Fără categorie

Fostul preşedinte al PC Medgidia pârăşte la Voiculescu conducerea judeţeană a partidului

Biroul executiv Local, în frunte cu Ionel Militaru, şi-a dat demisia în semn de protest

“Domnule profesor,
Numele meu este Ionel Militaru, fost preşedinte al Organizaţiei locale a PC Medgidia.
Cu toată stima şi respectul pe care vi le port, vă aduc la cunoştinţă următoarele:
-până în anul 2002 am fost ofiţer al armatei române, când am fost trecut în rezervă cu drept de pensie;
-în anul 2003, înşelat ca mai toţi românii, m-am înscris în PD Medgidia cu speranţa că implicându-ne în viaţa politică putem contribui la bunăstarea locală şi naţională. Văzând direcţia catastrofală către care suntem conduşi, în anul 2009 am decis să mă retrag din viaţa politică;
-urmărindu-vă activitatea politică şi modul cum acţionaţi pentru promovarea  românilor şi României şi apreciind eforturile dvs., în primăvara acestui an, la insistenţele unor foşti camarazi, am fost convins să ader la doctrina PC şi să preiau activitatea de constituire a organizaţiei locale a PC din Medgidia, pentru a participa la acţiunile împotriva duşmanului comun, guvernarea actuală, precum şi pentru schimbarea clasei politice actuale (…)

