E o reclama la televizor. Niste insi pe plaja, niste oameni în piata, oameni alergând pe brâul unui baraj, o multime catarata pe faleza. Toti trag ca disperatii de o funie, lungita peste mare, trecând printre cracii turnului Eiffel, si priponita adânc în inima Batrânului Continent. Morala clipului? „Ha, ha, ha! Împreuna am adus Europa mai aproape!”
Un articol de RÃZVAN PETRE
Am o pasiune exagerbata în a le cauta oamenilor sufletul, în a valoriza, dincolo de realitatile mizere în care se cufunda, spiritul lor. Acele mici jucarii de copil, uitate în podul prafuit al constiintei lor. Dincolo de tentatiile meschine ale pasiunii, rotitele iubirii naiv/arhetipale îmi ticaie noaptea în urechi. Nu îmi pot reprima un zâmbet acru, o grimasa melancolica, privind la televizor niste oameni vorbind despre Europa. Otilia Badescu – ma înclin respectuos în fata paletei tale. Mircea Diaconu – ferice tie, actor de geniu, om sarac. Otilia mi-ar da un sec 21-0, Mircea m-ar face sa ma târasc pe scena, blocat de la replica 1. Citez din memorie: „Aderarea este o realizare comuna. Toti am facut sacrificii pentru a ajunge aici.” Mircea adauga: „E ca la revolutie – suntem toti euforici, asa eram si atunci – euforici, traiam un vis, eram ridicoli. Asa suntem si acum. Si e bine sa fim asa!” Traim, în fond, o noua copilarie. E o întoarcere, nu la izvoare, ci la sânul Europei, de la care ne-a smuls negura comunismului. Dar nu suntem, oare, prea maturi, pentru a ne permite un acces de copilarie? Oameni seriosi, culti, sportivi, artisti, muncitori, tarani, convinsi ca au adus Europa mai aproape, tragând ei însisi de funia integrarii. Sufletul meu, copil natâng, nu ti-e de-ajuns ca te hranesti cu minciunile înteleptilor? Ai ajuns sa crezi ca ti se arata semne si în reclamele de la televizor?
Poate ca se cade sa ne oprim o clipa, ca sa traim cum se cuvine momentul integrarii, si sa ne bucuram ca niste copii care primesc din mâinile lui Mos Craciun jucaria mult dorita. Odata aceasta secunda consumata, ne vom trezi la realitatea cruda a unei duble incompatibilitati. România nu se ridica la înaltimea standardelor, iar Europa – eteroclita si idealista – nu ne merita… Ne putem iluziona frumos ca am adus Europa mai aproape, desi ar fi mai chibzuit sa ne gândim ca noi am fost atrasi catre ea. Cine a tras pe sfoara, cine a pacalit pe cine? Singurul lucru cert este ca, dupa ce am tras atâta, acum avem foarte, foarte multa sfoara…
Poate ca se cade sa ne oprim o clipa, ca sa traim cum se cuvine momentul integrarii, si sa ne bucuram ca niste copii care primesc din mâinile lui Mos Craciun jucaria mult dorita. Odata aceasta secunda consumata, ne vom trezi la realitatea cruda a unei duble incompatibilitati. România nu se ridica la înaltimea standardelor, iar Europa – eteroclita si idealista – nu ne merita… Ne putem iluziona frumos ca am adus Europa mai aproape, desi ar fi mai chibzuit sa ne gândim ca noi am fost atrasi catre ea. Cine a tras pe sfoara, cine a pacalit pe cine? Singurul lucru cert este ca, dupa ce am tras atâta, acum avem foarte, foarte multa sfoara…
