Integrarea europeană, cea mai proastă afacere românească

În cazul particular al agriculturii dobrogene, înca de la începutul anului 2005, zeci de firme de drept privat român, dar cu actionari occidentali (persoanele fizice de alta cetatenie, decât cea româna, si persoanele juridice înregistrate în alte state, nu pot achizitiona în nume propriu terenuri agricole în România, potrivit programului de integrare întocmit pe perioada 2007-2013) si-au trecut în proprietate suprafete imense de teren agricol. Ca si cum totul ar fi fost orchestrat din umbra, desi nu exista dovezi în acest sens, achizitorii s-au folosit, si continua sa o faca, de intermediari români. Samsarii au purtat negocierile cu proprietarii de terenuri, obtinând de la acestia preturi românesti, pentru beneficiarii occidentali. Cu alte cuvinte, europenii de pretutindeni au cumparat agricultura Dobrogei, pentru sume cuprinse între 3.000 si 5.000 de lei pe hectar, în conditiile în care pamântul Austriei, de pilda, se vinde cu sume cuprinse între 25.000 si 35.000 de euro pe hectar. Dar beneficiile tranzactiilor imobiliare nu reprezinta aproape nimic în raport cu imensele avantaje pe care noii proprietari ai agriculturii dobrogene le vor avea începând cu luna iulie a acestui an, când vor deveni si beneficiarii unei parti consistente din fondurile structurale. Cum acestea vor fi înghitite, în cele din urma, de grupurile de afaceri comunitare, apte sa acapareze agricultura româneasca, aventura integrarii se demonstreaza a fi cea mai proasta afacere româneasca din toate vremurile. Practic, avantajele mult trâmbitate de clasa politica sunt rezervate românilor, doar pe hârtie. Totusi, exista si politicieni care încearca sa întoarca situatia în favoarea românilor, însa nu a celor de rând, ci a unor rude, persoane de paie sau firme pe care le controleaza din umbra. Despre isprava acestora ne rezervam dreptul de a reveni pe larg în numerele viitoare.

Colonizarea europeana a agriculturii românesti, în general, si a celei dobrogene, în particular, a devenit mult mai facila, dupa ce Guvernul Tariceanu a încurajat vânzarea terenurilor agricole. Potrivit unei legi adoptate în luna februarie a anului 2005, proprietarii de terenuri agricole cu suprafete mai mici de zece hectare, dar care au vârste de peste 62 de ani, pot primi din partea statului român o renta viagera anuala, pâna la sfârsitul vietii, de 100 de euro pe hectar, în cazul în care hotarasc sa înstraineze pamântul. În mod similar, statul român achita câte 50 de euro pe hectar, anual, pentru persoanele din aceeasi categorie, care decid sa îl arendeze. Masura în cauza a generat o veritabila psihoza în rândul taranilor, care au decis astfel ca pot sa primeasca bani si de la cumparatori sau arendasi, dar si de la statul român. Datorita acestor masuri, în satele dobrogene, numarul proprietarilor de pamânt a scazut dramatic. În comuna Pantelimon, de pilda, mai exista doar patru localnici care figureaza în registrul agricol cu proprietati funciare. Cea mai mare parte a terenurilor a fost cumparata de un fond de investitii din Spania, prin intermediul unui samsar imobiliar venit din Maramures, pe numele sau Ion Cozâltea. Mai mult, exista informatii ca în spatele fratilor latini s-ar afla, de fapt, un grup de investitori unguri. O alta parte din terenul localnicilor a fost cumparata de firma Rig Services, care urmeaza, probabil, sa vânda ulterior unor investitori europeni. Aceeasi situatie dramatica se regaseste în majoritatea comunelor constantene, unde doar întârzierile de punere în posesie sau numeroasele probleme de succesiune le mai dau taranilor pretentia de a spune ca pamântul stramosesc le apartine.

Practica integrarii europene este pe punctul de a spulbera cu totul unul din cele mai consistente mituri culturale românesti. Tocmai pe acela care constituia nucleul teoriilor despre identitatea noastra nationala: comuniunea cu natura, fratia cu glia. În centrul acestor teorii, uitate pe deplin astazi, dar atât de familiare în perioadele culturale anterioare, se regasea pamântul. Acel pamânt sarutat cu patima de Ion al lui Liviu Rebreanu. Pamântul civilizatiei ciobanesti care a proiectat în sufletul românesc orizontul abisal al spatiului mioritic, dupa Lucian Blaga. Pamântul civilizatiei agrare, cu tot arsenalul de obiceiuri si traditii ale fertilitatii, contopite în viziunea unica a unei spiritualitati cosmice, dupa Mircea Eliade. În optimismul gaunos al integrarii, românii au uitat cu totul de radacinile lor, renuntând la pamânt pentru o veninoasa renta viagera. Potrivit sociologilor, România a intrat pe drumul modernitatii în anul 1829, dupa Pacea de la Adrianopol, tocmai datorita potentialului ei agricol. Cultura româneasca moderna s-a nascut si ea ca o resurectie stilizata a paturilor rurale. Dupa 50 de ani de dezradacinare comunista si 17 de tranzitie, am reintrat pe drumul modernitatii. De data aceasta, însa, pamântul ne fuge de sub picioare, intrând cu acte în regula sub talpa Europei.