Fără categorie

Departamentul pentru Afaceri Europene vă invită la centrul Infoeuropa, pentru a sărbători împreună Ziua Europei

Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE) organizează luni, 9 mai, o serie de evenimente dedicate Zilei Europei.

Cu acest prilej, vă invităm să sărbătoriţi alături de noi Ziua de 9 mai, în intervalul 9.30-17.00, la sediul Centrului Infoeuropa din Calea Victoriei nr. 88, sector 1, Bucureşti.

Astfel, DAE organizează o serie de dezbateri tematice menite să asigure celor interesaţi o mai bună cunoaştere a  legislaţiei europene, a valorilor şi principiilor care se află la baza construcţiei europene din care face parte şi România, începând cu 1 ianuarie 2007. Tematicile abordate sunt: „Viitorul construcţiei europene”, „Anul European al Voluntariatului” şi „Serviciul European de Voluntariat”.

Concomitent cu dezbaterile organizate în sala de evenimente a Centrului Infoeuropa, pe esplanada din faţa Centrului Infoeuropa (Statuia lui Carol I) se vor desfăşura o serie de acţiuni care vor marca latura festivă a zilei de 9 Mai: vor fi amplasate standuri de prezentare, în cadrul căro…

Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE) organizează luni, 9 mai, o serie de evenimente dedicate Zilei Europei.

Cu acest prilej, vă invităm să sărbătoriţi alături de noi Ziua de 9 mai, în intervalul 9.30-17.00, la sediul Centrului Infoeuropa din Calea Victoriei nr. 88, sector 1, Bucureşti.

Astfel, DAE organizează o serie de dezbateri tematice menite să asigure celor interesaţi o mai bună cunoaştere a  legislaţiei europene, a valorilor şi principiilor care se află la baza construcţiei europene din care face parte şi România, începând cu 1 ianuarie 2007. Tematicile abordate sunt: „Viitorul construcţiei europene”, „Anul European al Voluntariatului” şi „Serviciul European de Voluntariat”.

Concomitent cu dezbaterile organizate în sala de evenimente a Centrului Infoeuropa, pe esplanada din faţa Centrului Infoeuropa (Statuia lui Carol I) se vor desfăşura o serie de acţiuni care vor marca latura festivă a zilei de 9 Mai: vor fi amplasate standuri de prezentare, în cadrul cărora vor fi distribuite materiale promoţionale şi informative cu tematică europeană (broşuri, pliante, etc); va fi deschis un Târg de Voluntariat – Atelier despre implicare prin Voluntariat şi Serviciul European de Voluntariat; se va juca o piesă de teatru intitulată „Împreună în Uniunea Europeană.

Totodată, la ora 14.00, vor fi acordate premiile concursului adresat elevilor de gimnaziu şi de liceu din Capitală, organizat, cu prilejul Zilei Europei, de către DAE în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Institutul European din  România (IER), Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi Asociaţia Provobis. Tema concursului este: „Împreună în Uniunea Europeană – cooperarea ca principiu de bază al Uniunii Europene”.

Partenerii DAE pentru evenimentele dedicate Zilei Europei sunt: Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, Consiliul Concurenţei, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, IER, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, SNSPA, Asociaţia Provobis şi Asociaţia Tandem.

De asemenea, DAE beneficiază şi de sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România

Evenimentele organizate de Ziua Europei vor fi deschise de către şeful DAE, Bogdan Mănoiu, prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaiei, şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Constantin Cerbulescu.

Vă aşteptăm să sărbătorim împreună Ziua Europei!

 

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la următoarele coordonate:  Loredana Pop, telefoane: 021.315.34.70, 0752.196.139, e-mail: [email protected],  sau Anca Chiriţă, telefoane: 021.315.34.70, 0749.196.253, e-mail: [email protected].

 

 Departamentul pentru Afaceri Europene

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top