Politic

Deputatul Bogdan Huţucă: Decebal Făgădău și consilierii PSD arată doar sfidare și dispreț față de constănțeni

Preşedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă, îi acuză pe consilierii PSD și pe Decebal Făgădău că îi tratează cu dispreț pe constănțeni și că arată doar sfidare față de problemele reale ale orașului Constanța.
„Primarul Constanței pune interesele sale și ale partidului său deasupra copiilor noștri, deasupra siguranței cetățenilor acestui oraș. Iar această atitudine nu mai poate fi tolerată.

Consilierii locali municipali PSD, alături de cei ai PMP, au respins ieri, prin vot, la solicitarea primarului Decebal Făgădău, un amendament depus de PNL la bugetul local care prevedea construirea de săli de sport pentru Liceul Traian și Școala nr.37, precum și premierea elevilor olimpici cu suma de 10.000 lei. Banii necesari ar fi putut fi redirecționați din cele 27 milioane de lei care au fost alocate către cluburile de sport private.

Așa cum au explicat și consilierii liberali în cadrul ședinței, PNL nu a cerut stoparea finanțării entităților sportive private, ci reprioritizarea unor sume de bani tot către activități sportive, dar în școlile și liceele constănțene, acolo unde 17.000 de elevi nu își pot desfășura orele de educație fizică deoarece nu există săli de sport.
În locul unei dezbateri reale pe această problemă, primarul Decebal Făgădău a preferat ipocrizia și aroganța, transformând dezbaterea într-un simplu atac la persoană la adresa consilierilor PNL care au inițiat amendamentul. Ieri, Făgădău nu a votat împotriva PNL, ci împotriva a 17.000 de copii.

De asemenea, consilierii locali liberali au depus un alt amendament care prevede: construirea unei pasarele pietonale peste calea ferată în zona Poarta 6 – Km 4-5, reabilitarea scărilor de acces pe plaja Modern, reabilitarea Pasajului pietonal de la Gară și asfaltarea străzilor: Micșunelelor, Rozelor, Intrarea Ion Ursu și Prelungirea Câmpinei.
Și aceste propuneri au fost respinse de primarul Decebal Făgădău și consilierii PSD+PMP.

Având în vedere aceste aspecte, nu putem decât să constatăm cu regret că primarul Decebal Făgădău manifestă un real dispreț și aroganță față de cetățenii orașului, care nu au nicio vină că interesele de gașcă ale PSD și ale edilului sunt mai presus de viața constănțenilor.

Peste trei luni, la alegerile locale, cu toții vom putea corecta la vot drumul pe care Constanța își doreşte să meargă și să scoatem orașul de sub talpa jupânului PSD Făgădău și a clicii sale de partid”, a declarat Bogdan Huțucă.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top