Opinii

Cumpănenii au rememorat Marea Unire alături de primarul Mariana Gâju

Sub egida împlinirii a 90 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, locuitorii din Cumpăna au îmbrăcat hainele de sărbătoare pentru festivităţile care au fost organizate de Consiliul Local al comunei, reprezentat de primarul Mariana Gâju.

 

Un articol de Andreea PAVEL

Începând cu ora 11:00, în localitate manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României s-au ţinut lanţ timp de câteva ore bune. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobile “Tomis” Constanţa, precum şi reprezentanţi ai Comandamentului Flotei Navale Constanţa.

Cum ne-a obişnuit deja, Mariana Gâju, edilul Cumpenei, a organizat sărbătoarea ca la carte, urmându-se un program bine stabilit, pentru ca totul să decurgă fără nici un fel de obstacol, ori greşeală. Astfel, în primele minute ale manifestărilor s-a intonate Imnul de Stat. Ulterior, preoţii din localitate au susţinut o slujbă religioasă. Apoi, Mariana Gâju a ţinut un mic discurs, vorbind, printer altele, şi despre însemnătatea zilei de 1 Decembrie, pentru români. Pentru ca tabloul istoric să fie complet, invitat de onoare la eveniment a fost Ştefan Trandafir, veteran de război care, pentru câteva minute, şi-a depănat amintirile în faţa cumpănenilor, alegând ca de Ziua Naţională să împărtăşească cu aceştia puţin din clipele care azi sunt istorie.

În jurul orei 12:00, Monumentul Eroilor a fost înconjurat de coroane de flori. Printre “autori” s-au numărat şi Mariana Gâju, primarul comunei, reprezentanţii Consiliului Local, reprezentanţii parohiilor din localitate, reprezentanţii grădiniţelor şi Şcolii cu clasele 1-VIII din Cumpăna, reprezentanţii politici din localitate şi nu în cele din urmă, reprezentanţii Poliţiei comunei.

La scurt timp după miezul zilei, subunitatea militară din cadrul Comandamentului Flotei Navale Constanţa a încântat cumpănenii cu o defilare în cinstea Zilei Naţionale a României, iar apoi, jandarmii din Gruparea “Tomis” au efectuat exerciţii demonstrative.

Sărbătoarea a fost completată de un deosebit spectacol susţinut de elevii Şcolii Generale din Cumpăna.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top