Christian Gigi Chiru a depus în cursul zilei de ieri 29 martie, la Primăria Constanţa, în atenţia primarului Radu Mazăre, cererea de demitere din funcţie a managerului RADET, Ilie Rachieru. Solicitarea este urmarea hotărârii luate de „Consiliul Constănţenilor” în şedinţa de sâmbătă 24 martie a.c.
Potrivit lui Chiru, unul dintre motivele solicitării demisiei lui Rachieru este faptul că acesta este condamnat la doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Cel de-al doilea motiv ar fi legat de faptul că Rachieru dă dovadă de management defectuos ceea ce a dus la înregistrarea unor datorii de 220,447 milioane lei, datorii care pot genera întreruperea furnizării agentului termic şi falimentarea regiei.
RADTE a devenit falimentară şi este administrată neperformant producând o pagubă atât în bugetul local, cât şi în buzunarele constănţenilor. Prin urmare, managementul defectuos al acestei instituţii care se află în subordinea dumneavoastră directă a dus la facturi uriaşe pe care constănţenii le suportă cu greu. Menţinerea în funcţie a actualului manager al RADET, dovedeşte, promovarea intereselor de grup şi de familie şi iresponsabilitate în actul administrativ”.
