„La ce bun tot aurul ala din munte, daca il lasam acolo?” Cam asa zice mosneagul din reclama… In partea de jos a imaginii este scris numele sau si profesia: fost miner. Imboscanat, cu o geaca groasa peste costum, mosul este impunator, nu numai prin hotararea cu care isi rosteste textul. Pai cand a fost ultima oara cand ati vazut un miner cu camasa alba si cravata? Acum, la mai bine de 15 ani de la revolutie, cei din generatia lui au trait sa o vada si pe asta: Reclama care nu vinde nimic!Un articol de RÃZVAN PETRE
Dintr-un anumit punct de vedere, omul are dreptate. Aurul inseamna bani, banii inseamna dezvoltare, locuri de munca, un standard de viata ridicat. E niste aur acolo si trebuie scos. Dar cum? Caci este vorba de un caz real, nu de un „vulcan de aur” al lui Jules Verne, care, provocat, scuipa afara pepite de sute de kile. Aurul de la Rosia Montana se gaseste in filoane ce strabat muntele, in stanci fara stralucire, chiar si in nisipul erodat din munte de apa de ploaie. Pentru a fi exploatat, trebuie sparte stancile, tocate pana ajung faina si amestecate bine cu cianuri sau cu mercur. Pentru a obtine frumoasele lingouri, muncitorii vor muta, incet-incet, tot muntele din locul lui, il vor macina si preschimba intr-un deal de steril. Odata cu el, vor disparea padurile, raurile, animalele din codru, satele si vestigiile zonei. O tona de aur valoreaza mult, dar un munte cu toate minunatiile pe care le adaposteste, cat valoreaza? Iata intrebarea pe care spotul publicitar o evita, ba chiar cauta sa o faca uitata.
canadienii de la Gabriel Resources au pus ochii pe Rosia Montana si au crezut ca pot trece usor cu buldozerul peste satele si padurile locului, in calea lor catre imbogatire. Soarta le-a jucat o festa la finele lui 2004, cand guvernul si puterea cu care negociasera contractul au devenit istorie. Si-au revenit repede din soc, insa, si, cum lupul isi schimba parul, dar naravul, ba, si ei au schimbat directorul si modul de abordare a problemei. S-au orientat cu atentie sporita asupra noii conduceri a statului si si-au promovat afacerea mai bine catre publicul larg, printr-o vasta campanie publicitara. Singurul lucru care i-a scapat din vedere canadianului Gabriel a fost unul mic, dar esential: In Romania, notiunea de „constiinta de mediu” lipseste cu desavarsire; atat din vocabularul, cat si din comportamentul romanului de rand.
Pana cand pestele va deveni o raritate in raurile Romaniei, romanii nu vor protesta impotriva poluarii si a pescuitului excesiv. Pana cand apa de la robinet va deveni otrava, nu se va ridica nimeni impotriva mall-urilor construite peste sursele de apa. Pana cand picnicurile de 1 mai se vor face pe camp, nu vom sti sa aparam padurea. Vom ajunge ca tarile civilizate din vest, care au distrus din vreme ce era de distrus, pentru a constientiza pericolul distrugerii naturii. In Anglia, lupii au fost vanati pana la extinctie; in Franta, Italia, Elvetia, Germania, ursii bruni din cotloanele Alpilor au fost ucisi. Confruntate cu protestele crescatorilor de animale, ale autoritatilor locale si ale mai-marilor din turism, ecologistii din aceste tari nu pot reintroduce aceste specii in habitatul natural. Specialistii lor vin la Zarnesti sau la Lepsa pentru a le studia. Cat inca nu le-am dus la la disparitie si noi…
Padurea Comorova este o Rosia Montana a Dobrogei. Este, in felul ei special, un munte de aur. Terenul pe care se afla padurea valoreaza milioane de euro. Primaria Mangalia a impartit bucati de teren cu un pret in jur de 15 euro / metru patrat. Valoarea reala a terenului poate ajunge lejer la 50-60 de euro / metru patrat, odata introduse curentul electric si canalizarea. Pentru a pune mana pe tot acest aur, „investitorii” Comorovei vor trebui sa rada padurea, sa omoare vietatile ce o locuiesc si sa priveze turismul constantean de o oaza de liniste si de un monument al silviculturii romanesti. A fost un ultim contraexemplu la teoria ca omul distruge mediul. Padurea Comorova a fost plantata. In loc sa taie si sa extermine, niste oameni au creat un paradis forestier la marginea Marii Negre, in care animale de cele mai felurite s-au salasluit. Acum, oamenii s-au intors sa isi indrepte „greseala”, sa taie ce au sadit inaintasii lor, si sa vanda pe un argint ceea ce nu le apartine.
