Comisia Europeană

Genocid la Ostrov

Agentii KGB-FSB pun la cale afacerile energetice ale balcanilor, în partide de vânatoare organizate în sudul Dobrogei.

Rusul Iavorski stapâneste cel mai bun domeniu de vânatoare de la granita cu Bulgaria .

De aproape zece ani, dar tot mai intens în ultima perioada, vânatul din sudul Dobrogei este decimat fara discernamânt, cu acordul discret al Asociatiei Generale a Vânatorilor si Pescarilor Sportivi.

Pentru a masca macelul de proportii din padurile Ostrovului, asociatia le-a interzis membrilor uniti nu atât prin pasiune cât prin etica si regulile nescrise ale vânatorii, sa patrunda pe o suprafata împadurita de câteva mii de hectare.

Un articol de ADRIAN CÂRLESCU
DORU COPOT

Desi aria în cauza, de departe una din cele mai spectaculoase din România (cu întinderile paduroase de pe malul Dunarii si insulele de-a dreptul paradiziace de la Pacuiul lui Soare) nu figureaza niciunde ca domeniu privat de vânatoare, în practica este exploatata ca si cum ar fi. Din nefericire, persoanele care beneficiaza de exclusivitatea absolut ilegala uzeaza metode specifice mai degraba ucigasilor. Semnele acestor practici criminale nu au putut fi ascunse: foisoare folosite pentru vânatoare si nu exclusiv pentru observatie, gloante de AKM de calibru 7,62 mm cu încarcatura dubla, substante chimice pentru atragerea vânatului, foc automat sau fabricarea pe loc a unor autorizatii fictive de recoltare pentru persoane care nu si-au dobândit statutul de vânator. Discretia asupra acestor ciudatenii este mentinuta, în cazuri extreme, prin amenintari voalate sau explicite proferate de beneficiarii exclusivitatii ilegale asupra domeniului de vânatoare si de sustinatorii lor de la AJVPS, în frunte cu presedintele Dan Miron.
Vânatoare cu mitraliera
Radacinile acestei stari de fapt se gasesc în anul 1999. Atunci a acostat pe Dunare, la doar câtiva kilometri nord de manastirea Dervent, o ambarcatiune de genul celor folosite cu titlul de hoteluri plutitoare. Autoritatile de resort nu au autorizat nici pâna în momentul de fata acostarea, însa cu toate acestea nava a devenit o prezenta permanenta, cunoscuta si tolerata de toata lumea. Si nici nu este de mirare ca lucrurile evolueaza în aceasta directie, de vreme ce mai multe oficialitati vremelnice ale statului român, directori ai unor regii si companii nationale, oameni de afaceri mai mult sau mai putin controversati i-au trecut pragul, pentru a participa la o partida de vânatoare în padurile din împrejurimi sau la o ruleta în cazinoul plutitor. Printre acestia, fostul premier Adrian Nastase, vânator împatimit, dar si pescar cu interese la balta Bugeac, din imediata vecinatate, atribuita în mod ilegal interpusilor sai de la Aquarom Distribution SRL Bucuresti. O alta prezenta obisnuita: Sorin Ovidiu Vântu, afaceristul care controleaza piata de capital din România, o buna parte din mass-media, dar si afacerile din domeniul energetic, prin intermediul lui Liviu Luca si Gabriel Valentin Comanescu. Proprietarul hotelului plutitor, pe numele sau Constantin Iavorski, este si el o somitate: fost ministru al energiei în Republica Moldova, fost director general al firmei elvetiene Runicom controlate de magnatul rus al petrolului si gazului, Roman Abramovich. În spatele acestei lumi selecte au loc, însa, asa cum am afirmat, încalcari flagrante ale Legii 103/1996 privind vânatul si pescuitul sportiv. Prima încalcare flagranta a fost observata de vânatorii autorizati în perioada 2000-2004, când oamenii lui Iavorski au împânzit padurile din zona cu foisoare de 20-30 de metri, pe care invitatii acestuia le foloseau pentru a trage asupra animalelor si nu exclusiv pentru observatie, asa cum spune legea. Exista marturii ca, sub foisoare, au fost gasite caciuli întregi de cartuse de calibru 7,62 mm, cu încarcatura dubla, specifice armelor AKM, interzise la vânatoare datorita optiunilor de foc automat si de atasare a dispozitivelor de vizare pe timp de noapte. În repetate rânduri, vânatorii acreditati la filiala din Baneasa a AJVPS au semnalat abuzurile lui Iavorski. Într-un târziu, de teama ca practicile în cauza sa nu ajunga în presa si sa fie speculate electoral împotriva presedintelui de onoare al vânatorilor, Adrian Nastase, presedintele executiv al AGVPS Neculai Selaru a dispus în primavara anului 2004 desfiintarea foisoarelor, prin efortul financiar si tehnic al asociatiei. În aceeasi perioada, unul din padurarii de vânatoare, pe numele sau Stefan Padureanu, a fost transferat în judetul Ialomita, deoarece se dovedise incomod pentru Iavorski.

