Ştiri

Gigi Chiru dixit: „Nu mai votaţi parlamentarii chiulangii’’

Ieri 23 februarie a.c preşedintele PDL Constanţa, Gigi Chiru, şi deputatul Constantin Chirilă au făcut apel la parlamentarii constănţeni ai opoziţiei care au ales să tragă chiulul din Parlament şi să se întoarcă la muncă.
Democrat-liberalii constănţeni Gigi Chiru şi Constantin Chirilă au avut simbolic langă ei un manechin care înfăţişa un individ pedant cu o pancartă agăţată de gât pe care scria „parlamentar în grevă”.

Un articol de Ştefan Doru COPOŢ

În cadrul conferinţei de presă de ieri, Gigi Chiru a făcut apel la electorat, solicitând să nu-i mai voteze pe cei care au ales să lipsească din Parlament. Chiru a prezentat şi lista parlamentarilor constănţeni care au semnat condica de prezenţă doar pentru a încasa diurna de parlamentar, deşi au lipsit de la şedinţele Camerei, fiind în grevă.
Chiru a mai spus că unii parlamentari de Constanţa îi sunt până şi lui necunoscuţi.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top