Profil de Primar

Gladiatorii Tomisului

Amfiteatrele însângerate ale Dobrogei

În urmă cu aproape două milenii, atunci când Imperiul Roman controla mai bine de o treime a lumii cunoscute, luptele de gladiatori reprezentau principalul mod de distracţie pentru milioane de oameni, avide de “pâine şi circ”. Modelul Romei fusese aplicat pe întreg teritoriul Imperiului, iar marile spectacole aveau loc în deja celebrele amfiteatre ale oraşelor importante. Ceea ce iniţial fusese un obicei etrusc de a onora morţii prin sacrificii umane rituale a devenit în câteva sute de ani un adevărat fenomen ce îngloba divertismentul şi sportul deopotrivă. De la jocuri organizate cu ocazia unor serbări religioase sau a unor triumfuri militare s-a ajuns în scurt timp la spectacole organizate în fiecare oraş de către edili dornici să câştige simpatia plebei. Dacia şi Moesia Inferior (ce îngloba şi actuala Dobroge) erau doar două dintre provinciile „atinse” de această febră a vremii. La Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Porolissum, Drobeta, Micia, Napoca, Potaissa sau Apulum s-au construit amfiteatre care să găzduiască astfel de manifestări extrem de populare. Căzute de asemenea sub dominaţia Romei, fostele colonii greceşti de pe malul stâng al Pontului Euxin nu puteau face nici ele excepţie de la regulă…

Un articol de Cristian CEALERA

Amfiteatrul Tomisului

În secolul II după Hristos, cetatea Tomis cunoştea o dezvoltare economică extraordinară şi devenea reşedinţă de provincie. Un oraş cu un astfel de rang nu avea cum să nu aibă un amfiteatru impunător. În anul 1989, în Penisula Cazino, cu ocazia construirii Hotelului Ibis s-au descoperit dovezile existenţei unui astfel de edificiu. Arheologii au efectuat doar săpături parţiale, iar vestigiile descoperite au fost conservate la subsolul noii construcţii. Nu s-a putut face mai mult, din diverse motive precum lipsa de fonduri şi urbanizarea excesivă într-o zonă de sit, dar dovezile adunate au fost îndeajuns pentru ca ipoteza amfiteatrului tomitan să devină o certitudine. Era doar unul dintre cele 200 de construcţii similare existente în acea vreme, în lumea romană şi cu siguranţă nu se număra printre cele prea modeste. Era mai mic decât cele de la Ulpia Traiana sau Porrollisum, a căror arene depăşeau 60 de metri lungime, dar dimensiunile sale erau totuşi generoase, aşa cum îi stătea bine unui oraş foarte bogat. Este poate comparabil cu cel de la Micia, a cărui capacitate se ştie că era de 1500 de spectatori.  Amfiteatrul Tomisului se afla pe atunci în afara zidurilor cetăţii, „extra muros” , destul de aproape de ţărmul mării şi de Poarta identificată de arheologi la intersecţia străzilor Dragoş Vodă şi Mircea cel Bătrân.

Vedete în
spectacolul antic

Amfiteatrul Tomisului era un loc destinat luptelor cu gladiatori („munera“) şi luptelor cu animale („venationes“). Al treilea gen de spectacol antic „naumachia” sau lupte navale, este puţin probabil să se fi organizat în provincii precum Moesia, ele fiind des întâlnite doar la Collosseumul din Roma, la Capua sau la El Djem, unde amfiteatrele uriaşe permiteau şi astfel de confruntări. La Tomis, Jocurile începeau cu „venationes”, continuau cu execuţiile publice (noxii) şi se încheiau cu luptele dintre gladiatori. Contrar legendelor existente, gladiatorii de la Tomis, din secolele II – III, erau în general, oameni liberi, dornici de faimă şi avere. Nu aveau mai mult de două trei lupte pe an şi aveau şansa de a renunţa la serviciul efectuat, dacă rezistau cel puţin trei ani în arenă. Era un sport sângeros, cu numeroase victime, dar nu atât de multe pe cât s-a crezut mult timp. Învinşii nu erau executaţi, aşa cum vedem în filme, la cererea unui public cuprins de beţia sângelui, pentru că nicio şcoală de gladiatori (ludus) nu îşi permitea să piardă în câteva minute un star în care investise timp mult şi mai ales bani… Luptele erau însă uneori atât de încinse, încât nu se putea evita moartea unuia dintre combatanţi.

Cine erau gladiatorii ?

