O fi de la căldură. O fi de la sărăcie şi nevoi. România a intrat într-o zodie a nervilor, a distrugerii, a urii nestăvilite. Politicienii toarnă gaz pe foc, televiziunile amplifică mesajele. Pe internet, personajele se radicalizează, orice umbră de reţinere a dispărut. Românii îşi iau gâtul. Deocamdată, virtual. Dar cât mai e până să se întâmple şi pe stradă? Nu ştiu dacă e de la căldură, dar, în mod cert, vom avea o toamnă foarte fierbinte.
Scriam, în urmă cu ceva timp, că România e o ţară la limită. Că frustrările acumulate din cauza discrepanţelor sociale şi economice au creat un volum imens de nemulţumire şi că nu e mult până când această tensiune va translata în spaţiul public. Ce se întâmplă zilele acestea nu face decât să îmi confirme că lucrurile au evoluat şi că ne află într-un moment foarte periculos.
Un editorial de Răzvan PETRE
România se află în plină campanie electorală. Asta, încă de la începutul anului. Încă de la manifestaţiile din Piaţa Universităţii, unde o bună parte din revendicări au vizat direct schimbarea Puterii politice. Valul pornit din Piaţă, amplificat ulterior de mass media şi însuşit de Opoziţie, a măturat guvernul democrat-liberal şi a adus schimbări majore pe scena politică. Lămurirea situaţiei – constituirea unei noi majorităţi parlamentare şi a unei noi forţe de guvernare, care corespund mai bine voinţei electoratului – nu au dus la oprirea campaniei electorale. La scurt timp după sosirea la Palatul Victoriei, premierul Ponta s-a angrenat cu Traian Băsescu în disputa reprezentării la Bruxelles. Apoi a venit suspendarea şi campania aferentă. Teoretic, odată cu închiderea urnelor, războiul declaraţiilor ar fi trebuit să se încheie, iar mai-marii zilei – să plece şi ei în concedii. Amânarea deznodământului a dus la o nouă escaladare a acestui război. Zi de zi, seară de seară, televiziunile au găzduit toţi politicienii şi analiştii politici disponibili.
Cine îşi închipuie că verdictul Curţii Constituţionale va aduce, în sfârşit, liniştea pe care românii şi România o merită, se înşală amarnic. În definitiv, miza nu mai este de mult Preşedinţia, decât, cel mult, pentru Crin Antonescu. Schimbarea Ministrului Justiţiei şi a celor doi şefi de Parchet iese şi ea din calcul, pentru că poate fi rezolvată rapid, înainte de revenirea lui Băsescu la Cotroceni. Deşi nu pare, lupta se duce, de mult timp, pentru Parlamentare.
În plină campanie pentru referendum, Băsescu a pus tunurile pe USL. În liniştea relativă oferită de cvorumul aproape imposibil de întrunit, el şi-a pregătit şi executat minuţios atacul împotriva actualei Puteri. În paralel, prinşi în furia declaraţiilor, USL-iştii au uitat de avantajele guvernării. Mesajele privind reîntregirea salariilor şi a pensiilor s-au pierdut în noianul de obuze mediatice lansate de ambele părţi, pe teme variind de la corupţie, la relaţiile cu Marile Puteri şi dezinformări mediatice.
Ascuţirea luptei politice a dus, se pare, la o radicalizare a atitudinilor populare. Ca dovadă stau zecile de mii de comentarii postate zilnic pe internet. Cei care acum câteva luni se mulţumeau să îi acuze pe adversari că sunt „postaci” şi care se întreceau în a prevesti insuccesele actorilor politici, au coborât acum în tenebrele limbajului suburban şi ale afirmaţiilor provocatoare. Portalurile de ştiri gem de ameninţări şi injurii. În paralel, jurnalişti odată moderaţi cer arestări la INS, iar oameni politici care aveau cândva un discurs elegant agită spiritele naţionaliste şi incită la insubordonare publică.
În toată această avalanşă de nervi şi provocări, mai lipseşte doar o picătură pentru a umple, nu paharul, ci ditamai găleata de ură ce stă să se reverse peste noi. Am, însă, o umbră de speranţă. Din fericire, procentajele lui Băsescu şi ale PD-L sunt încă la un nivel minuscul. Dacă situaţia ar fi fost undeva la 50-50, sau măcar la 60%-40%, probabil că aceştia ar fi avut curajul să mărşăluiască prin pieţe, contra susţinătorilor USL. Şi atunci, să ne ferească Dumnezeu…
