Politic

Deputatul George Şişcu: Din păcate, procedura pentru asfaltarea variantei Babadagului a fost reluată

Deputatul tulcean a trimis numeroase solicitări Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR ), legat de situaţia variantei oraşului Babadag, care se află de ani buni într-o stare accentuată de degradare. Acest fapt crează mari neajunsuri atât transportatorilor, cât şi localnicilor. După ce, în urmă cu o săptămână, directorul CNAIR l-a asigurat pe parlamentarul liberal că în vara anului 2019 vor începe lucrările, situaţia s-a schimbat, căci procedura de achiziţie a contractului de execuţie a fost reluată, fapt ce va duce la întârzieri.

„Din nefericire pentru locuitorii orașului Babadag, veștile de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) nu sunt bune: procedura de achiziție a contractului de execuție pentru obiectivul <Refacere sistem rutier DN 22H km 0+000 – 1+590> a fost reluată.
Din cele care mi-au fost comunicate de reprezentanții Ministerului Transporturilor, ca răspuns la interpelarea mea, <până la această dată au fost organizate trei proceduri de achiziție pentru contractul de execuție, care au fost anulate (pentru două dintre proceduri nu a fost depusă nicio ofertă, iar pentru una a fost depusă o singură ofertă care a fost declarată neconformă conform Hotărârii Curții de Apel București)>. 
Potrivit acelorași surse, procedura de achiziție a fost reluată, iar la data răspunsului Ministerului Transporturilor (18 octombrie a.c.) aceasta era publicată pe S.E.A.P. cu anunțul de participare SCN 1015687/11 septembrie 2018, data limită de depunere a ofertelor fiind 3 octombrie 2018. 
În condițiile în care lucrarea este neatractivă pentru constructori, pronosticul domnului Narcis Neaga, directorul C.N.A.I.R., precum că varianta ocolitoare a orașului Babadag va fi asfaltată în vara anului viitor, este de-un optimism nefondat”, se arată într-un comunicat al parlamentarului tulcean.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top