Opinii

„Delfinul de mare” a făcut valuri la Cumpăna

Timp de două zile, comuna Cumpăna a găzduit un eveniment amplu dedicate tineretului din toată ţara, Festivalul Naţional “Delfinul de mare”.

 

Un articol de Andreea PAVEL

 

Spectacolul se află la a VII-a ediţie şi a fost organizat de Consiliul Local şi Primăria localităţii Cumpăna, în parteneriat cu Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa, Rotary Club Euxinus, Fundaţia Culturală “Sorin Calafus” şi organizaţia guvernamentală “World Vision”, sub egida Consiliului Judeţean Constanţa.

În cea dintâi zi a festivalului, aproape 40 de concurenţi din Piatra Neamţ, Vrancea, Constanţa, Bucureşti şi Galaţi s-au întrecut în emoţii pe scena Căminului cultural din comuna Cumpăna. Cele trei secţiuni de vârstă pe care a fost structurat concursul sunt următoarele: secţiunea I (6-9 ani) – 14 concurenţi, secţiunea a II-a (10-14 ani) – 14 concurenţi, secţiunea a III-a (15 -18 ani) – 10 concurenţi. Juriul celei de-a VII-a ediţii a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineret „Delfinul de mare“ a fost alcătuit din: Jolt Kerestely, Nicolae Caragia, Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, Dinu Maxer, Liviu Predescu, Violeta Geapana, Doina Adamescu, Corina Iordănescu, Gabriela Ciobotariu şi Dorina Ivanciu.

Sâmbătă, pe 29 noiembrie, în cea de-a doua zi a festivalului, a fost organizată Gala de premiere, avându-l ca prezentator pe Octavian Ursulescu. În cadrul galei, câştigătorii celor trei secţiuni au fost invitaţi pe scenă pentru a se bucura de premiile câştigate şi de  mascota festivalului: un delfin de pluş. Georgia Alexandra Acatrinei, din Piatra Neamţ, a fost fericita câştigătoare a trofeului “Delfinul de mare”. În vârstă de numai opt anişori, câştigătoarea s-a bucurat de cel mai mare punctaj din partea juriului. Înconjurată de reprezentanţii mass-mediei, micuţa învingătoare a declarat: “Sunt foarte emoţionată. Aşa am fost şi atunci când am auzit că m-a strigat pe scenă. Sunt foarte mulţumită de rezultatul pe care l-am obţinut“. Ceilalţi câştigători sunt următorii: la secţiunea I de vârstă (6-9 ani), premiul I – Victor-Cristian-Dorian Ciutacu din Medgidia; premiul II – Bianca Niţă din Constanţa, iar premiul III i-a revenit Mariei-Cristina Crăciun din Galaţi. Prima menţiune a fost primită tot de o fetiţă din Constanţa, Elena Păunescu. La secţiunea de vârstă 10-14 ani, premiul I a fost obţinut de Alexandra Ionela Stanciu din Focşani, Vrancea, iar premiul II – Angela Bâtlan, Tecuci, iar premiul III – Georgiana Luiza Blăgescu, Piatra Neamţ. La secţiunea 15-18 ani, premiile I şi II au fost câştigate de focşănencele Emanuela Ceauşu şi Maria-Lorena Muntenaş, iar locul al III-lea i-a revenit Ralucăi –Alexandra Sofrone din Năvodari. Marele Premiu – Trofeul „Delfinul de mare“ a valorat anul acesta 1000 de lei. Pentru premiile I, II şi III s-au oferit 600, 500, respectiv 400 de lei, iar menţiunea a constat în 200 de lei.

Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, gazda spectacolului, a declarat pentru jurnalişti: „Este primul an în care acest festival de muzică uşoară devine naţional, având în vedere interesul copiilor şi al tinerilor din alte localităţi ale ţării pentru participare. De aceea, la această ediţie, exigenţele au crescut, juriul de excepţie a fost format numai din specialişti, ceea ce a dat greutate festivalului. Din 62 de concurenţi înscrişi la start doar 38 au fost acceptaţi pentru a se prezenta în concurs, iar prestaţia acestora a fost de calitate. Acest lucru ne dă încredere că, din 2009, festivalul va deveni balcanic – Delfinul Mării Negre”.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top