Actualitate

Informare RAJA  – Stadiul lucrărilor din Constanța desfășurate în intervalul 11 – 13 octombrie 2022

Atentie, se oprește apa pe mai multe străzi din Constanța

Lucrările care au debutat în cursul nopții trecute se află în plină desfășurare. Au fost deschise 5 zone de lucru cu 10 puncte de intervenție unde echipe ale constructorului, dar și ale RAJA S.A. lucrează în ritm susținut pentru înlocuirea și conectarea unor noi tronsoane de conducte pe rețelele de aducțiune ce asigură alimentarea cu apă de la Stația de Pompare Caragea Dermen către Stația de Pompare Călărași, dar și către cartierul Palazu Mare și o parte a orașului Ovidiu. Totodată, se realizează racordarea puțurilor din incinta SP Caragea Dermen la instalația nou executată, concomitent cu dezafectarea vechii legături. Lucrările de reabilitare a conductelor de aducțiune sunt realizate atât cu finanțare europeană, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, program ce prevede investiții în Municipiul Constanța de peste 100 milioane de euro în infrastructura de apă și de canalizare, cât și cu fonduri proprii.

Rețeaua înlocuită are o vechime de aproximativ 50 ani. Prin acest proiect se va mări capacitatea de transport de la sursele de mare adâncime, având în vedere că necesarul de apă crește odată cu expansiunea demografică, dar mai ales în perioada sezonului estival, când exista riscul să nu putem asigura serviciile la parametrii cantitativi optimi.

Pentru executarea acestor operațiuni de anvergură în bune condiții și pentru a respecta timpul de finalizare a intervențiilor, lucrările pregătitoare au debutat încă de săptămâna trecută. S-au degajat zonele și s-a asigurat protecția acestora, s-au făcut săpături, au fost pregătite echipamentele, piesele și dispozitivele necesare.

În orașul Ovidiu zona afectată de lipsa apei a fost extinsă și în perimetrul delimitat de Șos Națională – str. Poiana – str. Frunzelor și în cartierul Rezidențial Ovidiu Sud. Această măsură a fost necesară din cauza presiunii și a debitului mare de apă în zona unde se efectuează conectarea la rețeaua de aducțiune a conductei cu diametrul de 300 mm, ce deservește o parte din localitatea Ovidiu.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top