Ştiri

Femeile din fruntea primăriilor dobrogene uită de culoarea politică, atunci când vine vorba de bunăstarea localnicilor

Deşi trăim într-o lume în care femeile aleg din ce în ce mai des cariera, în detrimentul întemeierii unei familii, şi au acces la iniţiative şi decizii din ce în ce mai importante în relaţiile internaţionale, în România încă mai există prejudecăţi legate de statutul femeii în segmente precum politica. Ceea ce misoginii nu ştiu, este că femeile care deţin funcţia de primar îşi duc la îndeplinire sarcinile la fel de bine precum domnii din fruntea primăriilor. Deşi uneori sunt luate peste picior de colegii de breaslă, sau contracandidaţii bărbaţi, spunându-li-se că nu vor putea convinge electoratul, doar pentru că sunt femei, o dată ajunse în scaunul de primar, doamnele rezolvă aceleaşi probleme precum cele pe care le întâmpină şi bărbaţii. Vă prezentăm cele mai elocvente exemple, din judeţele Constanţa şi Tulcea, de femei care, după ce au ajuns primari, au reuşit cu brio să împace şi obligaţiile familiale, şi obligaţiile profesionale. Gospodine, mame, bunici, soţii şi primari, sau altfel spus: Gabriela Iacobici (comuna Grădina, Constanţa), Vasilica Matei (comuna Horia, Constanţa), Gherghina Vrămuleţ (comuna Mahmudia, Tulcea) şi Mariţa Gurgu (comuna Peceneaga, Tulcea).

Un articol de Andreea PAVEL
                    Cristian Andrei LEONTE

Întrebările la care acestea au răspuns sunt următoarele:

1.    Care sunt principalele probleme cu care v-aţi confruntat, din momentul în care aţi ajuns primar?
2.    Care sunt avantajele şi dezavantajele unei comune precum cea pe care o administraţi?
3.    Pe ajutorul cui vă bazaţi în derularea proiectelor?
4.    Contează culoarea politică în obţinerea fondurilor de la Guvern sau ale celor europene, respectiv în aprobarea proiectelor?
5.    Ce vă determină să mai candidaţi în actualul context economic şi politic (salariu mic, lipsă de personal, piedicile puse de inamicii politici etc)?
6.    Ce mesaj transmiteţi localnicilor, respectiv Guvernului şi liderilor politici de la judeţ?

Vasilica Matei, Horia (PDL):

Lipsa banilor în comuna şi în Primăria Horia este principalul obstacol de care m-am lovit, de când sunt primar. Unul dintre avantajele comunei noastre sunt locuitorii, care sunt nişte oameni deosebiţi, muncitori şi învăţaţi cu greul. Pentru ei am candidat şi pentru a încerca să le asigur un trai mai bun. Unul dintre dezavantajele comunei este lipsa locurilor de muncă şi gradul de sărăcie destul de ridicat. Poate şi distanţa mare faţă de oraşul Constanţa este un alt dezavantaj. În derularea proiectelor, mă bazez, în general, pe sprijinul ministerelor sau pe ce încasăm la primărie. Salvarea noastră, ca administraţie, ar fi investitorii. Nu ştiu cât contează culoarea politică. Cred, totuşi, că are un cuvânt de spus în alocarea banilor. În general, politica m-a interesat mai puţin, pentru că eu mă consider mai mult un administrator, manager, şi nu un om politic. Eu lucrez pentru cetăţeni, în mare parte. Vreau să mai candidez în 2012 pentru că ştiu că pot să fac mai multe şi pot să ofer, fără dar şi poate, cu mult mai mult oamenilor care au avut încredere în mine, în 2008. Vreau să le demonstrez că ne putem dezvolta comuna şi, alături de ei, putem rezolva problemele localităţii. Vreau să finalizez proiectele începute şi să ofer şansa unui trai mai bun atât celor care m-au susţinut, cât şi celor care nu mi-au acordat credit, la alegerile de-acum trei ani.
Le transmit locuitorilor comunei Horia să fie înţelegători şi să rămână alături de mine. Ştiu că poate nu am reuşit, în acest mandat, să realizez tot ce mi-am propus sau le-am promis, dar trebuie să ştie că dacă ar fi depins exclusiv de mine, localitatea noastră ar fi arătat acum altfel. Eu am pus suflet în tot ce am făcut, în toţi aceşti ani, de când sunt primar, şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca lucrurile să meargă bine şi să nu îi dezamăgesc. Necazul a fost că am prins exact cea mai grea perioadă pentru orice primar: criza economică şi restricţiile impuse de Guvern. De aceea, nici investiţiile nu au fost pe măsura aşteptărilor sau raportate la cum ar fi meritat locuitorii comunei Horia să fie. Liderilor politici le transmit să îi susţină pe toţi primarii, să nu ţină cont de culoarea politică şi să ne sprijine în derularea proiectelor şi a investiţiilor, pentru că fără ajutorul şi acordul lor nu prea putem face nimic. Sunt foarte puţine localităţile unde primarii pot fi independenţi, sau aproape independenţi, din punct de vedere economic.

