Interviu cu Daniel Citirigă, asistent universitar al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Ovidius” (Constanţa)
Daniel Valentin Citirigă, născut pe data de 21.01.1982, este asistent universitar la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius”, din Constanţa. Susţine seminariile în cadrul disciplinelor de: Introducere în relaţii internaţionale, Politică externă şi diplomaţie, Istoria Europei, Istoria partidelor politice, Introducere în istoria modernă universală, Instituţii şi organizaţii de securitate, Relaţii internaţionale în secolul XX, Analiza conflictelor internaţionale. Este membru al Centrului de Studii şi Cercetări ale Istoriei şi Civilizaţiei Zonei Mării Negre (secolele XIX-XXI), din cadrul Universităţii „Ovidius”. În prezent, este doctorand în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, având tema „Concepte şi acţiuni federaliste în politica şi diplomaţia central-europeană (1918-1938)”, coord. prof. univ. dr. Ioan Chiper.
A consemnat Andreea PAVEL
Dezvăluiri: Sunt protestele din ultima vreme, manipulate politic?
Unele dintre ele sunt, altele nu sunt. Dacă este să avem în vedere că situaţia economică este una foarte dificilă şi salariile au scăzut atât în mediul privat, cât şi în cel de stat, cred că sunt motive să credem că cea mai mare parte a lor sunt sincere. Ceea ce aduce însă o urmă de îndoială se leagă de implicarea oamenilor politici în afacerile sindicatelor şi invers. Sunt oameni politici foarte apropiaţi de sindicate, dar şi lideri sindicali foarte apropiaţi de oamenii politici. Mai mult, chiar, oameni politici lideri de sindicat. Aici cred că apare un conflict de interese evident.
Dezvăluiri: De ce nu fac tinerii o nouă revoluţie? De ce nu ies în stradă studenţii care au terminat facultăţi şi masterate, şi nu îşi găsesc un loc de muncă?
Cred că nu poate fi vorba de nevoia unei revoluţii pentru a crea locuri de muncă. Această întrebare a dumneavoastră îmi aminteşte de formula unui filosof spaniol care spunea că principala cerinţă a revoluţionarilor este pâinea, iar când se răscoală prima decizie a lor este să distrugă brutăriile. Cred că aşa s-ar întâmpla şi la noi. Am pierde şi ce-am câştigat până acum. Până la urmă trăim într-un stat democratic, iar în democraţii schimbările se fac prin sufragiu.
Dezvăluiri: Avem de fapt bani? Există speculaţii conform cărora în 2011 apar banii, se măresc pensiile şi salariile, şomerii se întorc la muncă, lumea uită de criză şi PD-L urcă din nou în sondaje. Cât de credibilă este această ipoteză?
Acum pentru a da un răspuns exact ar însemna să avem informaţii exacte. Altfel… este doar speculaţie. Ca o părere personală, cunoscând obiceiurile dâmboviţene şi având în vedere că 2012 este an electoral, desigur că ne putem aştepta la aşa ceva. Dar totuşi să nu credem că va fi ce a mai fost. Nu cred că ne mai permitem salarii şi pensii astronomice. Cum nu ne vom vermite nici angajări la stat în ritmul din ultimii ani, din păcate pentru tinerii care au ca ţintă acest domeniu. Iar dacă PDL va dori să urce în sondaje cred că va fi dator să demonstreze că ştie ce înseamnă dreapta şi reformele. Că ştie şi să facă bani, nu doar să taie. Dacă aceste elemente se vor regăsi, desigur că poate spera. A, şi mai este ceva: să aibă oameni politici puternici, pentru că Traian Băsescu este la al doilea mandat.
Dezvăluiri: Cum ar fi arătat Guvernul care ar fi manageriat bine perioada de criză prin care trecem?
Aceasta este o întrebare care solicită un răspuns foarte chibzuit… În primul rând, fenomenul din România nu poate fi numit criză. Recesiune da, dar criză nu cred. Într-o criză băncile dau faliment, moneda se prăbuşeşte, populaţia îşi retrage depozitele din bănci şi, aşa cum este şi denumirea, oamenii intră în criză. Dacă pornim de la aceste premise cred că un guvern bun ar fi cel care ne-ar scoate repede din recesiune şi ne-ar salva de o criză. Iar dacă ne referim la guvernul existent, un guvern mai bun cred că ar fi luat aceste decizii mult mai repede. Nu cred că într-un an electoral ar fi decis cineva reduceri salariale, dar dacă urmărim declaraţiile lui Sebastian Vlădescu, a fost clar că reducerile erau înjumătăţite dacă se făceau în ianuarie 2010, nu în vară. Iar unul ideal era cel care nu făcea reduceri, ci găsea soluţii de creştere economică, altele decât tăierile salariale.
