Actualitate

Cum vor arăta locuințele sociale din satul Cataloi, comuna Frecăței

În luna decembrie, Primăria comunei Frecăței a anunțat publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire de locuințe sociale și de necesitate”, propus a se amplasa în satul Cataloi, comuna Frecăței, județul Tulcea.

Terenul propus pentru realizarea investiției are suprafața de 6.070 de metri pătrați. Prin proiect, titularul propune construirea unui ansamblu de locuințe sociale format din 2 corpuri identice cu regimul de înălțime P+2.

Imobilul se va realiza folosind o structură de rezistență cu stâlpi și grinzi din beton armat. Planșeele se vor realiza din beton armat, iar infrastructura va fi de tip grinzi de fundare din beton armat dispuse ortogonal. Închiderile exterioare cât și compartimentările interioare se vor realiza din zidărie eficientă BCA cu izolații din polistiren expandat.

Acoperișul va fi de tip terasă necirculabilă cu izolații din vată minerală bazaltică la suprafața planșeului.

„Se va funda direct, prin intermediul unor grinzi de fundații dispuse ortogonal conform axelor clădirii. Talpa va avea grosimea de 50 de cm, iar grinzile de fundații vor fi de 30×150. Adâncimea de fundarea va fi de 1.50 m de la cota terenului. La execuția infrastructurii se va folosi beton marca C20/25, și armături tip BST S500C”, se arată în documentația tehnică.

Suprastructura presupune cadre din beton armat formate din stâlpi și grinzi cu dimensiunile de 30x60cm și 30x30cm pentru stâlpi și dimensiunile de 30x50cm pentru grinzi; planșee – beton armat de 15 cm grosime turnat monolit împreună cu grinzile.

La execuția suprastructurii se va folosi beton marca C20/25 si armatura tip BST S500C.

Pereții exteriori se vor realiza din zidărie eficientă – BCA 30 cm grosime, cu termosistem din polistiren expandat de 10cm. Pereții interiori se vor realiza din zidărie eficientă BCA cu grosimi diferite de 10cm și 20 cm în funcție de dispunerea spațiilor și de necesitatea funcțională.

Acoperirea imobilului – terasa necirculabila.

Colectarea apelor meteorice se va face prin intemediul pantelor de 1.5% cu direcționare către sifoane de pardoseală de colectare a apelor meteorice.

Scopul acestui programului „locuințe sociale și de necesitate” este construirea de locuinţe sociale – locuinţe cu chirie subventionată, destinate unor categorii de persoane defavorizate prevăzute de lege, cărora nivelul de existentã nu le permite accesul la o locuintă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei. Obiectivul ce se doreşte a fi atins  este asigurarea unor condiţii de locuit decente pentru categoriile sociale dezavantajate. Promovarea investiţiilor de locuinţe sociale reprezintã sarcina autorităţilor publice locale.

Sursele de finaţare ale acestui program provin de la bugetele locale şi din bugetul de stat. Desfăşurarea procesului investiţional pentru construcţia de locuinţe sociale intră în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale, cu finanţare din bugetele proprii. Statul sprijină financiar construcţia de astfel de locuinţe, prin alocarea de fonduri de la bugetul de stat în completarea fondurilor din bugetele locale, prin intermediul bugetului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, la solicitarea fundamentată a consiliilor locale.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top