Actualitate

DJ 392 Independența – Dumbrăveni a fost finalizat

Societatea „Drumuri Județene Constanța” S.A. a finalizat, astăzi, lucrările de reabilitare la DJ 392 Independența – Dumbrăveni. Lucrările au debutat în urmă cu o lună și au constat în frezarea și asfaltarea unui tronson de drum de 11,3 km.

La încheierea proiectului au fost prezenți atât Răzvan Zagon, director general al Societății „Drumuri Județene Constanța” cât și Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

„Un nou obiectiv atins, în cadrul programului de reabilitare și modernizare a rețelei de drumuri județene, pe anul 2023! Mă bucur să vă anunț că lucrările de reabilitare a DJ 392, pe tronsonul cuprins între localitățile Independența și Dumbrăveni, au fost finalizate. De astăzi, localnicii și toți cei care tranzitează acest sector de drum vor putea circula în cele mai bune condiții. Le mulțumesc angajaților Societății “Drumuri Județene Constanța” pentru eficiența și profesionalismul de care au dat dovadă în realizarea acestui proiect. Dacă vor continua în acest ritm susținut, sunt convins că planul asumat pentru anul curent va fi reanalizat și va include multe alte obiective investiționale. Felicitări și mult succes!”, a spus Mihai Lupu.

Lucrarea a fost executată de 12 oameni cu 5 utilaje de specialitate și 10 camioane de transport.

„Timp de o lună a fost frezat carosabilul deteriorat și s-a turnat un nou covor asfaltic. Am folosit peste 9.500 de tone de asfalt. Le mulțumesc angajaților pentru profesionalism și implicare! Mulțumim Consiliului Județean Constanța pentru încredere!”, a declarat Răzvan Zagon.

Valoarea proiectului a fost de 8,3 milioane de lei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top