Inainte sa vedem la tv mosnegei simpatici ce se recomanda lucratori in turism, iesiti la pensie, inainte sa ni se spuna, din reclama: „La ce bun tot pamantul asta, daca nu taiem padurea sa construim in loc vile”, OIJ si Mare Nostrum au hotarat sa faca ceva. Sa faca un pas mic pentru un petec de verdeata, dar un pas mare pentru constiinta ecologica a romanului. Pentru ca noi toti sa nu devenim prietenii padurii, de-abia dupa ce Dobrogea se va fi transformat intr-un imens desert…
canadienii de la Gabriel Resources au pus ochii pe Rosia Montana si au crezut ca pot trece usor cu buldozerul peste satele si padurile locului, in calea lor catre imbogatire. Soarta le-a jucat o festa la finele lui 2004, cand guvernul si puterea cu care negociasera contractul au devenit istorie. Si-au revenit repede din soc, insa, si, cum lupul isi schimba parul, dar naravul, ba, si ei au schimbat directorul si modul de abordare a problemei. S-au orientat cu atentie sporita asupra noii conduceri a statului si si-au promovat afacerea mai bine catre publicul larg, printr-o vasta campanie publicitara. Singurul lucru care i-a scapat din vedere canadianului Gabriel a fost unul mic, dar esential: In Romania, notiunea de „constiinta de mediu” lipseste cu desavarsire; atat din vocabularul, cat si din comportamentul romanului de rand.
Pana cand pestele va deveni o raritate in raurile Romaniei, romanii nu vor protesta impotriva poluarii si a pescuitului excesiv. Pana cand apa de la robinet va deveni otrava, nu se va ridica nimeni impotriva mall-urilor construite peste sursele de apa. Pana cand picnicurile de 1 mai se vor face pe camp, nu vom sti sa aparam padurea. Vom ajunge ca tarile civilizate din vest, care au distrus din vreme ce era de distrus, pentru a constientiza pericolul distrugerii naturii. In Anglia, lupii au fost vanati pana la extinctie; in Franta, Italia, Elvetia, Germania, ursii bruni din cotloanele Alpilor au fost ucisi. Confruntate cu protestele crescatorilor de animale, ale autoritatilor locale si ale mai-marilor din turism, ecologistii din aceste tari nu pot reintroduce aceste specii in habitatul natural. Specialistii lor vin la Zarnesti sau la Lepsa pentru a le studia. Cat inca nu le-am dus la la disparitie si noi…
Padurea Comorova este o Rosia Montana a Dobrogei. Este, in felul ei special, un munte de aur. Terenul pe care se afla padurea valoreaza milioane de euro. Primaria Mangalia a impartit bucati de teren cu un pret in jur de 15 euro / metru patrat. Valoarea reala a terenului poate ajunge lejer la 50-60 de euro / metru patrat, odata introduse curentul electric si canalizarea. Pentru a pune mana pe tot acest aur, „investitorii” Comorovei vor trebui sa rada padurea, sa omoare vietatile ce o locuiesc si sa priveze turismul constantean de o oaza de liniste si de un monument al silviculturii romanesti. A fost un ultim contraexemplu la teoria ca omul distruge mediul. Padurea Comorova a fost plantata. In loc sa taie si sa extermine, niste oameni au creat un paradis forestier la marginea Marii Negre, in care animale de cele mai felurite s-au salasluit. Acum, oamenii s-au intors sa isi indrepte „greseala”, sa taie ce au sadit inaintasii lor, si sa vanda pe un argint ceea ce nu le apartine.
Inainte sa vedem la tv mosnegei simpatici ce se recomanda lucratori in turism, iesiti la pensie, inainte sa ni se spuna, din reclama: „La ce bun tot pamantul asta, daca nu taiem padurea sa construim in loc vile”, OIJ si Mare Nostrum au hotarat sa faca ceva. Sa faca un pas mic pentru un petec de verdeata, dar un pas mare pentru constiinta ecologica a romanului. Pentru ca noi toti sa nu devenim prietenii padurii, de-abia dupa ce Dobrogea se va fi transformat intr-un imens desert…
