Având în vedere că în ultima perioadă, la nivelul rețelei de distribuție apă potabilă de pe strada Ion Lahovari, s-au înregistrat mai multe avarii, s-a luat decizia reabilitării unui tronson din conducta principală, ce are o vechime de peste 50 ani.
Astfel, în perioada 22 iulie – 05 august 2021, se desfășoară lucrările de înlocuire a unui segment de aproximativ 80 m din conducta cu diametrul de 400 mm.
Din cauza gradului mare de deteriorare a acestei conducte, dar și a zonei în care aceasta este pozată, echipele din teren depun un efort susținut pentru a realiza intervențiile fără a determina disfuncționalități majore în furnizarea apei și fără a afecta infrastructura edilitară existentă în teren (cabluri sau conducte pentru alte utilități).
În vederea realizării acestor lucrări, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.
Astfel, în perioada 22 iulie – 05 august 2021, traficul auto de pe strada Ion Lahovari, zona delimitată de străzile I. D. Chirescu și Ioan Roman, se va desfășura după cum urmează:
– De luni până vineri, în intervalul orar 08.30 – 16.00, traficul este blocat total pe acest
tronson, iar în afara acestor ore de intervenții și în weekend, participanții la trafic vor
avea acces pe o singură bandă de circulație.