 

Ostrovul, mosia rusilor moldoveni

 

Tot din anul 2004, dateaza revolta spontana a vânatorilor, care au solicitat ca partidele de vânatoare sa nu mai fie autorizate de filiala de la Baneasa, condusa de Ion Carazianu, pe motiv ca acesta se integrase anturajului lui Iavorski. Autorizarea a fost preluata de Dan Miron, presedintele AJVPS Constanta, care a continuat însa sa pastreze exclusivitatea ilegala a  rusului moldovean asupra fondului de vânatoare, prin aceea ca niciodata nu a aprobat, în arealul rezervat, partide pentru grupa Ostrov. Carazianu le-a râs în nas vânatorilor, spunându-le un proverb porcos, dar foarte la moda sub guvernarea PSD: „cât Nastase e în floare/ nici în p… nu ma doare!”. Individul nu a avut parte de astfel de dureri, nici macar dupa ce lui Nastase i s-a scuturat de tot floarea. La data de 27 decembrie 2005, la ora 23,30, un echipaj al Politiei de Frontiera a oprit, în apropierea manastirii Dervent, un autoturism 4×4, condus de Nicolae Pintilie, administratorul permanent al hotelului plutitor al lui Iavorski, descoperind în interior un mistret proaspat împuscat. Deoarece aveau suspiciunea ca vânatoarea avusese loc dupa caderea întunericului – fapt ilegal – politistii au solicitat autorizatia. Carazianu, care se afla pe locul mortului, i-a fabricat pe loc documentul lui Pintilie, desi sarcina autorizarii nu mai facea parte din atributiile sale si, mult mai grav, autorizatul nici macar nu este membru AJVPS sau al vreunei asociatii private a vânatorilor. Actiunea politistilor a fost musamalizata prin telefon, astfel ca acestia nu au mai avut ocazia sa constate nici armamentul folosit si nici motivele pentru a cere verificarea modului în care au fost introduse AKM-urile în tara. Într-o alta împrejurare, acelasi Carazianu i-a spus unui vânator, care mergea la pescuit în apropierea hotelului plutitor, sa aiba grija pe unde calca, sa nu se trezeasca din greseala cu vreun plumb în creier. Dan Miron a facut chiar mai mult pentru protejarea domeniului rezervat rusului moldovean, atunci când i-a suspendat permisul lui Nicolae Anton (zis morarul), pentru trei luni, pe motiv ca a îndraznit sa intre pe mosia lui Iavorski, la o partida de vânatoare din toamna anului 2005. Gestul a fost dat ca un exemplu, pentru toti vânatorii care ar îndrazni sa se amestece în treburile lui Iavorski. La ultima vânatoare din luna ianuarie, membrii grupei Ostrov a AJVPS au descoperit noi urme ale genocidului: sânge proaspat de la un  animal ucis peste noapte, tuburi de gloante de calibru 7,62 mm, miros de creozol (un ulei volatil care stimuleaza activitatea hormonala si senzoriala a mistretilor, atragându-i chiar si de la distante de zeci de kilometri, motiv pentru care este interzis la vânatoare). Vânatorii cred ca, numai anul trecut, macelarii lui Iavorski au împuscat peste 80 de mistreti, desi întregul plan de recoltare a fost de numai 20 de piese. Acelasi genocid si în privinta cerbului carpatin, a caprioarelor si a vânatului mic.

