Actualitate

Fotbal de performanță la Sarichioi. De trei ani consecutivi, echipa comunei reușește eventul

Sezonul fotbalistic 2018/2019 a fost unul perfect pentru echipa comunei tulcene Sarichioi, ACS Pescărușul. Pentru al treilea an consecutiv, fotbaliștii reușesc eventul, adică ocuparea locului 1 în Liga a IV-a și cucerirea titlului de campioană în finala județeană a Cupei României.

Se realizează după câțiva zeci de ani buni o reușită greu de egalat: 3 ani la rând eventul. Înainte de a intra în vacanță, le mulțumim băieților și pentru acest sezon, pentru seriozitatea de care au dat dovadă, ambiția și calitatea lor ca sportivi, ca indivizi. Un nou sezon perfect, aceeași echipă, antrenori, conducători, sponsori, suporteri și bineînțeles, același liant în jurul tuturor, domnul primar, kilometrul 0 la Sarichioi”, spun reprezentanții clubului de fotbal.

Performanța celor de la ASC Pescărușul Sarichioi este cu atât mai importanță cu cât echipa de fotbal împlinește anul acesta 50 de ani de la înființare, momentul fiind sărbătorit printr-un event.

Printre cei care au contribuit decisiv la cele două titluri cucerite, îi amintim pe jucătorii Pantelie Cristian, Plugaru Marian, Filip Ionuț, Iancu Nane, Hristodorof Cosmin (c), Bravu Marian, Buțu Mihai, Nichifor Adrian, Luli Ciprian, Cazacu Nicolae, Ștefan Laurențiu, Ispas Costel, Silviu Fenin, Murtaza Iulian, Mihai Denis, Jecu Marius, Poștaru Adrian, precum și pe antrenorii Costache Marian și Ciupercă Dumitru.

Festivitatea de premiere și înmânarea medaliilor de campioni ai Ligii a IV-a a avut loc pe stadionul celor de la Pescărușul, după terminarea unui meci amical disputat în compania echipei Victoria Traian (vicecampioana județului Brăila). În mod normal, Pescărușul Sarichioi avea programat ultimul meci al etapei cu cei de la Șoimii Topolog, dar aceștia au anunțat că nu se vor prezenta la întâlnire.

Președintele Asociației Județene de Fotbal Tulcea, Petre Badea, a fost cel care a oficiat premierea jucătorilor, antrenorilor, dar și arbitrilor. Totodată, a fost desemnat și cel mai bun jucător la juniori-Cristea Marius, dar și la seniori-Cristian Pantelie.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top