Cele sase legi din celebra carticica a sefului de cuib legionar au ajuns canoane pentru un partid de extrema dreapta din Italia, înfiintat în anul 1954 sub influenta fostului lider fascist Benito Mossolini.
Dupa 1989, tinând cont de necesitatea reformarii ideilor de extrema dreapta, urmasii lui Mussolini au adoptat principiile miscarii legionare, având totodata grija sa epureze oficial referintele antisemite din doctrina si practica româneasca a lui Zelea Codreanu, Mota, Marin sau Sima.
Un articol de TIBERIU IANUL
Ierarhia partidului este una de tip fascist având diligenti, militanti si presedinti a caror identitate este greu de aflat, deoarece acestia declara ca detin functii inferioare celor reale. Finantarea, în acte, vine din cotizatiile militantilor. Luând exemplul orasului Monreale, unde sunt 17 membri cotizanti, cu o cotizatie de cinci euro pe luna, acesti bani nu ar ajunge nici pentru chiria sediului echivalenta la 400 euro lunar. În realitate finantarea vine din partea unor oligarhi ce alimenteaza fondurile partidului cu sume fabuloase. Am asistat la o criza financiara ce putea dizolva cercul teritorial Monreale si am vazut o datorie de 1300 euro catre buget stearsa printr-un simplu apel telefonic.
Partidul are doua moduri de operare: „pasiv”, prin lipirea de manifeste si prin campanii media, si „activ”- prin marsuri de protest în orasele mari, unde fiecare sediu teritorial este obligat sa-si trimita reprezentanti. În general, manifestele se desfasoara împotriva consumului de droguri si al mafiei. Cum nimeni nu îsi uita, însa, vechii dusmani, manifestele îi ating si pe adeptii comunismului, un curent foarte la moda în rândul tinerilor italieni. Manifestele sunt lipite de obicei noaptea, nu neaparat pentru ca ar fi ilegale, dar politia italiana simpatizeaza, în general, cu cei de dreapta, desi prin statutul lor sunt obligati sa opreasca aceste actiuni apelând chiar si la violenta. La manifestarile publice, politia recurge deseori la violenta, deoarece un mars de dimensiuni mici poate aduna alte persoane simpatizante si se poate extinde sau poate incita gruparile comuniste la un adevarat razboi de strada.
Un curent la moda în Italia este curentul comunist, care pe zi ce trece îsi aduna cât mai multi adepti. „Comunistii noi” îsi aduna majoritatea adeptilor numai pentru faptul ca militeaza pentru legalizarea fumatului de cannabis si al derivatelor din cannabis. Sunt înfiintate si „Brigadele Rosii”, echipe de tineri comunisti, trimise special pentru a-si apara zonele de influenta si sa comita atentate contra gruparilor de dreapta. În Palermo, spre exemplu, exista o strada întesata de cluburi, pe care orice fascist o viziteaza, dar o face pe propria raspundere, în conditiile în care e constient ca exista marele risc de a-si pierde viata. Gruparile comuniste în sine nu au sedii, cercuri sau un tip de organizare în sali fastuoase, ci se întâlnesc pe acest tip de strazi de unde îsi primesc finantarea, îsi racoleaza noii adepti si formeaza brigadele. Spre deosebire de comunisti, întâlnirile legionare sunt pline de fast, saluturile sunt mereu parca sincronizate, se face abuz de steaguri si bandiere, iar felul de a vorbi, sau mai degraba de a tacea, este unic. Legionarii au însa ceva ce comunistilor le lipseste, si anume cultul martirilor. Cercul teritorial Monreale se numeste „Paolo DiNella” dupa un tânar poet fascist linsat de gruparile comuniste. Martirii au fost singurul motiv pentru care formatiunile fasciste au rezistat în timp si continua înca sa lupte împotriva ideilor comuniste. Am asistat la ceremonia de comemorare a lui Paolo DiNella, o ceremonie care mie, ca român, mi-a dat fiori. Vedeam în ochii lor lacrimi care cereau razbunare, cu toate ca nici unul dintre ei nu-l cunoscuse pe martir, iar cercul teritorial Monreale este unul cu un efectiv de mii de membri. Ceea ce m-a intrigat a fost o altercatie între un pusti comunist de 14 ani cu altul legionar pe idei de politica. Presedintele cercului „Paolo DiNella” are si acum „tatuate” pe pumni semnele unui trecut plin de incidente si razboaie cu comunistii. Îmi repet mereu ca am noroc, pentru ca trec prin Italia iarna, când e pace. Acest Sebastiano Racitti a fost ani la rând presedintele Asociatiei Liceenilor din Palermo câstigându-si respectul si faima atât pe cale diplomatica, cât si prin violenta, la origini fiind pugilist.
Am avut ocazia sa intru în prezidentele cercurilor din Palermo si din Monreale, unde am vazut ca singurul tablou mai mare decât cel al lui Mussolini era cel al lui Corneliu Zelea Codreanu. Curios, am întrebat un diligent, de ce? Mi-a raspuns printr-o invitatie la un cenaclu unde se vorbea numai despre Codreanu. Am observat ca acesti oameni îl aveau ca mentor spiritual, ba chiar îl idolatrizau. Se vorbea despre cum actionau cuiburile legionare în România (cu accent pe taberele de voluntari organizate în premiera mondiala de liderul român al extremei drepte interbelice), se interpretau pâna si cântece românesti traduse în italiana, cum ar fi cântecul lui Avram Iancu, al lui Mihai Viteazul.
