La nivelul Complexului de Înmagazinare-Pompare Costinești se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă la rezervoarele de înmagazinare aferente acestuia. Pentru realizarea acestor operațiuni, se va întrerupe furnizarea apei de marți – 06 iunie 2023, ora 22:00, până miercuri – 07 iunie 2023, ora 06:00.
În acest timp vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Costinești și Schitu.
Investiția face parte din Contractul de lucrări CL 41 – “Surse de apă, rezervoare, stație de pompare, stație de clorare, rețele de incintă din comuna Costinești, reabilitare Gospodărie de Apă Eforie Nord, stație de clorare și instalare grup de pompare pentru localitatea Agigea. Reabilitare conducte de aducțiune GA Constanța-Sud-Lazu-Agigea-GA Eforie Nord, Reabilitare conducte de aducțiune GA Eforie Nord-Agigea” în valoare totală de aproximativ 77 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).