Consiliul European

Indienii Guvernului

Datorită circului la care mă tot uit de-o vreme, vreau – nu vreau, mi-am amintit povestea unui bun prieten, care, printre altele, are talentul de a-ţi povesti întâmplări atât de groaznice, astfel încât să-ţi pară cele mai amuzante şi interesante lucruri care ţi-au fost spuse vreodată.

 

Un editorial de Andreea PAVEL

Cu tupeul unui tânăr de 20 de ani, îmi permit să cred că pot fi şi eu la fel de amuzantă în ceea ce voi povesti, chiar dacă la vocea a doua.

Era navigator şi se făcea că prin 90 vaporul i-a ajuns în India. Amicul meu a ţinut să precizeze, de fiecare dată, că era de vârsta mea, pretextând că nu-şi aminteşte exact anul în care se petrecea povestioara. Înainte să coboare de pe punte, lupii mai bătrâni (aşa mai sunt numiţi veteranii oceanelor, în limbajul marinarilor) i-au spus: ”Băi, să nu te pună naiba să dai vreun ban primului cerşetor care-ţi va ieşi din cale, chit că-ţi plânge, sau îţi pupă tălpile!”. Tinerelul marinar a dat din cap în semn că a înţeles, dar ca şi acum, de altfel, îi intră pe-o ureche şi-i iese pe alta orice sfat.

Era îmbrăcat în alb, parfumat, cu pletele-n vânt când a tras aer în piept, s-a îndreptat de umeri şi-a păşit în Bombay, unul dintre cele mai mari porturi din India. Nici nu ajunge bine pe Colaba Street, printre cele mai şmechere ”bulevarde” de pe-acolo, că îi şi cade un plod la picioare: ”No mama, no papa, give me one rupee (moneda lor, n.red.)!”. Parcă-şi amintea amicul meu de sfaturile bătrânilor şacali, dar, vai!, la vreo câţiva metri de el, câteva domniţe voluptoase îl priveau, plimbându-se languros în aşteptarea reacţiei. Hormonii vârstei sunt de înţeles, chiar şi douăzeci de ani mai târziu, aşa că nu-l putem blama pe tânărul navigator pentru faptul că n-a ţinut cont de-ai săi colegi… Dacă ei n-au văzut fetele alea? Dacă au vrut să-l facă de râs, ştiind ce va urma? Ce urmăreau de fapt colegii lui?! (la cum îl cunosc apropiaţii, sigur se întreba asta, deşi nu recunoaşte nici până în ziua de azi) Hmm… nu-i spune lui nimeni ce să facă, a gândit bărbatul în devenire, aşa că n-a mai stat pe gânduri şi-a întins nişte bănuţi către copilaş. Atât i-a trebuit.

Brusc au dispărut şi fetele, şi copilaşul, şi-au apărut din faţă, din spate, din stânga şi dreapta, din copaci, din pământ, din borduri, tomberoane şi ganguri o grădiniţă de plozi indieni care s-au agăţat de gâtul lui, de ceasul luxos şi gulerul imaculat: ”Paaaapa, rupeeeee!”. Speriat că nu mai poate vedea fetele din cauza batalionului de cerşetori, bunul meu prieten şi-a scotocit buzunarele care nu mai erau demult albe şi-a aruncat într-un colţ toate monezile pe care le avea. Imaginea ce a urmat, se pare că n-o va uita prea curând, dat fiind faptul că de fiecare dată când ne întâlnim mi-o reaminteşte. Şleahta indiană s-a năpustit peste arginţii aruncaţi, ridicându-se asupra ei un nor de praf imens. Poate scriind povestea asta, deci având siguranţa că va rămâne în istorie (cel puţin cea a presei), prietenul nostru va uita parţial momentul acela şi va fi atent la o scenă copiată fidel după păţania lui, pentru a o povesti pe cea din urmă mai departe, copiilor şi nepoţilor.

Povestea Indiei anilor 90 se aplică, din păcate, şi în România anilor 2008. Navigatorul Adomniţei n-a vrut să ia seamă la sfaturile lupilor din Guvern şi-a îndrăznit să arunce moneda sub nasul profesorilor. Îmi pare tare rău că trebuie să-i compar pe dascălii, medicii, pe funcţionarii publici şi pe restul bugetarilor români cu nişte cerşetori. Dar în povestioara mea, cam asta sunt. A fost de-ajuns ca profesorii să ceară primii şi să primească. Sau cel puţin să fie foarte aproape de acest lucru. Au sărit apoi, de prin cabinete, de sub birouri, din sala de operaţii şi de la ghişeuri toţi cei care au văzut în Adomniţei, sau alţii ca el, prototipul navigatorului cu o atitudine ireproşabilă, ţinută impecabilă, rupt parcă din alt peisaj. Adomniţei, la fel ca amicul meu, s-a grăbit să scoată banul, pentru o fată morgana. La fostul ministru morgana era votul, pomana electorală, la amicul meu, tentaţia carnală. Deşi iniţial n-aş fi spus asta, acum, fiind spectatorul trist şi scârbit la circul din România, sunt sigură că cel din urmă a fost cel raţional. Adomniţei, la fel ca navigatorul neexperimentat, încercând să scape de şleahta muritorilor de foame, a aruncat ultimele monede în ograda Guvernului. Ceea ce nu ştie tabăra românească a celor care cer (e prea urât totuşi, să le spun cerşetori) este că locul în care le-au fost aruncaţi banii nu este decât o gaură neagră. Sau, o altă Fata Morgana…  

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top