Fără categorie

Grăbiţi-vă să vă depuneţi candidatura pentru Premiul Parlamentului European pentru Jurnalism!

Premiul Parlamentului European pentru Jurnalism va fi acordat pentru a patra oară în anul 2011. Aplicaţiile pentru participare sunt acceptate până la 31 martie inclusiv. Decernarea premiului va avea loc în luna octombrie 2011, la Bruxelles.

Acest premiu va fi decernat jurnaliştilor care au prezentat teme majore la nivel european sau au promovat o mai bună înţelegere a instituţiilor UE şi / sau a politicilor UE. Premiul va fi acordat pentru patru secţiuni: presa scrisă, radio, TV şi internet. Câştigătorul fiecărei secţiuni va primi 5000 de euro.

Sunt eligibili pentru această competiţie jurnalişti, în mod individual sau în echipe formate din maximum cinci 5 persoane. Contribuţiile trebuie să fi fost publicate sau difuzate între 1 aprilie 2010 şi 31 martie 2011, în una din limbile oficiale ale UE. Toţi participanţii trebuie să fie cetăţeni sau rezidenţi ai unui stat membru al UE şi să fie jurnalişti profesionişti.

Sursa:PE

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top