Dezvăluiri: Cine este de vină pentru situaţia în care se află România în prezent? Atitudinea/mentalitatea românilor, clasa politică sau influenţe externe?
Aici aţi atins un punct foarte sensibil şi foarte complex, în acelaşi timp. Puneţi cumva întrebarea într-un mod foarte pesimist. Cine este de vină? Poate sună ciudat dar în primul rând ar trebui să întrebăm cui îi datorăm binele din România şi apoi cine este de vină. Şi o să vă explic.
Dacă ne referim la drepturile cetăţeneşti, la libertatea de exprimare şi circulaţie, dar mai ales la securitatea statală, cred că România este în cea mai prosperă perioadă din istoria ei. Pentru asta desigur a fost un context de factori. Nu trebuie să omitem faptul că acum două decenii şi jumătate o nealiniere putea să-şi aducă ani grei de închisoare, astăzi nu poate fi vorba de aşa ceva. Tot în aceeaşi perioadă, a vedea o ţară occidentală era un lux rezervat unei categorii foarte restrânse. Iar exemplele ar putea continua. Ca o concluzie la această primă parte, trebuie să subliniez că sunt dintre cei care cred că amintirea celor care au murit la Revoluţie şi a strategiei americane în Europa comunistă nu poate fi decât o obligaţie a noastră. Pentru asta trebuie să ne întrebăm cui datorăm. Cât despre cine este de vină, aici cred că e mult mai complicat. Cu siguranţă răul cel mare a fost din interior. Nu sunt conspiraţionist. Ratarea instaurării unui regim democratic real imediat după Revoluţie, alegerea lui Ion Iliescu, amânarea reformelor, mineriadele, toate aceste au contribuit în mod decisiv la ratarea startului. Apoi accesarea funcţiilor de către oameni din vechiul sistem a influenţat şi viitoarea generaţie politică, adică mare parte dintre tinerii pe care îi vedem azi în politică. După chipul şi asemănarea celor care i-au promovat. Mulţi dintre ei materialişti peste măsură, corupţi, agramaţi şi… mai ales fără o profesie. După cum spunea un om de afaceri, în anii 90 mulţi au intrat în politică pentru că altceva nu ştiau să facă. Şi asta ne-a costat şi ne va mai costa. Iar dacă este să vorbim foarte concret, cred că o reformă electorală şi una în justiţie, nu au fost niciodată făcute. Aici mă refer la sistemul de vot (cel de acum fiind o idioţenie), la modul în care se plăteşte votul, la cum se finanţează campaniile electorale şi aşa mai departe. Cât despre o justiţie eficientă, cred că nu are rost să detaliez cât de benefică ar fi într-un stat cu o corupţie proverbială. Dar până la urmă şi aceasta depinde tot de mediul politic.
Dezvăluiri: Nu sunteţi departe de tiparul tânărului care emigrează. De ce nu aţi emigrat până acum? Aveţi de gând să faceţi asta în viitor?
Nu ştiu de ce spuneţi că am acest tipar. Dar o să meditez. Dacă nu am emigrat până acum este pentru că am avut şansa să fac aici ceea ce îmi place, iar din acest punct de vedere mă simt norocos. Cred că a fi asistent la facultatea unde ai absolvit nu poate fi decât o bucurie. Sunt dintre cei care cred că atunci când faci ce îţi place, nu poţi spune că munceşti. De aceea şi studenţilor le recomand tot timpul să încerce ce le place. S-ar putea să nu le pară rău. În altă ordine de idei, aş emigra dacă nu mi-aş mai găsi un loc în ţară, în sensul profesional. Totuşi, nu sunt dintre cei care ar vedea în asta o tragedie. Cred că foarte mulţi dintre tinerii care pleacă afară sunt foarte buni şi foarte mulţumiţi acolo. Eu cred că aceasta este o reuşită. Mulţi dintre ei merită mai mult decât ar fi avut în ţară, iar faptul că putem pleca pe tot globul este ceva extraordinar. Trebuie să ne obişnuim că în contextul globalizării, distanţele nu se măsoară în frontiere şi kilomentri, ci în ore. Până la urmă, de la Constanţa la Târgu-Mureş se fac cu maşina sau cu trenul tot atâtea ore cât se fac cu avionul până în Statele Unite ale Americii. Deci din acest punct de vedere pot spune că am emigrat.
Ceea ce vreau să afirm cu tărie, în concluzia mea, este că tragic era când oamenii emigrau pe criterii politice. Astăzi oamenii caută binele şi să sperăm că cei mai mulţi îl găsesc acolo unde ajung.