Cel mai cunoscut gladiator de la Tomis a fost fără îndoială Skirtos Dacul, campion ce făcea parte din rândul autohtonilor. Existenţa sa este atestată de o stelă funerară, datată în secolul III după Hristos. Luptătorul este reprezentat în costum de „retiar”, înarmat cu un pumnal, un trident şi cu plasa de la care acest tip de gladiator îşi dobândise şi numele. Inscripţia descoperită ne spune: „Eu Skirtos Dakensis, de condiţie liberă, încununat cu şase victorii, părăsind viaţa înainte de vreme, zac la Tomis, având ca locuinţă mormântul…” Aproape la fel de celebru a fost şi Argutos, a cărui stelă funerară a fost descoperită de arheologi în capătul estic al străzii constănţene Cuza Vodă. Şi acesta a avut o soartă crudă, „după multe victorii,  fiind şi el înfrânt şi răpus”. Tot în arenă a murit şi Amarantos, un gladiator din secolul II, mort în timpul unei „lupte de eroi”, un fel de gală specială, puteam spune, în care protagoniştii erau întruchiparea unor personaje legendare.  Numărul celor morţi în arenă continuă cu Attalos „Bestiarul”, un campion a cărui misiune era aceea de a ucide animalele feroce, aduse la Tomis din diverse colţuri ale Daciei. Stela sa funerară descoperită în Zona Palazu Mare ne spune că a fost ucis în arenă de un taur sălbatic. Şi el era om liber, pentru că piatra sa funerară ni-l arată alături de soţia sa, iar acest lucru nu era permis sclavilor. Un alt personaj celebru al acelor vremuri a fost „Provocatorul” Agroicos. Acesta era protagonistul unui gen de luptă asemănătoare boxului. Nu era însă o simplă întrecere sportivă, pentru că „provocatorii” îşi înfăşurau pe mâini fâşii din piele pe care erau montate ţinte ascuţite din metal, astfel că loviturile lor lăsau urme adânci pe trupurile adversarilor, iar uneori provocau chiar şi moartea acestora.

„Investitorii”

În Tomisul secolelor II, III, luptele de gladiatori aveau loc, în special, în zilele de sărbătoare şi erau organizate de înalţi oficiali ai cetăţii. Aurelius Izodorus şi Aurelius Anianus Priscius, tată şi fiu, erau doi capi ai cetăţii, despre care se ştie că la finele secolului II „nu au neglijat” în a oferi publicului tomitan numeroase zile de lupte. Un alt organizator, Cominius Hermaphilos a cheltuit sume uriaşe pentru astfel de evenimente, iar poporul Tomitan i-a mulţumit pentru eforturile depuse, printr-o inscripţie publică. Deşi la Roma, în timpul persecuţiilor religioase, unii împăraţi au adus în arene creştini care să fie devoraţi de animale sălbatice, organizatorii de la Tomis preferau, se pare, să meargă doar pe mâna voluntarilor, dornici de glorie, şi în cazuri mai rare, pe varianta sclavilor şi a prizonierilor de război, siliţi să devină gladiatori.

Efecte speciale?

Orice arenă a unui amfiteatru, inclusiv cea de la Tomis, era acoperită cu rumeguş şi nisip, pentru a absorbi sângele. Existau şi canale ce străbăteau „câmpul de luptă” şi care ajutau la curăţirea rapidă a zonei pentru un nou spectacol. Cele mai multe dintre amfiteatrele oraşelor mari aveau în mijlocul arenei o cameră specială, numită „pegma”. Aici, în subsolul arenei, în timpul spectacolelor, se afla responsabilul cu efecte speciale, acel „pegmarius”. El manevra cu ajutorul scripeţilor platforme de lemn, pe care erau ridicate fie cuşti cu animale, fie chiar gladiatorii pregătiţi de luptă. De asemenea, folosea perdele de fum pentru ca intrările protagoniştilor să fie mai spectaculoase. Singurul „pegmarius” identificat până acum în siturile din România este Caius Valerius Maximus, cel care se ocupa de efectele speciale ale celebrei arene Ulpia Traiana. Numele omologilor săi de la Tomis rămân în continuare necunoscute.

Epilog

Luptele de gladiatori au fost interzise în Imperiul Roman în anul 325, de către Constantin Cel Mare. Dovezile ne indică însă că ele au mai continuat câţiva zeci de ani, însă nu cu aceeaşi amploare. Amfiteatrul de la Tomis este o certitudine şi este singurul din Dobrogea descoperit până acum. Cu siguranţă însă, „arenele morţii” au existat şi în Histria sau Callatis, celelalte două mari oraşe de pe malul stâng al Pontului Euxin. Fără bani, dar mânaţi de pasiune, arheologii României continuă cercetările, convinşi că alte comori ale antichităţii sunt gata să ni se dezvăluie şi să ne ajute la recrearea unui trecut plin de glorie…  

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top