Deputatul constănțean Dumitru Viorel Focșa a declarat în urmă cu câteva zile că va demisiona din Parlament dacă partidul AUR îi va cere asta. Declarația sa, venită în contextul scandalului de violență domestică, a fost ștearsă de pe Facebook după numai o zi, iar președintele partidului, George Simion, a declarat că Focșa a fost exculs din AUR și că se așteaptă ca fostul coleg să demisioneze din Parlament.
Dumitru Focșa a revenit azi cu o altă postare, în care spune că vrea să rămână parlamentar pentru alupta împotriva violenței domestice.
Focșa arată cu degetul spre UE, spunând că elitele europene nu ar dori cu adevărat eradicarea acestui fenomen, ci „impunerea unor noi concepte ideologice prin care se dorește redefinirea societății după niște principii nenaturale”. Prin urmare, parlamentarul afirmă că va rămâne dedicat cauzei promovate de partidul conservator AUR și respinge „aceste idei radicale ale stângii europene, contraproductive și utopice”.
Iată mesajul lui Focșa
„Am decis să ofer o declarație publică după câteva zile în care am ales să nu răspund solicitărilor presei și zecilor de telefoane primite de la jurnaliști locali sau de la centru.
Prin prezenta declarație nu doresc să mă disculp în ceea ce mă privește, fiind deja supus judecății publice prin masiva mediatizare a unui incident din familia mea la majoritatea televiziunilor. Îmi voi asuma cu responsabilitate greșeala făcută, având în același timp dreptul de a îmi apăra imaginea publică. Fără îndoială, nu există scuză pentru nicio faptă de violență și mai ales cea îndreptată împotriva membrilor familiei.
Tensiunile din căsnicie au venit pe fondul dedicării mele totale în cariera politică, muncind șapte zile din șapte atât la București, cât și în teritoriu, acolo unde am fost mereu prezent pentru a asculta doleanțele cetățenilor. În acești doi ani nu am fost numai un parlamentar al partidului AUR, ci un parlamentar al constănțenilor. Stau dovadă mesajele de susținere primite de la cetățeni, ceea ce nu arată altceva decât că mi-am făcut datoria.
Cât privește cazul prezentat în aceste zile la TV, acesta se va epuiza cât de curând fără o dezbatere reală despre fenomenul violenței din familiile românești care să genereze soluții adecvate privind diminuarea acestuia. Sunt dispus, alături de colegii mei parlamentari, să inițiez eu această dezbatere, conștientizând greșeala făcută. Majoritatea familiilor românești afectate de violență sunt afectate și de sărăcie atât materială, cât și morală, consum de alcool, lipsă de perspective.
Focșa spune că elitele europene nu vor să lupte împotriva violenței domestice, așa că o va face el
La nivel european există un plan de acțiune comun al statelor membre împotriva violenței domestice (Convenția de Istanbul) ce pare la prima vedere un document al bunelor intenții, dar presărat cu idei radicale, din spectrul ideologiei de gen. Ceea ce nu arată decât că elitele europene nu doresc cu adevărat eradicarea acestui fenomen, ci impunerea unor noi concepte ideologice prin care se dorește redefinirea societății după niște principii nenaturale. Rămân dedicat cauzei promovate de partidul conservator AUR și resping aceste idei radicale ale stângii europene, contraproductive și utopice.
E timpul să lăsăm deoparte demagogia în favoarea unei dezbateri sincere și generarea de soluții relevante pentru stoparea violenței din familiile noastre. Căsnicia mea a fost afectată de violență, de aceea lăsați-mă să mă dedic acestei cauze din poziția de parlamentar. Divorțul sau reconcilierea cu soția mea sunt probleme strict personale, de aceea vă rog să mediatizați fapte însoțite de soluții și nu persoane”.