Sambata seara a fost concursul Eurovision Song Contest. Ce s-a intamplat stiti cu totii. Au venit niste baieti mascati din Finlanda, au cantat un cantecel cu Aleluia si au castigat. Hazul si necazul de-abia de-aici incepe. O gramada de comentatori, inclusiv de la noi, au facut indigestie, fie din neputinta de a comenta prestatia roackerilor, fie din greata pe care chiar si imaginea lor le-o inspira. Am rasfoit presa din ultimele doua zile, si cu greu am gasit cateva cuvinte bune despre finlandezi… Oricum, din ce am vazut, corul vocilor acuzatoare s-a impartit in doua: cei care sunt oripilati de prestatia infricosatoare a trupei rock, si care cer interzicerea celor cinci monstruleti castigatori, si cei care blameaza Eurovisionul pentru ca permite unor asemenea trupe sa participe, si mai mult, sa castige. Exceptia o constituie cei care ofera 2-in-1 – si detergent si balsam in aceeasi punga – acuzand Eurovisionul ca e depasit, si pe rockeri, ca sunt satanisti.
Am sa ma ocup pe rand de cele doua categorii de comentarii. Intai – „satanofobii” (pretinsi aparatori ai eticii si ai moralei crestine). Pentru acesti baieti (sau fete), rock-ul e tot una cu satanismul. Ai par lung – esti satanist. Asculti o muzica zgomotoasa pe care ei nu o inteleg – esti satanist. Indeplinesti cele doua criterii deja enuntate si, pe deasupra, refuzi sa te conformezi Sistemului, sa intri in turma – e clar, esti satanist. Pentru acesta categorie, trupa Lordi nici nu mai e nevoie sa cante, e de ajuns sa apara pe scena, imbracati „ca dracu”, cu mastile lor infioratoare pe chip. Am spus infioratoare? Ce gluma buna! Costumatia rockerilor finlandezi aduce mai mult a perioada glam-rock, de la sfarsitul anilor 70′ si inceputul anilor 80′. Pantofii cu talpa de 20 de centimetri ai solistului vocal al trupei Lordi, care poarta porecla… Lordi, te duc cu gandul la solistul vocal al trupei Kiss. Mastile si costumele, pornind tot de la formatia Kiss, au mai fost incercate ca solutie de P.R. de mai multe formatii, fara prea mult succes, insa (pentru variatie, vezi Slipknot). Finlandezii nostri, din lipsa de preocupare, sau de inspiratie, au recurs la o metoda mai simpla: Decat sa isi inventeze costume unice, au ales sa adopte formule devenite clasice. Un scurt tur pe site-ul oficial al formatiei ma convinge pe deplin. Grafica miroase de la o posta a „Vineri 13” (suita de jocuri PC, bazata pe schelete, zombi si gandaci). Autocaracterizarile membrilor trupei completeaza logic peisajul kitsch. Lordi este „Contele Nosferatu”. Chitaristul Amen – „fantoma egipteana”. Bateristul Kita nu s-a hotarat daca e klingonian sau Predator. „Clapara” Awa e „vrajitoarea posedata”, iar bassistul trupei, Ox, e un soi de „Big foot” cu coarne de bou. Daca cineva mai crede dupa toate astea ca trupa Lordi poate da fiori vreunui copil, se inseala. Vrajitoarea, mumia, Predator si Omul zapezilor sunt personaje de filme ieftine de actiune, difuzate zilnic la orice ora, si gustate in special de publicul tanar. Nu cred ca un individ costumat in orc (vezi „Stapanul Inelelor” – film AG – audienta generala) mai poate speria multi pusti. Iata insa ca sperie o gramada de adulti…
Categoria a doua, sau „Decaderea Eurovisionului”. A fost odata ca niciodata un concurs la care participau oameni simpatici si modesti, un concurs care transmitea mesaje de pace si prosperitate, cu candoare in glasul concurentilor. Din pacate pentru cei ce il regreta, concursul asta a murit cu mult inainte ca noi sa participam la el. Se contorsioneaza de scarba analistii fenomenului: „Eurovision a dat faliment!” „Publicul tanar a votat cu dracii din cauza plictiselii” sau „Intoarcerea satanismului revolutioneaza sistemul Eurovision”. Idei preconcepute. Eurovision nu a fost niciodata un concurs perfect. Nu e intrecere intre compozitori, nu e incercarea de a premia cel mai bun interpret, nu e festival pop, rock sau dance. Nu e nimic precis. Sitemul de votare e, cel putin in teorie, democratic, alege norodul pe ce ii place, sau pe cel care place mai tare. Conteaza cel mai mult cum canti, sau cum iti popularizezi imaginea. O alta problema care si-a pus amprenta asupra prestigiului Eurovision este votul geo-strategic. E drept, Lordi au socat, dar fara voturile consistente de la vecinii lor scandinavi si baltici, finlandezii ar fi terminat concursul undeva pe pozitiile 5-10. Sa ne grabim sa asociem reusita lor cu razvratirea tinerilor e un pic cam deplasat. Pe scena Eurovision au aparut, de-a lungul ultimei decade, tot felul de aratari. De la filfizoni expirati si scripcari misteriosi, la dudui penale si baieti cu sani. In 1998, concursul a fost castigat de o domnisoara care cu doar cateva luni in urma era nene. Controversa, controversa, dar cum nu e „politically corect” sa vorbesti de rau transsexualii, victoria doamnei/domnului Dana International a aparut ca o victorie a libertatii de exprimare. Nu s-a pus atunci problema ca se incurajeaza trans-sexualismul, sau ca acesta ar fi daunator, acum insa ne temem de satanisti si dezavuam concursul care ii scoate castigatori.