Gabriela Iacobici, Grădina (PSD):

Principalele probleme cu care m-am confruntat, de când sunt primar, sunt cele legate de adversarii politici, lipsa banilor şi criza economică din România, în raport cu nevoile locuitorilor comunei Grădina. Să încep cu adversarii politici. Aceştia nu au înţeles, până în prezent, că motivele pentru care mă aflu în Primăria Grădina, de orice natură, dar numai personale nu. Eu nu am venit în primărie ca să mă îmbogăţesc. Dimpotrivă: dacă vroiam să prosper în afaceri, mai mult decât am făcut-o înainte să ajung primar, atunci stăteam departe de administraţia locală. Să fii angajat la Stat nu e o bucurie în România zilelor noastre. Eu şi soţul meu avem afaceri şi, Slavă Domnului, o situaţie materială bună, cu mult înainte să fiu aleasă primar. Eu am venit în primărie ca să înlătur fosta administraţie, care a lăsat un cumplit dezastru în urma ei, şi ca să le ofer locuitorilor din Grădina un trai mai bun şi condiţii de viaţă cât mai prielnice. Cât despre lipsa banilor, am încercat din răsputeri, în toiul crizei, să reabilitez instituţiile din comună, să dezvolt infrastructura şi să demarez proiecte a căror materializare să fie în folosul tuturor categoriilor din localitatea Grădina: copiilor, tinerilor şi bătrânilor. Am foarte multe proiecte finalizate, în derulare şi în stadiu de aprobare, deci nu le enumăr acum. Ce vreau să mai menţionez este faptul că un adevărat primar se cunoaşte acum, în mandatul 2008-2012, atunci când primăriile au trebuit să se descurce cu angajaţi puţini, probleme multe şi bani puţini şi ăia veniţi la buget cu ţârâita. Avantajele unei comune precum Grădina sunt aşezarea geografică, care permite investitorilor să dezvolte afaceri în zonă, mai ales investitorilor în energie eoliană, dar şi distanţa relativ mică de oraş. Unul dintre dezavantaje ar fi faptul că tinerii se îndreaptă către oraş, iar media de vârstă a localnicilor este relativ ridicată. În derularea proiectelor mă bazez pe sprijinul pe care mi l-a acordat Consiliul Judeţean Constanţa, de fiecare dată când l-am solicitat. Mai nou, mă bazez şi pe sprijinul pe care sper că îl voi primi de la investitorii din zonă. Cât despre culoarea politică, deşi n-ar trebui, cred că într-un anumit procent contează. Noi, primarii, ar trebui să fim susţinuţi, indiferent de culoarea pe care o avem, pentru că muncim pentru oameni şi tot oamenilor din localităţile pe care le administrăm, le dedicăm tot timpul pe care-l avem. Sunt determinată să mai candidez şi în 2012 pentru că vreau să finalizez proiectele începute şi pentru că sunt de părere că mai pot face multe lucruri bune pentru comuna Grădina. Alături de echipa din primărie, vrem să transformăm localitatea într-una care să fie dată exemplu, în judeţul Constanţa. Le transmit localnicilor din Grădina să îmi fie alături, în continuare, şi la bine, şi la greu, aşa cum sunt şi eu alături de ei, să aibă încredere în mine şi împreună să ne mândrim cu a noastră comună şi cu realizările din localitate.

Mariţa Gurgu, Peceneaga (PNG):

