Actualitate

Digitalizarea la ANAF: La ghișeu, cu cerere de mână și răspuns în 45 de zile…

Ni s-a spus că nimic nu va mai fi la fel. Ni s-a spus că unul din marile lucruri bune aduse de pandemie este digitalizarea administrației. Că omul modern va lucra din sufragerie, își va plăti facturile prin telefon, și că birocrația va fi înlăturată cât ai zice „click!”. Dincolo de aceste basme, e realitatea. Iar în realitate e ANAF – o instituție de la care dacă vrei să obții un document salvat pe serverul ANAF, trebuie să stai la coadă în stradă și să depui o cerere la ghișeu. Digitalizarea ANAF arată așa: Te programezi on-line, dai click la ușa ANAF, uploadezi o cerere de mână la Registratură, iar, grație tehnologiei 5G, răspunsul îți e livrat instantaneu în 45 de zile, prin Poșta Română.

Unul din episoadele serialului horror „Birocrația ANAF” este cel cauzat de expirarea unui document din Spațiul Privat Virtual. Dacă nu ți-ai verificat „spațiul” și ți s-a evaporat un document, trebuie să stai la coadă, să completezi o cerere și să speri ca funcționarii de la ghișee să își găsească timp și pentru tine.

Serviciul care elimină birocrația!

De ani de zile, ANAF operează un serviciu digital anunțat cu surle și trâmbițe – Spațiul Privat Virtual (SPV). Acesta este teoretic moartea birocrației, iar cu ajutorul lui putem face câte-n lună și în stele.
În practică, SPV-ul arată ca un site optimizat pentru Netscape 3.0, sau (pentru cei care nu au prins Internetul anilor ”90) ca ceva construit din plastilină de un copil de 4 ani. SPV-ul funcționează într-o singură direcție – dinspre ANAF, spre cetățean. Dacă cetățeanul vrea să solicite ceva de la ANAF, dacă nu înțelege ceva, sau dacă a primit o hârtie în care scrie că are de plătit o grămadă de bani din motive neexplicate, SPV-ul este la fel de util ca o șosetă flaușată pe timp de ploaie.

Arhiva electronică la care nu ai acces electronic

Atât de rudimentar cum este, SPV-ul e suficient de sofisticat ca să includă o capcană: Odată ce te-ai înscris în SPV, toate documentele sunt trimise în această căsuță poștală virtuală, iar acasă nu mai primești nicio înștiințare. Opțiunea de a primi notificări în email atunci când Statul ți-a trimis o hârtie e îngropată bine, unde te-ai fi așteptat mai puțin, în Profilul Utilizatorului. Iar toate documentele trimise de Stat pe adresa cetățeanului au un termen de valabilitate de 30, 60, sau excepțional 100 de zile. Pentru societățile comerciale, inițial SPV-ul venea cu un termen de expirare a hârtiilor de 7 zile. Deci dacă contabilul sau administratorul era în concediu, documente banale dar esențiale, ca extrasul de Trezorerie, se „evaporau”, iar pentru recuperarea fișierelor „evaporate” trebuia completată și depusă o cerere, la ghișeu.
Din motive necunoscute, prin Ordin al Ministrului Finanțelor, în septembrie 2019 a fost introdusă o prevedere prin care și în cazul persoanelor fizice documentele din SPV urmează a fi arhivate obligatoriu, de obicei după 30 sau 60 de zile. Aceste documente sunt retrase din SPV și nu mai pot fi accesate de cetățeanul titular al Spațiului, ele urmând a intra în „arhiva electronică”. Din acel moment, ele nu mai pot fi accesate de titularii lor.
Ce este „arhiva electronică”, cine o administrează și care e motivul pentru care documentele nu pot fi lăsate în continuare în SPV-urile cetățenilor – nu se explică nicăieri. Nu există nicio prevedere legală, nicio normă și nicio justificare logică pentru această arhivare – alta decât aceea că Statul vrea să ascundă documentele de cei cărora le sunt adresate.
Această modificare legislativă a avut girul mai multor instituții, inclusiv al inutilului Minister al Societății Informaționale.
Una din facilitățile mult-trâmbițatului SPV este aceea că cetățeanul poate cere și primi documente prin intermediul SPV. Însă, pentru ca enigma să fie completă iar accesul cetățenilor la documente să fie înfundat de tot, actele arhivate nu figurează pe lista documentelor care pot fi solicitate, respectiv primite prin formularul de cerere din Spațiul Privat.

