De cinci ani încoace, Guvernul României ne tot anunţă că vom avea un super-portal internet, pe care vor putea fi consultate, în timp real, hărţi, date topografice şi informaţii de mediu. În spatele acestei iniţiative se ascunde, ca de cele mai multe ori, o directivă UE, prin care ţara noastră este obligată să realizeze şi să întreţină această pagină de internet. Termenul iniţial a fost fixat pentru anul 2008, dar alegerile şi ignoranţa guvernanţilor au făcut ca acesta să fie amânat până la 23 ianuarie 2010, în caz contrar riscând un proces european şi amenzi usturătoare.
Un articol de Răzvan PETRE
Cu sula UE în coaste, Guvernul Boc a adoptat, pe ultima sută de metri, o ordonanţă prin care se dă undă verde acestui sistem informatic. Noul act legislativ a scos la iveală lipsa de comunicare din interiorul Guvernului, dar şi sume colosale de bani cheltuite degeaba. Pe lângă acestea, România mai are o problemă: 23 ianuarie e data până la care geoportalul trebuia implementat, nu doar aprobat…
Ce este un geoportal?
Geoportalul este un portal internet folosit pentru accesarea informaţiilor geografice, dar şi de altă natură. Acest concept a fost dezvoltat în sensul facilitării accesului la diferite seturi de date, care sunt folositoare într-o sumedenie de domenii, de la protecţia mediului, la tranzacţiile imobiliare. La baza sistemului stau o serie de hărţi şi imagini satelitare, pe care sunt localizate unităţi administrative şi puncte de interes. Pornind de la această infrastructură, sistemului informatic îi sunt adăugate alte baze de date (unele dintre ele actualizate în timp real), care să permită, prin câteva clickuri pe hartă, aflarea temperaturii aerului în oraşul X, sau nivelul indicatorilor de poluare a aerului, la staţia din aceeaşi localitate. Un exemplu de geoportal este arhicunoscutul Google Earth. Practic, aplicaţiile geoportalului sunt infinite, el putând fi permanent îmbunătăţit cu informaţii sociale, culturale, de mediu etc.
UE scuză mijloacele
Cel mai important punct pe agenda şedinţei de Guvern din 20 ianuarie 2010 a fost adoptarea proiectului de ordonanţă privind infrastructura de informaţii spaţiale din România. Actul normativ va avea efecte practice diverse, întrucât infrastructura de date spaţiale va putea fi utilizată domeniul comunicaţiilor, agriculturii, turismului, în exploatarea resurselor naturale, dar şi pentru a putea găsi date cu privire la riscurile de mediu în orice zonă a Uniunii Europene, de exemplu riscurile la inundaţii.
Aflat în administrarea Ministerului Administraţiei, sistemul informatic va fi rodul muncii unui grup interministerial, din care, pe lângă membrii cooptaţi în cei trei-patru ani de când Guvernul se chinuie să nască acest proiect, vor face parte şi reprezentanţi ai ministerelor culturii şi comunicaţiilor. Potrivit informaţiilor apărute în presă la sfârşitul săptămânii trecute, Kelemen Hunor (ministrul culturii) şi Gabriel Sandu (ministrul comunicatiilor) s-au opus proiectului legislativ, pe motiv că li se bagă pe gât un act despre care nu au fost consultaţi în prealabil. Cu toate acestea, în declaraţiile oficiale nu s-a menţionat nimic despre acest incident, purtătoarea de cuvânt a Guvernului menţionând, în schimb, că prin aprobarea rapidă a proiectului de ordonanţă, s-a evitat, pe ultima sută de metri, iniţierea unei noi proceduri de infringement (încălcare a legislaţiei europene) împotriva României.
Geoportal eminescian: Azi îl vedem, şi nu e!
Cu toate că, teoretic, prin adoptarea ordonanţei de care vorbeam mai sus, a fost pusă piatra de temelie a faimosului şi imperios necesarului geoportal românesc, el exista, de mai bine de trei ani. Atâta doar că el nu poate fi accesat…
În încercarea de a da curs cerinţelor insistente ale celor de la Bruxelles, Guvernele României din ultimii cinci ani au dispus realizarea unei întregi serii de sisteme informatice gen „Bucureştiul digital”, „Clujul digital” etc. Un capitol aparte l-a constituit munca Ministerului Mediului (vizat direct de procedura de infringement) de a crea un geoportal al ariilor protejate. Cât despre geoportalul cerut de UE, acesta a fost creat în urmă cu doi-trei ani, fiind denumit ROenv (vezi foto sus).
Cât de bune sunt aceste sisteme şi cât de eficient este geoportalul ROenv nu vă putem spune, pentru că toate au dispărut de pe internet, la puţină vreme de la crearea lor. Până şi harta siturilor naturale protejate, creată sub ameninţările UE, nu mai poate fi accesată pe pagina ministerului mediului.
Milioane de euro, cheltuiţi de pomană?
În privinţa noii Ordonanţe de Guvern, un singur lucru este clar: Acest proiect legislativ a fost constituit ad-hoc, de frica UE, cei care l-au redactat nefiind în cunoştinţă de cauză. Ca dovadă stă faptul că, potrivit acestei ordonanţe, instituţiile ce deţin date ce ar putea să fie incluse în geoportal au obligaţia să le identifice, pentru a fi comunicate UE, până în data de 15 martie. Ori, dacă răsfoim documentele ministerului mediului, de pildă, aflăm că, încă din februarie 2008, grupul de lucru interministerial însărcinat cu implementarea geoportalului identificase deja instituţiile şi informaţiile în cauză şi comunicase acest lucru Guvernului…
Pe lângă aceste bâlbe organizatorice, România este pusă, încă o dată, într-o postură jenantă, din cauza felului în care foloseşte fondurile. Astfel, din informaţiile pe care le deţinem, pe problematica constituirii geoportalului românesc au fost derulate până în prezent cel puţin trei proiecte finanţate parţial sau total din fonduri europene. Statul român a cheltuit până acum milioane de euro în acest sens, numai pentru unul dintrre proiecte, prins în schema de finanţare PHARE 2005, fiind alocate 5,5 milioane de euro. În cursul ultimilor cinci ani, guvernele României au angajat şi plătit firme, au organizat zeci de şedinţe şi sesiuni ştiinţifice, au pus la bătaie însemnate resurse financiare şi de personal, toate pentru construirea unui sistem care este acum luat de la zero. Nu în ultimul rând, banii de la buget şi de la UE au fost folosiţi pentru instruirea a sute de persoane în folosirea geoportalului ROenv, care nici măcar nu mai există…