Sunt la primul mandat şi am realizat că principala problemă din localitatea Peceneaga este lipsa locurilor de muncă, care s-ar fi putut rezolva dacă o mare parte din zonă nu era declarată arie protejată prin programul Natura 2000. Spun că s-ar putea rezolva pentru că la Peceneaga este în plan, de câţiva ani, înfiinţarea unei cariere de piatră care ar aduce şi bani la bugetul local, şi ar rezolva şi problema locurilor de muncă. Aceasta din urmă a fost acutizată şi de criza financiară care a dat peste cap planurile tuturor administraţiilor locale şi a îngreunat foarte multe demararea sau derularea proiectelor. Avantajele unei comune precum Peceneaga ar fi posibilitatea dezvoltării turismului, mai ales al celui piscicol. Pe raza localităţii noastre se regăsesc toate formele de relief, cu excepţia muntelui. În zonă vin foarte mulţi turişti, dornici să admire peisajele. Unul dintre principalele dezavantaje ale comunei este drumul Traian-Cerna, care este deplorabil şi care, dacă ar fi reabilitat, cu siguranţă ar sosi un număr şi mai mare de turişti, în Peceneaga. Primii pe ajutorul cărora mă bazez sunt reprezentanţii Consiliului Judeţean Tulcea, pentru că fără acordul dumnealor nimic nu poate fi finanţat, sau demarat în localităţi. În al doilea rând, Guvernul, care trebuie să susţină primăriile din toate punctele de vedere şi să aprobe proiectele care stau la baza dezvoltării localităţilor. În general, am beneficiat de sprijinul tuturor instituţiilor, cu excepţia reprezentanţilor UE, în ce priveşte accesarea fondurilor europene. Sunt profund dezamăgită de birocraţia din cauza căreia se pierd zeci de proiecte europene. Vă spun din proprie experienţă, pentru că eu am pierdut proiectul pe Măsura 322, din cauza haosului legislativ şi a birocraţiei. Consider că doar într-un procent de 50% contează culoarea politică în aprobarea proiectelor. Eu nu fac politică. Toată activitatea mea şi munca de zi cu zi sunt îndreptate către locuitorii din comuna Peceneaga. Dacă fac politică, fac politica localnicilor. Este adevărat că problemele sunt multe, banii sunt puţini, dar legătura directă cu cetăţeanul şi nevoile localnicilor mă determină să nu renunţ şi să mai rămân, măcar un mandat, pentru că vreau, cel puţin, să finalizez proiectele începute. Cetăţenii sunt cei mai importanţi şi pentru ei confortul şi binele lor renunţ, fără dar şi poate, oricând la confortul personal. Pe această cale, le doresc să fie optimişti şi să-mi rămână alături, pentru că, sunt convinsă, că împreună putem trece peste orice obstacole şi greutăţi. Reprezentanţilor Guvernului le transmit să îşi ţină cuvântul faţă de primari şi să ne sprijine finanţându-ne proiectele, mai ales cele prin PNDI. Pe ceilalţi lideri politici (parlamentari, reprezentanţii CJT etc) vreau să îi rog să nu ţină cont de culoarea politică, în ce priveşte administraţiile locale, pentru că noi, primarii, nu facem politică. Noi suntem cei care muncim şi ne dedicăm aproape tot timpul cetăţenilor şi pentru a reuşi, trebuie să fim sprijiniţi, indiferent de culoarea politică.   

Gherghina Vrămuleţ, Mahmudia (PNL):

Sunt la al patrulea mandat, iar principalele probleme cu care m-am confruntat sunt cele legate de aspectele financiare. Lipsa banilor a fost cel mai mare duşman, întotdeauna, pentru că voinţă şi oameni muncitori există în Primăria Mahmudia, dar când nu există bani nu poţi face nimic. Unul dintre dezavantajele cu care noi ne confruntăm este suprafaţa mică a localităţii şi veniturile pe măsură, adică la fel de mici. Există o Hotărâre de Guvern prin care se reglementează calcularea echilibrării bugetelor locale, iar noi având doar 185 ha de intravilan, primim foarte puţini bani, în raport cu nevoile locuitorilor. Avantajul ar fi aşezarea geografică şi faptul că avem şi deltă, şi munte, şi câmpie, iar turismul este pe un trend ascendent. Din punct de vedere politic, mă ţin departe de probleme şi tensiuni pentru că niciodată n-am fost pătimaşă în acest segment. Eu fac doar politica localităţii şi mă zbat zilnic doar pentru a rezolva problemele locuitorilor, pentru că ei sunt cei în faţa cărora răspund. Le mulţumesc, pe această cale, pentru că sunt oameni serioşi şi cu mult bun simţ, şi îşi plătesc taxele şi impozitele, întotdeauna, la timp, iar astfel, Primăria Mahmudia are încasări de 96% atunci când vine vorba de taxe şi impozite. Cât despre ajutorul pe care mi l-au acordat instituţiile abilitate, nu mă pot plânge, pentru că am fost sprijinită aproape de fiecare dată, atât de Consiliul Judeţean, cât şi de diferite ministere. Motivele pentru care vreau să candidez în 2012 sunt, în primul rând, proiectele pe care vreau să le finalizez şi să le tai panglica, la inaugurare, alături de locuitorii din Mahmudia: extinderea alimentării cu apă, canalizarea, renaturarea în Delta Dunării, asfaltarea a 10 km de drumuri şi construcţia unui parc acvatic. Pe de altă parte, eu am îmbătrânit în politică şi nu prea ştiu să fac altceva. Vreau să ies la pensie peste cinci ani, în acelaşi timp în care o să ies şi din primărie. Şi vreau să fiu împăcată la gândul că am lăsat locuitorilor condiţii mai bune şi un nivel de trai mai ridicat. Le transmit, cu această ocazie, să fie alături de noi, cei din primărie şi să aibă încredere că nu îi voi dezamăgi. Liderilor CJT le transmit să îşi îndrepte atenţia mai mult către localităţile mici, iar una dintre rugăminţile adresate Ministerului Mediului ar fi să ne sprijine în realizarea proiectului de renaturare a Deltei, să fim deschizători de drumuri, cu această ocazie, mai ales că proiectul nostru a fost primul de acest gen.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top