Politic

Deputatul Bogdan Huțucă – mesaj cu ocazia Zilei Dobrogei

Dobrogea, „vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân”, revenea în urmă cu 140 de ani la matca de unde fusese, timp de secole, desprinsă de vitregiile istoriei. O firească reîntregire cu țara, o mult așteptată reîntoarcere la sânul unui stat mândru și tot mai puternic. România de astăzi s-a întemeiat pe sacrificiile, năzuințele și strădania înaintașilor noștri, oameni care au scris istorie prin faptele și sângele lor. Să nu uităm de cei care au pus pecetea pe marile schimbări ale vremii, în frunte cu Carol I și primul ministru liberal IC Brătianu, oameni cărora Dobrogea le datorează întoarcerea „acasă”.

Astăzi, avem datoria de a duce mai departe moștenirea înaintașilor noștri liberali, încercând să ne aducem contribuția la dezvoltarea României, la îndeplinirea tuturor dezideratelor naționale ale acestui popor binecuvântat.

Carol I își încheie proclamația către dobrogeni, de la 14 noiembrie 1878 cu îndemnul: „Iubiți țara la a cărei soartă este lipită acum și soarta voastră”. Un îndemn sfânt pentru noi dobrogenii, de la care nu vom abdica niciodată.

La mulți ani, Dobrogea, la mulți ani, dobrogeni!

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top