Opinii

Poetul Gheorghe Burlacu a citit Biblia de şapte ori şi este cunoscut pentru volumele de poezii religioase

Cetăţean de onoare al comunei Niculiţel

Despre trecutul şi tradiţiile din comuna Niculiţel (judeţul Tulcea) se pot scrie volume întregi, izvoarele istorice fiind bogate în resurse. La fel şi despre personalităţile născute sau care au trăit în localitate. Dintre acestea, merită să amintim un poet, pe numele său Gheorghe Burlacu, care a primit relativ recent distincţia de cetăţean de onoare al comunei, la iniţiativa primarului Florin Pascale. Acesta din urmă are numai cuvinte de laudă la adresa poetului şi consideră că este una dintre personalităţile cu care comunitatea pe care o administrează se poate mândri atât în prezent, cât şi în viitor. „Domnul Burlacu urmează să îşi lanseze noul volum de poezii. L-am cunoscut în urmă cu câţiva ani şi am rămas cu o impresie foarte bună despre dumnealui. Respectul şi admiraţia pe care i le port sunt nemărginite. Astfel de oameni merită să fie cinstiţi şi promovaţi, pentru că ei aduc onoare şi mândrie comunităţii din care fac parte şi românilor în general. Având în vedere că pe 16 martie este ziua dumnealui, îi urez de pe-acum, un călduros <<La Mulţi Ani!>> şi toate gândurile bune”, a declarat Florin Pascale, primarul localităţii Niculiţel.

Un articol de Andreea PAVEL

Cristian Andrei LEONTE

Timp de 35 de ani, a vizitat toată lumea

Jurnaliştii DEZVĂLUIRI au stat de vorbă cu poetul Gheorghe Burlacu, care s-a arătat vizibil emoţionat de discuţia referitoare la opera sa şi la amintirile legate de comuna în care s-a născut. Fire modestă din fire, Gheorghe Burlacu va sărbători anul acesta a 73-a primăvară. Datorită meseriei de ghid turistic, pe care a exercitat-o timp de 35 de ani, acesta a avut norocul să viziteze toată aproape toată lumea. Cu toate acestea, poetul consideră că deşi a întâlnit peisaje spectaculoase şi stiluri de viaţă râvnite de mulţi, nicăieri nu s-a simţit mai bine decât acasă. Poate din acest motiv, Gheorghe Burlacu se întoarce pe meleagurile natale din Niculiţel în fiecare vară.

Poetul insipirat de cultura egipteană

În anul 1992 Gh. Burlacu- Niculiţel a făcut prima excursie în Egipt şi tot de atunci a început să achiziţioneze din diferite librării din Cairo, Carnac, Esna tablourile care astăzi pot fi văzute la Biblioteca V.A. Urechia, din Galaţi. Acesta a povestit presei că obstacolele întâmpinate la graniţă nu l-au împiedicat să facă toate eforturile posibile pentru ca lucrările să ajungă în România. Şi a reuşit. Astfel, 24 de litografii pe papirus, care surprind simboluri faraonice, urme ale civilizaţiei egiptene pot fi studiate la biblioteca din Galaţi, datorită donaţiei poetului. Un aspect mai puţin cunoscut despre poetul tulcean, este că de-a lungul vieţii, acesta a citit Biblia de şapte ori, şi înclinaţia acestuia pentru poeziile cu temă religioasă provine dintr-un episod mai puţin fericit din viaţa acestuia, când a suferit o intervenţie chirurgicală vitală. „Din acel moment, de la cumpăna dintre viaţă şi moarte, am simţit nevoia să evoc forţa divină în poeziile mele”, declara poetul Gheorghe Burlacu pentru presă, în urmă cu câţiva ani.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top