Fără categorie

Grupul de Acţiune Locală Dobrogea Centrală mizează pe atragerea fondurilor comunitare

Turismul după model grecesc, o afacere viabilă pentru dezvoltarea zonelor rurale cu potenţial încă neexploatat

Pe data de 7 mai a.c, Căminul cultural din comuna Peştera a găzduit şedinţa de constituire a Grupului de Acţiune Locală (GAL) Dobrogea Centrală. Grupul este format din şapte  unităţi administrativ-teritorale din partea de Sud-Est a judeţului Constanţa şi cuprinde localităţile Siliştea, Castelu, Cuza Vodă, Peştera, Tortoman, Saligny şi Seimeni.Totodată, cu aceeaşi ocazie a fost ales şi consiliul de conducere al GAL-ului, avându-l ca preşedinte pe primarul comunei Siliştea – Soare Mihai. Scopul acestui grup de acţiune este atragerea de fonduri comunitare, preverificarea proiectelor în vederea depunerii, accesul rapid la legislaţia în domeniu şi schimbul de experienţă cu partenerii străini.

Un articol de Ștefan Doru COPOȚ

Fiind constituit după modelul GAL-urilor care funcţionează în Grecia încă din anul 1992, ca primă acţiune pentru stabilirea unor contacte a constituit o deplasare în Grecia, în localitatea Trikala, în perioada 24 – 29 mai a.c.Delegaţia română a vizitat o serie de obiective înfiinţate cu fonduri comunitare obţinute în diferite etape ale Programului LEADER (o măsură asemănătoare cu cele româneşti dar care vizează protecţia mediului, infrastructura etc). Fiind o zonă preponderent turistică, cu specific religios datorat imediatei vecinătăţi a mănăstirilor situate pe muntele Meteora,  în Trikala s-au investit fonduri ţinându-se cont de necesităţile zonei: o fabrică de pâine, una de vinuri, un laborator de cofetărie – patiserie, o tipografie, un atelier de icoane şi o fabrică de produse bio. În cadrul aceluiaşi program s-au mai înfiinţat şi alte obiective economice cum ar fi: hoteluri, staţie salvamont, piste de ciclism, o cafenea etc, toate fiind exclusiv construite pentru a servi dezvoltării turismului.Pe parcursul celor patru zile cât a durat deplasarea, delegaţia GAL Dobrogea Centrală a fost însoţită de preşedintele GAL-ului grecesc, Dl. Patras Panaiotis, care a explicat, în fiecare caz în parte, modul în care a fost aplicată soluţia pentru obţinerea fondurilor.„Întreprinderile sunt mici, de genul întreprinderilor individuale de la noi şi de obicei sunt deservite de membrii unei familii. Mulţi întreprinzători greci au ateliere de icoane, unde cu surprindere am constatat că majoritatea angajaţilor sunt români, iar la intrare sunt arborate drapelele statului grec şi ale statului român”, a declarat Ilie Mărioara, secretarul comunei Seimeni, în calitate de membru fondator al GAL Dobrogea Centrală.Delegaţia a mai vizitat sediul GAL-ului grecesc din localitatea Trikala unde a fost primită de primarul oraşului Kalampaka. Atât cei de la GAL, cât şi cei din Primăria Trikala şi-au expus problemele cu care se confruntă în actuala perioadă de criză economică care a sufocat întreaga Grecie, probleme care, potrivit declaraţiilor membrilor delegaţiei române GAL  „seamănă izbitor cu ale noastre (bani, criza, somaj)”.Delegaţia română GAL a fost surprinsă de infrastructura zonei, lipsa câinilor comunitari şi de faptul că „în satele lor nu ai să vezi oameni stând cu berea în mână în faţa cârciumii, că se vorbeşte româneşte la tot pasul” ( am citat din observaţiile verbale ale unuia din membrii delegaţiei). Ca o particularitate a acestei deplasări în Grecia a GAL Dobrogea de Sud-Est, în ceea ce priveşte comuna Seimeni, reprezentată de primarul Lucian Blaj, specialiştii eleni au concluzionat că în zona Seimeni se poate investi masiv în agroturism, avându-se în vedere vecinătatea fluviului Dunărea şi a cetăţii Capidava.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top