Colonia grecilor antici, lăsată în părăsire de autorități și pradă vânătorilor de comori.
Una dintre cele mai mari controverse arheologice dobrogene a ultimelor decenii este legată de locația străvechii cetăți Stratonis, cea care potrivit izvoarelor antice, era una dintre cele mai importante colonii grecești din Scytia Minor. După ce au preluat controlul Dobrogei, romanii au întemeiat și ei un castru puternic, chiar pe locul fostei colonii elene, pentru a supraveghea drumul care lega marile cetăți Callatis și Tomis. Toți specialiștii sunt de acord cu faptul că Stratonis se afla foarte aproape de zona în care astăzi se găsește comuna modernă Tuzla. Problema apare la locația exactă: unii spun că Stratonisul grecesc s-ar fi aflat în zona Lacului Zarguzon, în timp ce alți specialiști merg pe varianta Capului Tuzla.
Un articol de Mihai CORNEA
Această a doua ipoteză pare mult mai veridică, o simplă plimbare la fața locului putând să demonstreze oricui că, în acea zonă, se află un sit arheologic impozant, deloc cercetat de către arheologi și care poate oferi extrem de multe răspunsuri pentru recrearea istoriei zonei. Că și la Zarguzon a funcționat la un moment dat o cetate este un lucru fără dubiu, dar foarte probabil este vorba despre un fort roman, cu ziduri groase de șase metri, după modelul Ulmetum și Dinogeția. Stratonisul grecilor antici trebuie să fie însă acolo… în malul abrupt al coastei de la Capul Tuzla, o cetate bătută de briza aspră a Pontului, pe jumătate înghițită de apele negre…
Undeva, departe…
Pentru a ajunge la Stratonis, mergi cu mașina de la Tuzla, pe un drum lung și sinuos, cu porțiuni de pământ și piatră, și cu gropi care îți pun la încercare abilitățile de conducător auto. Atunci când ajungi aproape de malul mării, faci dreapta aproape de buza coastei și ții drumul drept, tocmai până la stația de cercetare, cea care pe vremuri a fost o unitate militară. Clădirile sunt aproape părăsite, doar o Dacie veche parcată în curte indicând faptul că cineva mai vine în zonă, din când în când. Parcăm autoturismul la câteva sute de metri depărtare de aceste clădiri, chiar în locul în care se ridică o uriașă și misterioasă movilă de pământ. De la prima vedere, te surprinde numărul impresionant de pietre aflat în acea zonă, prin care, de obicei, trec mai mult tractoarele care ară câmpurile agricole din jur. Vezi blocuri uriașe de piatră, unele fasonate și care par să îți amintească că odată au făcut parte din zidurile unei cetăți. Îți dai seama imediat că nu ai greșit locul, pentru că în jurul tău găsești zeci, dacă nu sute de fragmente de ceramică. Sunt mici piese pe care cu ușurință observi desenele colorate ale meșterilor antici. Din locul în loc, trebuie însă să dai la o parte gunoaiele menajere moderne, pe care le-au lăsat de ceva timp niște muncitori aduși de o Regie pentru a întări malurile împotriva asediului mării. Nu mergi pe digul pe care l-au creat aceștia și nici nu te îndrepți spre micul port pescăresc ce se zărește la câteva sute de metri depărtare. Cobori înspre mare, dar ții aproape de malul abrupt, care ascunde comorile milenare.
Ruinele cetății
Atunci când muncitorii au săpat în marea movilă au scos sute de tone de pământ. Paradoxal, dar poate că într-un fel a fost mai bine, pentru că
așa, zidurile vechii cetăți se pot observa mult mai ușor. Sunt pietre uriașe așezate într-o armonie aproape perfectă, formând un bănuit zid de incintă ce se întinde pe mai mulți zeci de metri. Se vede cu ochiul liber munca constructorului antic și locurile în care aceștia au lovit cu dalta pentru a ușura așezarea blocurilor de piatră. Sunt ziduri masive, iar evidența nu poate fi ignorată nici chiar de cei mai cârcotași dintre vizitatori. Din loc în loc ies din pământ fragmente de oase (animale sau umane?), cuie vechi de fier sau mici „ochiuri” de sticlă romană, dar este periculos să încerci să cercetezi mai mult, pentru că malul se poate prăbuși oricând peste tine. Este clar că cetatea este una extrem de vastă. Toată movila este plină de fragmente ceramice și de urme de ziduri. O cantitate foarte mare de piatră veche se găsește și pe câmpurile agricole din jur, acolo unde poți bănui că există ziduri grupate și care poate, în urmă cu mai bine de două milenii aparțineau unor locuințe din incinta cetății.
