Turbinele eoliene, oprite de mofturile legislaţiei româneşti
În Constanţa, miezul lunii noiembrie 2009 a adus cu sine surprinzătoarele şi, în acelaşi timp, îngrijorătoarele temperaturi de 20 de grade. Pe de-o parte, motivul este cunoscut de toţi, pe de altă parte, mai nimeni nu mişcă un deget pentru îmbunătăţirea dezastruoasei situaţii în care s-a ajuns din cauza încălzirii globale. Acordul de la Kyoto pare că nu există pentru americani, în timp ce ţările semnatare fac eforturi considerabile pentru a-şi respecta promisiunea de reducere a gazelor cu procente semnificative. România şi Bulgaria sunt nevoite, de asemenea, să-şi ţină promisiunea faţă de starea în care se află mediul înconjurător.
Un articol de Andreea PAVEL
O soluţie pentru ca „plămânii” Terrei să se aerisească cât mai repede cu putinţă, ar fi utilizarea cât mai mult cu putinţă a energiei eoliene. Dar dacă te afli într-o ţară precum România, unde legea devine, aproape de fiecare dată, cuiul lui Pepelea, acordul de la Kyoto şi agravarea „cancerului pulmonar” al mediului înconjurător, sunt privite de autorităţi doar ca nişte… mofturi. Dobrogea este cea mai propice zonă pentru amplasarea turbinelor eoliene, datorită brizelor marine şi vânturilor ce traversează această zonă. Culmea, în acest context impedimentele sunt pe măsură, mai ales în ce priveşte judeţul Tulcea: în condiţiile în care aproape 80% din judeţul Tulcea face parte din programul european de protejare a mediului Natura 2000, se presupune că turbinele eoliene vor fi amplasate exact în drumul păsărilor migratoare. Altfel spus, acestea pot fi rănite de elicele stâlpilor eolieni. Culmea ironiei, nu există nici un studiu care să cerceteze impactul acestui aspect şi tocmai pentru că nu există un astfel de studiu, autorităţile se comportă cu maximă prudenţă. Uneori, nejustificată.
Elicele eolienelor mărunţesc datoriile primăriilor
Pe lângă faptul că parcurile eoliene ar „absorbi” o bună parte din poluarea tot mai aprigă a judeţului, cauzată de industrializarea tot mai multor localităţi, amplasarea turbinelor eoliene în diferite comune, ar scoate din sărăcie comunităţile locale. Cum? Simplu: cel puţin concesionarea terenurilor ar aduce bani frumoşi fie la bugetul local (dacă terenul este al primăriei), fie la proprietar (căruia astfel îi creşte considerabil puterea de cumpărare şi, implicit, nivelul de trai). Ca să nu mai vorbim de impozitul pe construcţie pe care l-ar primi anual administraţia locală (care însumează între 1-1,5 milioane de euro pentru 100 stâlpi de 2,5 MW). În cazul în care Guvernul hotărăşte ca firmele investitoare să fie scutite de acest impozit, acestea vor fi totuşi nevoite să plătească o sumă consistentă la bugetul Statului, bani care, ulterior, vor fi repartizaţi de Guvern tot către primării. Banii nu vor avea destinaţie fixă, drept pentru care cei mai mulţi edili vor alege să-şi achite datoriile către diverşi furnizori, sau să achite diferite restanţe pe care le-au acumulat la diverse lucrări de reparaţii, amenajări sau construcţii.
Pentru că nu poate amplasa turbine eoliene, primarul din Saraiu vrea să dea în judecată Mediul
„Am pierdut două milioane de euro, deşi n-am nici un pelican creţ în împrejurimi”, îşi spune oful Vasile Bejan, primarul comunei Saraiu. Acesta face referire la suma pe care ar fi primit-o anual, în urma colectării impozitului pe construcţie al celor 200 de stâlpi eolieni propuşi spre amplasare de către o firmă investitoare. „Natura 2000 mi-a luat 31% din 11.000 de hectare, reprezentând toate culmile din localitate. Atunci când au declarat zona arie protejată se puteau gândi cu cât mă păgubesc pe mine ca reprezentant al unei comunităţi sărace. Şi puteau să se mai gândească şi ce aş fi putut eu să dezvolt în zona aceea, unde oricum n-am văzut vreun pelican creţ zburând”, a continuat edilul. Acesta ne-a povestit, de asemenea, că ar fi aşteptat o compensaţie din partea Mediului sau a reprezentanţilor Natura 2000: „Trebuiau, după ce au luat această decizie, să vină să-mi spună: ia 10 RON din 20 cât ai fi câştigat şi gata. Sunt decis să-i dau în judecată pe cei de la Mediu pentru prejudiciul adus. Să-mi spună şi mie după ce criterii şi cine a stabilit că zona aceea face parte din Natura 2000”, a conchis şeful administraţiei locale din Saraiu, Vasile Bejan.
CEZ Cehia va asigura peste 30% din „energia curată” a României
Primul parc eolian autorizat din România a fost construit în judeţul Tulcea şi finalizarea acestuia este preconizată pentru sfârşitul acestui an. În pofida faptului că estul ţării noastre este poate cel mai prolific pentru astfel de investiţii, până la sfârşitul lui noiembrie 2008, parcul de la Baia (Tulcea) era singurul autorizat. Parcul este echipat cu 14 turbine Nordex N90 de 2,5 MW şi aparţine firmei Blue Planet, care este parte a holding-ului Blue Investments, unul dintre cei mai energici susţinători ai demersurilor pentru reducerea emisiilor de carbon şi producerii de energie curată. Alte parcuri eoliene sunt amplasate în judeţele Constanţa, Caraş-Severin şi Vaslui, iar suprafaţa totală ocupată de turbine va fi de aproximativ 2000 ha. Un alt exemplu este cel al comunei Peştera. Primarul Valentin Vrabie susţine că pe teritoriul localităţii se va construi „cel mai mare parc eolian din lume”. Până atunci, cel mai mare parc de acest gen din Europa se construieşte în zona Fântânele-Cogealac, iar firma care a demarat lucrările este Continental Wind Partners. Aceasta a cedat investiţia, în schimbul sumei de 100 milioane de euro, către CEZ Cehia. Când va fi complet operaţional, parcul eolian va reprezenta aproape 30% din energia regenerabilă din România! Firma mai are în plan construirea unui parc similar, de această dată în Moldova.
Eolienele „aerisesc” Acordul de la Kyoto
Protocolul de la Kyoto este poate cel mai cunoscut acord internaţional privind mediul. Acesta a fost negociat de 160 de ţări, în decembrie 1997 şi prevede ca ţările industrializate să reducă emisiile poluante cu 5,2% în perioada 2008-2012. În octombrie 2004, Rusia, responsabilă pentru 17,4% din emisiile de gaze de seră, a ratificat acordul, lucru care a dus la îndeplinirea cvorumului necesar pentru intrarea în vigoare a protocolului. În noiembrie 2004 ţările participante erau în număr de 127 inclusiv Canada, China, India, Japonia, Noua Zeelandă, Rusia, Republica Moldova, dar şi cei 25 de membri ai Uniunii Europene, inclusiv România şi Bulgaria. Printre ţările care nu au ratificat acest protocol se află şi Statele Unite, responsabile de aproape 50% din totalul emisiilor de gaze de seră. Eolienele reprezintă un punct cheie în valorificarea şi respectarea acestui protocol. Acesta n-ar fi decât un motiv în plus pentru ca pe teritoriul României să îşi facă apariţia cât mai repede cu putinţă, un număr tot mai mare de astfel de parcuri creatoare de aşa-numita „energie curată”.
