Firma SC Dalgeco SRL, la care fostul viceprimar al Municipiului Constanța, Dumitru Babu, e asociat unic, a fost amendată anul trecut de către CJPC Constanța pentru că a vândut măști neconforme, prezentate drept măști chirurgicale. SC Dalgeco a contestat amenda în instanță, în dosarul nr. 10884/212/2020, și a pierdut ieri la Tribunalul Constanța.
Surse din CJPC ne-au spus că măștile în discuție au fost găsite de inspectorii de la protecția consumatorilor în Mega Image (pentru uzul angajaților) și la Selgros (puse la vânzare). Conform sursei citate, era vorba de „măști faciale”, cu cel mai mic nivel de protecție, vândute drept „măști chirurgicale”: „Au fost semnalate două probleme. În primul rând, măștile erau neconforme, mai slabe calitativ chiar și decât măștile folosite ca echipament de protecție împotriva prafului sau talașului. În al doilea rând, ele erau vândute ca măști chirurgicale, folosindu-se documente de la alte măști, chirurgicale. Deci acolo au fost două probleme: vinderea unor produse nesigure și practică comercială înșelătoare.”.
După ce au descoperit măștile în cele două magazine, inspectorii CJPC au mers în control la Dalgeco, unde l-au găsit, pe lângă administratorul Stere Babu, și pe viceprimarul Constanței din acea vreme, Dumitru Babu. Acesta din urmă s-a enervat peste măsură și a bruscat-o pe Maria Obreja, angajată a CJPC.
Același importator al donației „lui Făgădău” pentru Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța
În perioada respectivă, Dalgeco a importat măști din China prin două firme, SC Euro Audit Services SRL și SC Elvada Company SRL (deținută de Dragoș Vasile).
Acesta din urmă este cel care a transportat din China aparatele și kiturile de testare Covid-19, în legătură cu care primarul Făgădău și viceprimarii Babu și Răsăuțeanu s-au lăudat că le-ar fi cumpărat pentru a le dona Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Jurnaliștii Dezvăluiri au reușit să afle că în realitate donația venea de la statul chinez pentru Primăria Constanța și fusese obținută datorită relațiilor de afaceri pe care Dragoș Vasile le are în China.