Pradă vânătorilor de comori
Situl de la Capul Tuzla nu este recunoscut ca fiind unul arheologic. Arheologii știu că acolo se ascunde o comoară, dar în aceste vremuri nimeni nu are banii sau curajul necesar pentru a cere deschiderea unui nou șantier, cu atât mai mult cu cât nu sunt fonduri nici pentru conservarea celor vechi. Din păcate, ignorarea cetății ascunse a făcut ca zona să fie un adevărat paradis al căutătorilor de comori. Săpături proaspete ne indică faptul că, de curând, persoane necunoscute au cercetat zona, încercând să găsească obiecte de preț. Aceste mici gropi sunt cu zecile și pe o arie vastă, semn că anonimii căutători au avut parte și de timp și de liniștea necesară pentru a căuta comorile Stratonisului. Cetatea a avut parte de vremuri tulburi, pentru că în unele zone se pot vedea ziduri arse, datând probabil din timpul unor distrugeri a așezării antice.
O colonie înfloritoare, de la malul Mării
Unul dintre cele mai interesante izvoare care fac referire la Stratonis ca fiind o cetate pe malul mării este cel al Geografului Anonim din Ravenna. Acesta scria în opera sa „Descrierea lumii”: „Tot lângă Marea cea Mare este țara numită Tracia. În această țară au fost foarte multe orașe, dintre care unele pe malul Mării precum Dionisopolis, Bizone, Timum, Turiza, Callatis, Stratonis, Histria”. Citând alte izvoare antice, ca Tabula Peuntigeriana de exemplu, istoricii români Gheorghe Andronic și Andrei Rădulescu menționau Stratonisul ca cetatea de pe malul românesc al Mării Negre, între Callatis și Gurile Dunării. Alte izvoare vorbesc despre colonia grecească ca fiind aflată la o depărtare de 22 de mile de Callatis și de 12 mile de Tomis. În niciunul dintre documentele istorice cercetate în ultimul secol nu apare vreo mențiune că Stratonisul s-ar fi aflat în interiorul teritoriului (spre Zarguzon), ci mereu apare referirea că era un oraș pe malul mării, care confirmă practic varianta Cap Tuzla. Arheologul Radu Vulpe menționa la rândul său că Stratonis era una dintre escalele preferate de coloniștii greci, care putea face astfel schimburi comerciale cu sciții și geții plugari din zonă. Era așadar un mic oraș comercial de escală (un emporion grecesc), care ulterior s-a dezvoltat (așa cum s-a întâmplat și cu Tomisul) într-o urbe puternică și extrem de dezvoltată.
Condamnat la uitare?
Deși există numeroase controverse ale specialiștilor pe tema Stratonisului, nimeni nu poate ignora evidențele de la Capul Tuzla. Din păcate, nu
se poate face nicio cercetare sistematică fără bani și voință… Deja mari părți din bogata cetate de altădată au fost cu siguranță înghițite de apele Pontului. Vechiul port al emporionului, acolo unde altădată ancorau triremele neguțătorilor eleni, zace cu siguranță pe malul nisipos al apelor de coastă. Nici nu mai vorbim despre cercetări submerse, singura speranță în acest sens fiind legată doar de vreun proiect al unor străini interesați să cerceteze istoria României, pentru că din partea noastră, șansele de a face ceva sunt 
aproape nule. Nedeclarat sit arheologic și fără vreo speranță de a fi conservat pe viitor, Stratonisul este condamnat la distrugere și uitare. Zidurile antice care mai rezistă încă se pot prăbuși oricând în apa aflată la doar câțiva pași de marea movilă. Și odată cu ele se vor pierde și poveștile unui oraș fără de seamăn…
