Politic

Bogdan Huțucă: Continui demersurile pentru eliminarea taxei de pod!

Bogdan Huțucă face apel la agenții economici din Dobrogea pentru a veni în sprijinul demersului de anulare a taxei de pod. Deputatul consideră că vocea investitorilor, a celor care plătesc taxe și impozite, merită să fie auzită și de către decidenții politici, astfel încât procesul de anulare a taxei pe podurile dunărene să poată fi grăbit.

„După cum bine știți, de la 1 ianuarie ar fi trebuit ca această taxă să fie eliminată. Unii au considerat că este nevoie ca această lege să fie retrimisă în comisiile Camerei Deputaților pentru a fi reanalizată. Amânarea acestei legi, care de peste 3 ani este plimbată de la Guvern la Parlament, este deranjantă și supărătoare.
Așa cum, de peste 3 ani, fac o serie de demersuri pentru a-i convinge pe membrii Parlamentului și pe miniștrii de resort să anulăm această taxă, continui să lupt pentru acest deziderat. La începutul acestui an, în calitate de deputat ales în județul Constanța, alături de colegii mei parlamentari și membri ai Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură, Marian Crușoveanu și MirceaBanias, am transmis o scrisoare agenților economici din Dobrogea pentru a veni în sprijinul demersului nostru.
În scrisoarea transmisă companiilor din regiunea noastră, le-am cerut acestora să ne ofere informații financiare legate de cheltuielile din ultimii 5 ani referitoare la taxa de pod. Consider că vocea investitorilor, precum și a celor care se zbat pentru a păstra locuri de muncă în aceste vremuri grele, a celor care plătesc taxe și impozite, merită să fie auzită și de către decidenții politici, astfel încât procesul de anulare a taxei pe podurile dunărene să poată fi grăbit. Prin această taxă, capitalul autohton și firmele din Dobrogea sunt dezavantajate economic, de aceea merită măcar acest sprijin, în aceste vremuri pe care le traversăm.
La fel ca și voi, simt că această amânare este incorectă față de noi, dobrogenii, și nu mă voi opri până nu se va face dreptate, pentru ca această taxă care, de 20 de ani încarcă ”incorect/ nejustificat” bugetul unor companii de stat, să fie anulată.
Una din soluțiile pe care o au la îndemână Ministerul Transporturilor și mai ales CNAIR este că, prin îmbunătățirea sistemului digital extins de verificare a rovinietei, pot suplini bugetul de investiții fără a fi nevoie să aibă această taxă de pod”, a transmis Huțucă. 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top