Săracul stat român nu își permite să cheltuiască 1.000 de lei

Am încercat să ne lămurim care este motivul oficial pentru care este nevoie ca documentele din spațiul privat virtual să fie închise în mistica „arhivă electronică”. La ANAF Constanța funcționarii au spus că documentele ocupă prea mult spațiu pe servere. Contabili cu care am discutat ne-au indicat același lucru – că li s-a spus că spațiul pe server e problema. Am vorbit cu purtătorul de cuvânt al ANAF, care – conștient probabil că urmează să ne vândă gogoși – a indicat ca „o părere personală” tot lipsa spațiului pe servere. Mai mult nu a putut să îmi spună, întrucât serverele ANAF sunt de fapt la Ministerul de Finanțe, deci nici ANAF nu știe cum stă de fapt situația.
Ca să mă lămuresc, am descărcat puținele documente disponibile în SPV-ul personal și am verificat dimensiunea lor. Documentele uzuale aveau între 7 și 15 kiloBytes, cu o adresă de înființare a popririi ceva mai mare, de 144 kB.
Pentru un preț de 300-500 RON poate fi achiziționat pe piața liberă și fără discount-uri de SEAP un hard disk de marcă de 2 TerraBytes. Pe un asemenea dispozitiv ar putea fi stocate 13,8 milioane de milioane de fișiere mari (în genul adresei de poprire), respectiv 2 miliarde de fișiere de 10 kB – dimensiunea uzuală a fișierelor din SPV.
Având în vedere că, potrivit statisticilor oficiale, în România sunt deschise puțin peste 1 milion de conturi SPV, spațiul de stocare de pe un hard disk de 300 de lei ar fi suficient pentru a salva toate hârtiile trimise de ANAF, tuturor cetățenilor înregimentați în SPV, pentru o perioadă de unu, doi, sau mai mulți ani. Adăugând încă un hard disk pentru backup, precum și factura de curent, ajungem la o cheltuială maximă de 1.000 de lei anual. În țara în care se construiesc WC-uri publice de sute de mii de euro, Statul nu își permite 1.000 de lei pentru ANAF…
Totuși, nu vă închipuiți că Statul a economisit nici măcar acei 1.000 de lei. Documentele arhivate, deși nu pot fi accesate de cetățeni, pot fi accesate în continuare din sistem și printate de funcționarii ANAF. Serverele SPV există, funcționează și au fost achitate din bani publici, chiar și documentele există în continuare, stocate pe un hard disk al Ministerului Finanțelor.

Pentru a preveni Covid, te poți programa electronic ca să te așezi la o coadă

Cu ocazia pandemiei, ANAF a implementat măsuri stricte de prevenire a răspândirii Covid. De asemenea, a elaborat un set de instrucțiuni precise pentru accesul în clădiri și pentru lucrul cu publicul. Pentru a mă lămuri de ce statul mi-a blocat toate conturile și îmi pretinde o sumă considerabilă, m-am programat on-line la sediul ANAF. Angajata care m-a luat în primire mi-a explicat că Asistență Contribuabili înseamnă de fapt „lecții despre Codul Fiscal” și că nu îmi poate oferi nicio asistență. Am fost trimis ping-pong pe la mai multe ghișee, de la care am ajuns la coada de la Registratură, unde am depus o cerere de mână.
Abia aici am înțeles care este rostul „arhivei electronice”: Statul a așteptat ca documentele în care mi se explica de ce mă consideră dator să fie arhivate și să nu-mi mai fie accesibile. Apoi mi-a trântit poprirea, în care scrie doar că sunt dator – dar nu se menționează pentru ce. În felul acesta, opțiunile mele au fost limitate – ori contest în orb o decizie riscând să fie corectă și să pierd aiurea (și) banii pe proces, ori aștept să primesc răspuns la solicitarea depusă la birou în termenul legal de … 45 de zile.
”Dacă aveți noroc poate și mai repede. Depinde de câtă muncă avem noi și ce dispune șefu” m-a încurajat angajata de la Executări Silite.

Orice român are dreptul să protesteze, dar protestele sunt interzise!

Pentru a opri executarea silită împotriva mea, care bănuiesc că a pornit de la aplicarea retroactivă a unei legi, trebuia să fac plângere în instanță în 15 zile. Însă hârtia pe baza căreia ar fi trebuit să fac plângerea era ascunsă în arhiva electronică, urmând a-mi fi livrată o copie în termen de 45 de zile.
Până la urmă, am „avut noroc”, cum zicea doamna de la ghișeu. Copia mi-a venit în poștă, nu în 45 de zile, ci trei zile după expirarea termenului de 15 zile în care puteam să fac contestație. Funcționarilor ANAF le-a luat două săptămâni să scoată o hârtie la imprimantă…
Pentru că nu m-a învățat nimeni ce să cer, am primit o altă hârtie din care nu reiese nimic clar – de ce statul m-a considerat dator, cum mi s-a calculat datoria etc. Deci a trebuit din nou să mă așez la coadă și să depun cerere, pentru alte copii. Măcar, de data asta, am sărit peste circul inutil al programării on-line. Nici azi nu știu de ce mi s-au poprit și mi s-au luat banii din cont – noroc că am avut ceva bani și, chiar dacă am rămas cu zero lei pe card, măcar nu m-am trezit cu portărelul la ușă…
Există însă și vești bune: Românii, mereu inventivi, au găsit o soluție – chiar dacă nu mai rapidă, dar măcar fără stat la coadă – pentru a obține mai ușor documentele evaporate din SPV. Soluția aceasta am aflat-o de la purtătorul de cuvânt al ANAF, care mi-a mărturisit că s-a lovit și el de aceeași situație (nu și-a verificat SPV-ul și i s-au „evaporat” documentele): Pentru a putea solicita on-line alte documente decât cele din lista SPV, trebuie transmisă o petiție la ANAF, din formularul de contact disponibil pe site-ul oficial, la secțiunea Contact. Iar, penttru cei care sunt meșteri la vorbe, poate fi încercat și Call Center-ul ANAF, la care, dacă aveți noroc să vă răspundă un funcționar serios și în toane bune, acesta vă poate transmite într-un minut, în mesageria SPV, orice hârtie solicitați.

Un articol de Răzvan PETRE

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

To Top