 

Iavorski, KGB-ul si piata româneasca a resurselor energetice

 

Constantin Iavorski deruleaza afaceri în România din anul 1994, în principal cu regiile si companiile nationale din domeniul energetic, reusind sa-si asigure o nisa de piata care îi aduce anual venituri nete de peste 40 de milioane de euro. Afacerile sale sunt derulate prin firmele Unicom Holding, Unipetrol, Seven Trust, Marc Trust, Vitol, Galaxy sau Constant Oil. Marea lovitura a rusului a fost aceea de a-si asigura monopolul asupra furnizarii de pacura (aproximativ 600.000 de tone pe an) catre Termoelectrica, la preturi mai mari decât cotatiile de la bursele internationale. Facturile au fost achitate de consumatorii casnici si industriali, iar guvernele anterioare, ca si cel actual, garanteaza de la bugetul de stat achizitiile în cauza. Când sumele de încasat au devenit de-a dreptul insuportabile, rusul a agreat un plan barter, brevetat de agenti ai KGB-FSB. În schimbul pacurii, partea româna furniza firmelor lui Iavorski energie electrica, pe care acesta o revindea unor societati de stat, printre care Romcim si Santierul Naval Constanta, înainte de privatizare. În unele cazuri, cumparatorul era chiar Electrica. Iavorski a derulat toate aceste afaceri, dupa ce a reusit sa coopteze în firmele sale persoane cu functii de raspundere din sistemul energetic national. Si în acest moment Unicom Holding este unul din cei mai importanti jucatori de pe piata energiei electrice, vânzând curentul cumparat din România unor subsidiare bulgaresti care îl revând apoi fratilor români. Se pare ca jonctiunea cu Bulgaria, ca si aranjamentul afacerilor cu bani publici în România se discuta degajat la partidele de vânatoare organizate la Ostrov, la doi pasi de granita care ne desparte de tara vecina si prietena. Trebuie sa mai spunem ca Iavorski l-a ajutat de evreul rus Mikhail Chorny sa puna mâna pe aluminiul românesc. Chorny are afaceri importante în Bulgaria, însa datorita unor probleme penale a primit din partea autoritatilor de la Sofia interdictia de a intra în aceasta tara. Nu si Iavorski, care are intrare în ambele tari, ba chiar si ceva implicare în ultimul scandal de spionaj de la Ministerul Economiei si Comertului, cu implicatii rusesti si bulgaresti.

 

Claudiu Palaz vâneaza si el un domeniu de vânatoare

 

De când lumea buna pune la cale cele mai tari afaceri la vânatoare, copilul teribil al administratiei publice, subprefectul Claudiu Palaz, încearca sa-si aranjeze ploile pentru a pune mâna pe un domeniu de vânatoare la Ostrov. Palaz este vânator cu acte în regula si face parte din grupa Ostrov a AJVPS-ului. În ultima perioada, pe baza conexiunilor pe care i le permite functia detinuta în administratie, acesta încearca sa-si asigure sprijinul necesar din partea Romsilva, în perspectiva licitatiei de concesionare a fondurilor de vânatoare, anuntata pentru luna martie, dar si din partea colegilor vânatori, pentru a diminua concurenta posibila. Tot în virtutea functiei detinute, Palaz a întarit pozitia de afaceri a grupului de interese din care face parte, alaturi de primarul orasului Eforie, Ovidiu Brailoiu, a socrului acestuia Vasile Balan, fost sef interimar al IPJ Constanta, a politistului Grigore Pesterau si a altor baieti din sistemul de justitie, pusi pe facut bani. Adjudecarea unui domeniu de vânatoare ar însemna ascensiunea maxima la care poate visa Palaz si grupul sau în perioada imediat urmatoare.

 

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top