Politic

Huțucă, mesaj cu ocazia Zilei europene a victimelor stalinismului și nazismului: Avem obligația de a ne educa copiii în spiritul democrației liberale de tip euro-atlantic

Deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, aduce în prim-plan semnificația profundă a zilei de 23 august prin perspectiva comemorării Victimelor Stalinismului și Nazismului. Într-un mesaj postat astăzi, deputatul ne îndeamnă să privim cu ochi critici și cu respect solemn către trecutul marcat de două regimuri dictatoriale înspăimântătoare. Huțucă declară cu fermitate că cele două ideologii, stalinismul și național-socialismul german, au provocat cele mai înfricoșătoare crime din istoria umanității și subliniază importanța de a recunoaște și înțelege profunzimea suferinței pe care aceste regimuri au adus-o în viața oamenilor.

„Pe 23 august comemorăm Ziua europeană a victimelor stalinismului și nazismului. Cele două regimuri dictatoriale de sorginte marxistă, stalinismul și național-socialismul german sunt responsabile de cele mai îngrozitoare crime din istoria umanității.
Pe 23 august 1939 se semna Pactul Ribbentrop-Molotov, de fapt pactul Hitler – Stalin, ce a oferit condițiile începerii celui de-al doilea război mondial.
România a fost victima ambelor regimuri dictatoriale. Regimul fascist de la București sub presiunea naziștilor germani este responsabile de moartea și deportarea a zeci de mii de cetățeni români. La rândul său, comunismul a făcut doar în România aproximativ 2.5 milioane de victime, conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Aceștia au fost uciși, încarcerați, deportați.
Din păcate, discursul extremist a revenit în ultimii ani în politica din România. Avem în spațiul public dar din păcate și în Parlament un puternic discurs îndreptat împotriva democrației, a drepturilor omului și în același timp un discurs admirativ la adresa regimurile criminale de la est.
Este important să învățăm din lecțiile trecutului și să nu repetăm greșelile de la începutul secolului trecut. Este important să învățăm din lecțiile înaintașilor noștri liberali și țărăniști care au în cele mai grele clipe din pușcăriile comuniste au refuzat să facă pactul cu diavolul.
Înainte de orice, avem obligația de a ne educa copiii în spiritul democrației liberale de tip euro-atlantic. Totodată, trebuie să le prezentăm crimele îngrozitoare comise de regimurile totalitare. Educația și memoria istorică sunt cele mai bune antidoturi la discursul extremist”, transmite deputatul.

Foto: IICCMER 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top