In timp ce marmota invelea ciocolata in staniol, eu am cumparat unul din cele doua albume ale formatiei Lordi. Ce am auzit mi-a confirmat suspiciunea ca Lorzii au pregatit pentru Eurovision un cantecel mai degraba Gothic, decat Heavy Metal. Gothic este un stil al sfarsitului de mileniu care combina „grohaiturile” baritonale cu triluri de soprana, pe fundal de scenografie si costume negre si gri. O tentativa de a machia si umaniza sunetul rock al perioadei 1989-1995, impachetata intr-o tona de machiaj si un mic show pirotehnic, la care finlandezii nu ar fi renuntat pentru nimic in lume, iata ce au degustat spectatorii sambata seara. Lordi au abandonat imaginea de sperietori, au zambit la camera, si-au facut poze cu oamenii de rand, si-au pus fesuri si palarii cu steagul finlandez, s-au suit pe scena si au demonstrat, fara putinta de tagada, ca „murdarirea este buna”, dupa ce au rabdat orele petrecute la machiaj. Insiruirea de sloganuri publicitare din acest articol nu e intamplatoare. Victoria finlandezilor nu se datoreaza satanistilor, tinerilor, sau plictiselii. Ea este o victorie a celor care au stiut cel mai bine sa exploateze ideea de imagine. Conceptul de soc nu e usor de vandut, iar ideea de satanism nu tine, cand vine din partea unora care canta „Devil is a Loser” – „Diavolul e fraier”, sau „Would You Love a Monsterman” – „Ai iubi un monstrulache?”. Lordi a avut in spate o echipa care i-a invatat unde sa mai lase de la ei, unde sa mai exagereze, care i-a invatat sa devina niste monstri mai apropiati de „monstruletii din parul tau”. Doar strambaturile de la final au fost ale lor. Restul – P.R.
Categoria a doua, sau „Decaderea Eurovisionului”. A fost odata ca niciodata un concurs la care participau oameni simpatici si modesti, un concurs care transmitea mesaje de pace si prosperitate, cu candoare in glasul concurentilor. Din pacate pentru cei ce il regreta, concursul asta a murit cu mult inainte ca noi sa participam la el. Se contorsioneaza de scarba analistii fenomenului: „Eurovision a dat faliment!” „Publicul tanar a votat cu dracii din cauza plictiselii” sau „Intoarcerea satanismului revolutioneaza sistemul Eurovision”. Idei preconcepute. Eurovision nu a fost niciodata un concurs perfect. Nu e intrecere intre compozitori, nu e incercarea de a premia cel mai bun interpret, nu e festival pop, rock sau dance. Nu e nimic precis. Sitemul de votare e, cel putin in teorie, democratic, alege norodul pe ce ii place, sau pe cel care place mai tare. Conteaza cel mai mult cum canti, sau cum iti popularizezi imaginea. O alta problema care si-a pus amprenta asupra prestigiului Eurovision este votul geo-strategic. E drept, Lordi au socat, dar fara voturile consistente de la vecinii lor scandinavi si baltici, finlandezii ar fi terminat concursul undeva pe pozitiile 5-10. Sa ne grabim sa asociem reusita lor cu razvratirea tinerilor e un pic cam deplasat. Pe scena Eurovision au aparut, de-a lungul ultimei decade, tot felul de aratari. De la filfizoni expirati si scripcari misteriosi, la dudui penale si baieti cu sani. In 1998, concursul a fost castigat de o domnisoara care cu doar cateva luni in urma era nene. Controversa, controversa, dar cum nu e „politically corect” sa vorbesti de rau transsexualii, victoria doamnei/domnului Dana International a aparut ca o victorie a libertatii de exprimare. Nu s-a pus atunci problema ca se incurajeaza trans-sexualismul, sau ca acesta ar fi daunator, acum insa ne temem de satanisti si dezavuam concursul care ii scoate castigatori.
In timp ce marmota invelea ciocolata in staniol, eu am cumparat unul din cele doua albume ale formatiei Lordi. Ce am auzit mi-a confirmat suspiciunea ca Lorzii au pregatit pentru Eurovision un cantecel mai degraba Gothic, decat Heavy Metal. Gothic este un stil al sfarsitului de mileniu care combina „grohaiturile” baritonale cu triluri de soprana, pe fundal de scenografie si costume negre si gri. O tentativa de a machia si umaniza sunetul rock al perioadei 1989-1995, impachetata intr-o tona de machiaj si un mic show pirotehnic, la care finlandezii nu ar fi renuntat pentru nimic in lume, iata ce au degustat spectatorii sambata seara. Lordi au abandonat imaginea de sperietori, au zambit la camera, si-au facut poze cu oamenii de rand, si-au pus fesuri si palarii cu steagul finlandez, s-au suit pe scena si au demonstrat, fara putinta de tagada, ca „murdarirea este buna”, dupa ce au rabdat orele petrecute la machiaj. Insiruirea de sloganuri publicitare din acest articol nu e intamplatoare. Victoria finlandezilor nu se datoreaza satanistilor, tinerilor, sau plictiselii. Ea este o victorie a celor care au stiut cel mai bine sa exploateze ideea de imagine. Conceptul de soc nu e usor de vandut, iar ideea de satanism nu tine, cand vine din partea unora care canta „Devil is a Loser” – „Diavolul e fraier”, sau „Would You Love a Monsterman” – „Ai iubi un monstrulache?”. Lordi a avut in spate o echipa care i-a invatat unde sa mai lase de la ei, unde sa mai exagereze, care i-a invatat sa devina niste monstri mai apropiati de „monstruletii din parul tau”. Doar strambaturile de la final au fost ale lor. Restul – P.R.
