului larg, sunt 99,99% șanse ca ea să fi fost deja utilizată de ani buni de guverne, armate, șmecheri sau escroci. Dacă nu mă credeți, gândiți-vă la comunicațiile prin satelit, GPS, sau posibilitatea de a pune o cameră de luat vederi minusculă într-un alt obiect – de exemplu un telefon…
Am dat aici câteva exemple de AI care se află deja printre noi, uneori de ani buni. Cu siguranță, oricine privește bine în jurul lui o să descopere altele. În tot acest timp, AI ne-a schimbat și modelat viețile, fără însă a provoca dezastre și de asemeni fără a ne revoluționa fundamental existența. Ca în cazul oricărui alt obiect creat de om, rezultatul final al inteligenței artificiale depinde nu de ea în sine, cât de modul în care e folosită și de calitatea omului care o implementează. În ceea ce mă privește, eu sunt în continuare mai înfricoșat nu de inteligența artificială, ci de prostia naturală.
Un articol de Răzvan PETRE
