Mediul sub lupă

Drept la replică

Referitor la articolul dvs din 19.03.2015 „Indiferenţa Poliţiei Locale Tulcea face victime„:
1. Circulatia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor si a celorlalte categorii de participanti la trafic, drepturile, obligatiile si raspunderile care revin persoanelor fizice si juridice, precum si atributiile unor autoritati ale administratiei publice, institutii si organizatii sunt supuse dispozitiilor prevazute OUG 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice.

2. Indrumarea, supravegherea si controlul respectarii normelor de circulatie pe drumurile publice se fac de catre politia rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, care are obligatia sa ia masurile legale in cazul in care constata incalcari ale acestora.
3. Politia Locala conform legii de organizare si functionare 155/2010 acorda sprijin unitatilor/structurilor teritoriale ale Politiei Romane in luarea masurilor pentru asigurarea fluentei si sigurantei traficului . Fluidizarea la scoala 5 a fost facuta ca urmare a solicitarii biroului politiei rutiere, ulterior accidentului respectiv si suplimentar fata de ce executam de un an de zile respectiv fluidizarea la iesirea de la cursuri respectiv la ora 15:00
4. Politia Locala Tulcea pana in februarie 2013 cand a fost preluata de catre actualul director nu executa nici un fel de dirijare/fluidizare de fapt nici nu exista biroul circulatie decat scriptic in practica toti politistii locali fiind angrenati in paza parcurilor. De asemenea la cursurile de formare/pregatire profesionala in centrele MAI erau trimisi la acea data 2 (doi) politisti locali in 2011 si 2012, Politia Locala Tulcea fiind considerata cea mai slaba structura din S-E Romaniei pe analiza descentralizarii respectiv preluarea structurilor de ordine publica si circulatie catre autoritatile publice locale de la Politia Romana
5. Am ales sa imi fac datoria fata de orasul meu din aceasta functie prin implementarea in aproximativ 2 ani cu tenacitate a unei strategii care a dus la creearea unei structuri care in momentul de fata are cooperari cu serviciul de probatiune de pe langa Tribunalul Tulcea pentru executarea pedepselor neprivative de libertate in special de catre minori, executa mandate de aducere dispuse de catre magistrati sau organele de urmarie penala, comunica citatiile si rechizitoriile emise de catre D.N.A, are un serviciu de circulatie serios si in general este o structura mult mai credibila si pregatita sa faca fata exigentelor cetatenilor si institutiilor decat ce am gasit in 2013.
6. Referitor la atacurile la persoana mea ele sunt repetate sistematic fie in presa, fie in sedintele de consiliu local, fie prin decizii abuzive de schimbare din functie in perioada campaniilor electorale sau chiar ajungandu-se sa imi fie schimbata yala de la biroul comandantului si apoi sa se fuga cu cheile pentru ca am revenit pe functie, voi continua sa imi fac datoria cu integritate si curaj in ciuda presiunilor politice extrem de puternice, asteptand ca institutiile statului la randul lor sa isi faca datoria in ceea ce priveste situatia din primaria muncipiului Tulcea. Acest ultim deranj este determinat de faptul ca am dispus cu fermitate respectarea legii, mergand personal la fata locului, in cazul unor brazi plantati pe trotuar si imprejmuiti cu gard de sarma metalica (fortand pietonii sa circule pe carosabil cu risc de eveniment rutier) de catre un om de afaceri local apropiat de municipalitate si drept urmare s-a desfacut imprejmuirea si s-au mutat brazii de pe trotuarul pietonal eliberand trotuarul pentru pietoni.
Dincolo de aceste ranchiuni personale sau intoleranta la integritate posibil si datorita faptului ca s-a pierdut la inalta curte de casatie si justitie un proces privind ”diferente semnificative intre averea dobandita si veniturile realizate” nici Primaria Municipiului si nici Politia Locala nu sunt bunuri personale ci ele sunt ale comunitatii trebuie sa genereze o infrastructura, bunastare si performanta pentru oras.

Șeful Poliției Locale Tulcea
Bulete Bogdan – Ioachim

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top