-pornind de la aceste elemente, am adunat în jurul meu foşti camarazi de arme, colegi de serviciu, cunoştinţe, prieteni, toţi cu dorinţa de a ne implica, reuşind să constituim organizaţia PC Medgidia, fără a avea mijloace financiare (exceptând cotizaţiile), chiar dacă preşedintele executiv al PC, dl Vasile Nistor a afirmat că nu se acceptă preşedinţi de organizaţie “băutori de cafea in leasing”, ceea ce reprezintă în opinia mea o insultă la adresa truditorilor partidului;
-după desfăşurarea primei şedinţe statutare de constituire a organizaţiei şi alegere a Biroului Executiv Local (BEL) din 06.07.2011, s-a continuat activitatea de recrutare a noi membri, în paralel cu constituirea organizaţiilor de femei, pensionari şi tineret, precum şi organizarea cluburilor pe secţii de votare;
-fiind în căutarea unui spaţiu pentru sediul PC Medgidia, am fost îndrumat de către primarul municipiului dar şi de prim-vicepreşedintele Biroului Executiv Judeţean (BEJ) Constanţa, Motoc Marian, către Păun Niculae director al DGDPP Medgidia care, în schimbul cooptării în echipa mea, ne va facilita accesul la un spaţiu; nu am obţinut spaţiu de la primărie prin persoana menţionată mai sus, drept pentru care am închiriat unul din domeniul privat pe numele meu şi  în sarcina mea financiară;
-după modificarea statutului PC (introducerea funcţiei de preşedinte executiv), la prima şedinţă de completare a Biroului Executiv Local, Păun Niculae a fost numit preşedinte executiv;
-din acest moment au început  presiuni asupra mea, exercitate de o parte a BEJ Constanţa (preşedinte executiv, Rahău Nicolae, prim-vicepreşedinte Motoc Marian, vicepreşedinte Giuglea Ştefan, preşedintele organizaţiei de femei Bolcheş Mariana-toţi foşti PDSR, secretarul general Mangiurea Anton), pentru a renunţa la funcţia de preşedinte al organizaţiei PC Medgidia, în favoarea lui Păun Niculae; în mod repetat, echipe formate din: Rahău Nicolae, Giuglea Ştefan, Motoc Marian, Bolcheş Mariana, Giuglea Ştefan, Mangiurea Anton) s-au deplasat la Medgidia cerându-mi să renunţ la funcţie, pe motiv că nu avem bani şi imagine, că nu suntem cunoscuţi, că suntem incapabili, că în birou nu trebuie să fie numai militari, că nu voi avea sprijinul preşedintelui executiv al BEJ care va lucra cu Păun peste capul meu, etc;
-săptămânal raportam primirea şi confirmarea de noi membri, neimplicaţi în politică până la momentul recrutării în PC, ceea ce se pare că nu a convenit unora din BEJ, care ar fi dorit impunerea în funcţii de conducere a unor persoane refuzate sau excluse din organizaţiile locale ale celorlalte partide;
-“războiul” s-a acutizat după 20.11.2011, când în urma adresei USL trebuia transmisă la BEJ lista de candidaţi ai PC la alegerile locale; pentru că întâlnirile de negociere stabilite între PNL şi PC Medgidia s-au tot amânat (cu PSD pe plan local nu se poate colabora) din cauze obiective,  la data respectivă am fost nevoit să trimit BEJ Constanta lista cu candidaţi locali doar de la PC; ulterior am aflat că şi PNL a procedat la fel, urmând ca negocierile să continue în cadrul ACD pe plan local şi să definitivăm lista comună;
-în ziua de 21.11.2011, la predarea listei de candidaţi şi a copiei după procesul verbal al şedinţei BEL Medgidia în care a fost întocmită, preşedintele executiv al BEJ Constanţa a “explodat” şi după o ploaie de acuze şi jigniri a dispus convocarea şedinţei BEL Medgidia pentru a doua zi; deşi am cerut ordinea de zi şi motivaţia dispoziţiei date, am primit doar un email de informare că se convoacă şedinţa respectivă, cu participarea a 8 membri ai BEJ Constanţa, după două zile; tot în data de 21.11.2011, la intervenţia mea directă la primarul Medgidiei care este şi preşedintele PNL Medgidia, s-a desfăşurat prima şedinţă a comisiilor de negociere PNL-PC şi s-a stabilit calendarul de lucru, conform procesului verbal nr.1 din 21.11.2011;
-n-am convocat, din motivul expus mai sus, şedinţa BEL Medgidia, de la BEJ Constanţa au venit la Medgidia în acea zi (22.11.2011) domnii Giuglea Ştefan, Mangiurea Anton şi Penea Ionuţ (din cei 8) care au încercat să mă convingă că nu există decât varianta să-i cedez funcţia lui Păun Niculae;
-în data de 28.11.2011 am fost chemat la şedinţa BEJ Constanţa, unde preşedintele executiv, Rahău Nicolae a prezentat tendenţios situaţia organizaţiei PC Medgidia, invocând incompetenţa BEL Medgidia de a negocia numărul de candidaţi locali cu PNL şi de a promova oameni pregătiţi pentru a deveni consilieri şi că ar trebui să accept ceea ce îmi impune, întrucât dânsul, “în anul 2000, când Adrian Năstase i-a cerut să renunţe la poziţia pe care se afla, a făcut-o” şi că “listele de candidaţi de la organizaţiile judeţene sunt hotărâte de Bucureşti aşa că listele locale sunt negociate de către judeţ”!?!;
La asemenea manifestări nu am avut decât un singur răspuns: DEMISIA. Demisia mea, a prim-vicepreşedintelui , secretarului general, a doi vicepreşedinţi, a preşedintelui Organizaţiei de Tineret, a preşedintelui organizaţiei de pensionari, a trezorierului, a doi secretari executivi, 10 din 18 membri ai BEL Medgidia, în condiţiile în care alţi trei membri nu au mai participat la ultimele trei şedinţe, din cauza animozităţilor create de impunerea lui Păun Niculae. Demisiile scrise au fost refuzate în şedinţa BEJ Constanţa din 28.11.2011 de către preşedintele organizaţiei judeţene şi secretarul general al BEJ, dar ele constituind un act de voinţă unilaterală nu trebuie acceptate sau aprobate.
Informarea pe care v-o prezint nu urmăreşte obţinerea a ceva ci exprimă doar părerea de rău că interesele personale au prevalat iarăşi intereselor organizaţiei.
CONSTANTA
05 DECEMBRIE 2011”

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top