Biroul teritorial Constanţa al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a deschis o anchetă privind lucrarea de reabilitare a parcurilor din Municipiul Medgidia. Investiţia este finanţată printr-un proiect european, beneficiar fiind Primăria Medgidia, iar executant un consorţiu de patru firme în frunte cu CNE Prod Cernavodă. Proiectul are o valoare de aproximativ 1,6 milioane euro şi cuprinde reabilitarea a 8 hectare de parc, cu alei, spaţii verzi, mobilier şi iluminat. Menţionăm faptul că mai mulţi locuitori din Medgidia s-au plâns de calitatea lucrărilor din parcul central al municipiului.
Contactat de ziarul DEZVĂLUIRI, primarul Municipiului Medgidia, Marian Iordache, a confirmat existenţa acestui dosar, dar ne-a spus că nu ştie care ar fi posibilele ilegalităţi şi nici cine este vizat: „Primăria a depus la DNA Constanţa documente legate de această investiţie. Încă nu ştim despre ce este vorba în acest dosar. În ceea ce priveşte nemulţumirile cetăţenilor, trebuie spus faptul că lucrarea nu este finalizată”.
Vom reveni!
