Actualitate

Deputatul Bola salută proiectul „PETlican” al Societății Ornitologice Române

ONG-ul de mediu Societatea Ornitologică Română (SOR), a derulat proiectul

PETlican”, prin care își propune reducerea cantității de plastic din Delta Dunării prin promovarea unui comportament responsabil față de colectarea deșeurilor și cunoașterea biodiversității din zonă.

Simbolul acestui proiect este pelicanul comun, o pasăre emblematică pentru Delta Dunării. Pelicanul este una dintre puținele specii de la noi care cuibărește într-un singur loc, în Delta Dunării, fapt care îl face vulnerabil. Pentru ca în viitor pelicanul să nu devină PETlican, proiectul își dorește să tragă un semnal de alarmă privind pericolele la care sunt expuse multe dintre specii din cauza neglijenței și nepăsării oamenilor.

Proiectul PETlican s-a desfășurat pe durata a două săptămâni, timp în care voluntarii SOR au fost prezenți pe plajele din Sulina și Sfântu Gheorghe, au stat de vorbă cu turiștii și localnicii despre importanța colectării selective și despre biodiversitatea din Delta Dunării.

Prin interacțiunea voluntarilor Societății Ornitologice Române cu turiștii și localnicii, campania urmărește educarea unui public iubitor de natură, care să aprecieze și să protejeze speciile din Delta Dunării și, pornind de aici, să fie atent și la problema deșeurilor. În același timp, dată fiind creșterea interesului pentru acest loc, <PETlican> promovează un turism responsabil în Delta Dunării”, a transmis Bogdan Bola.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top