Deputatul George Șișcu a participat în data de 26 ianuarie la lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Tulcii prezidate de P.S. VISARION, Episcopul Tulcii, în Sala Mihail Kogălniceanu a Consiliului Județean Tulcea.
„Cu acest prilej, mi-a revenit misiunea de a prezenta Raportul privind activitatea Sectorului Canonico-Juridic pe anul 2022.
Adunarea eparhială este organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei. Aceasta este alcătuită dintr-o treime clerici și două treimi mireni, iar mandatele pe care le îndeplinim sunt de patru ani, cu posibilitate de realegere.
Este o activitate importantă, una prin care îmi pot exprima încă o dată atașamentul față de comunitățile noastre tulcene și mă onorează încrederea cu care am fost învestit. Adunarea eparhială a Episcopiei Tulcii mi-a făcut și onoarea de a mă alege să o reprezint în cadrul Adunării Naționale Bisericești a Bisericii Ortodoxe Române, acolo unde îndeplinesc și rolul de membru al Comisiei culturale și educaționale”, a declarat George Șișcu.
