Actualitate

Tulcea – Simpozionul Internațional „Delte și Zone umede“, ajuns la cea de-a XXVIII-a ediție

Organizat într-un context aniversar, la împlinirea a 50 de ani de la înființarea Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), evenimentul a reunit nume de marcă ale cercetării românești și internaționale.

Dumitru Mergeani, administrator public al județului Tulcea, a participat marți, 14 septembrie 2021, începând cu ora 10.00, la deschiderea celei de-a XXVIII-a ediții a Simpozionului „Delte și Zone umede“, eveniment de renume în domeniul cercetării.

Discuțiile au fost deschise de directorul general INCDDD, Marian Tudor, care a vorbit despre evoluția acestui reputat centru de cercetare deschis în județul Tulcea în urmă cu jumătate de secol.

„Trecutul e important pentru a înțelege prezentul în care trăim, iar de aceea, în contextul aniversării a 50 de ani de la înființarea Institutului, este corect să ne amintim de înaintașii noștri și să trecem în revistă etapele care au condus la realizările de astăzi“, a spus Marian Tudor, care a vorbit despre
dezvoltarea Institutului, pornind chiar de la bazele puse aici, la Tulcea, prin realizarea unei „stațiuni de cercetare hidrobiologică“.

Dumitru Mergeani, administrator public al Județului Tulcea, a felicitat echipa Institutului de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării și a adus în discuție contribuția adusă de specialiștii tulceni în domeniul cercetării internaționale.

„Această structură axată pe efectuarea de cercetări fundamentale şi aplicative în domeniul ecologiei şi protecţiei mediului este un reper de profesionalism în domeniu, iar noi, tulcenii, suntem foarte mândri de faptul că județul nostru are un colectiv de specialiști de renume în cercetare.

În contextul actual, în care studiile specializate au condus la creșterea semnificativă a gradului de implicare a autorităților europene în soluții de protecție a mediului, relevanța activităţii institutului pentru problemele de dezvoltare ale mediului este evidentă.

Toată această activitate de cercetare este susţinută și încurajată de statutul Deltei Dunării ca arie protejată şi de programele şi convenţiile internaţionale la care România a aderat.
Felicit întreaga echipă a INCDDD pentru performanțele realizate și pentru faptul că, prin activitatea lor, transformă județul nostru într-un exemplu de profesionalism în domeniul cercetării“, a transmis Dumitru Mergeani.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top