Remuşcări sau şmecherie? După ce a muls, ani de zile, Fondul de mediu în favoarea cartelului producătorilor şi importatorilor de maşini, Guvernul Tăriceanu se răzgândeşte, reorientându-se spre piaţa importatorilor de tehnologie energetică.
Un articol de Răzvan PETRE
În acest sens, ministrul mediului a anunţat, cu surle şi trâmbiţe, demararea programului „Casa verde”, care vizează subvenţionarea cu până la 90% a achiziţionării şi montării de echipamente energetice alternative. Această iniţiativă pare a fi moştenitoarea de drept a „Programului pentru înnoirea parcului auto naţional”, o dovadă în acest sens fiind suma ridicol de mare alocată – 520 de milioane de lei – echivalentul a peste 85% din veniturile Fondului de mediu pe anul 2008. Partea cea mai suspectă a programului „Casa verde” este că fondurile sunt destinate exclusiv unei liste de firme „agreate” de Ministerul Mediului, listă care va fi făcută publică abia pe 20 decembrie, adică în ultimele secunde de existenţă ale actualei guvernări.
Un program generos doar în aparenţă
Săptămâna trecută, Ministerul Mediului a lansat programul „Casa verde”, destinat tuturor celor care vor să se încălzească şi să se spele „ecologic”. Programul prevede finanţarea persoanelor fizice şi juridice pentru proiecte de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu cele care utilizează energie solară, geotermală şi eoliană. Între 5 ianuarie şi 5 decembrie 2009, Statul va subvenţiona 90% din costurile instalării sistemelor de energie „verde” în locuinţe. Asta înseamnă că, începând de anul viitor, românii care vor să-şi monteze panouri solare sau generatoare eoliene vor plăti doar 10 % din valoarea echipamentelor şi a manoperei prestate. „Casa verde” se aseamănă cu programul Rabla, costurile fiind suportate tot de Administraţia Fondului de Mediu, instituţia statului la care ajung banii din taxa de poluare auto. Pentru a fi mai de efect, lansarea proiectului a avut loc pe acoperişul Facultăţii de Energetică din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, în decorul celui mai mare sistem de panouri fotovoltaice din Europa de Est, conform declaraţiei decanului facultăţii.
Buget şi plafoane
Iniţiativa guvernamentală are rezervată, din start, o finanţare generoasă. Astfel, din bugetul pe anul viitor, Administraţia Fondului de Mediu Fondurile alocă programului „Casa Verde” nu mai puţin de 520 de milioane de lei. Din acestea, 400 de milioane sunt rezervate proiectelor destinate persoanelor fizice, precum şi ONG-urilor şi asociaţiilor de proprietari. În cazul acesta, finanţarea fiecărui proiect poate ajunge până la un nivel de 90% plafonul maxim al investiţiei fiind fixat la 25.000 de lei. Restul banilor urmează a se îndrepta către proiectele energetice derulate de firme şi instituţii publice, unde plafonul maxim al investiţiilor individuale este de 10-12 ori mai mare, dar procentul acoperit din Fondul de Mediu este mai mic. Astfel, pentru operatorii economici, finanţarea poate ajunge până la jumătate din costul echipamentului, dar nu poate depăşi 250.000 de lei. Şi mai generoasă este oferta pentru instituţii publice. Astfel, o şcoală sau o primărie care ar vrea să treacă pe energie solară, geotermală sau eoliană s-ar bucura de o susţinere de până la 60% din efortul financiar de către Fondul de Mediu, cu condiţia ca subvenţia să nu depăşească suma de 300.000 de lei.
Costuri mari, beneficii eco
La prima vedere, programul „Casa verde” pare o piatră de hotar, pe drumul adoptării surselor de energie nepoluante. În termeni reali, însă, sutele de milioane de lei puse la bătaie de Guvern nu pot ţine locul unor măsuri mai stabile şi de mai lungă durată, care să uşureze fie importul, fie instalarea tehnologiilor nepoluante. Principala cauză pentru care impactul iniţiativei „Casa verde” va fi unul limitat este costul ridicat al mijloacelor de producţie a energiei alternative. La prima vedere, un panou solar sau o celulă fotovoltaică (echipament de transformare a energiei solare în curent electric) are un cost redus, de doar câteva sute de euro. Dar, pentru ca aceste echipamente să genereze curent şi căldură, este nevoie de o serie de alte instalaţii complementare, de la sistemele de protecţie, la banalii acumulatori şi la boilere de apă caldă. Din această cauză, un sistem complet de generare a curentului electric, a căldurii şi a apei calde menajere poate lesne ajunge la costuri de peste 20.000 de lei. Aceasta nu ar fi o problemă, în condiţiile în care Statul ar suporta 90% din investiţie.
Dezavantajul acestor sisteme de generare a energiei alternative constă în faptul că ele nu se bazează pe energii constante. Panourile solare pot încălzi apa, iar celulele fotovoltaice pot produce curent electric, însă numai ziua, pe timp însorit. Iarna, când ziua este mai scurtă, ca şi pe timp ploios, singurul lucru care îi poate încălzi pe consumatori este gândul că folosesc energii durabile. La fel, turbinele eoliene sunt bune doar de decor atunci când nu bate vântul. În aceste situaţii, poate fi folosit curentul electric stocat în baterii, dar singura soluţie viabilă este folosirea unor sisteme hibrid, care combină generatoarele pe bază de energie solară/eoliană, cu generatoare pe bază de motorină sau benzină, caz în care ideea de „Casă verde” se duce dracului, iar costurile asociate producţiei de energie explodează. Alternativa ar fi montarea unui sistem hibrid eolian+solar, dar costul acestuia sare de 15.000 de euro…
Şantaj electoral, sau pârjolirea ogoarelor
Decizia Guvernului Tăriceanu de a renunţa, pe ultima sută de metri, la finanţarea importatorilor de maşini, prin programul Rabla, pentru a se concentra pe finanţarea energiilor alternative, este una cel puţin ciudată. O certitudine este că Tăriceanu şi oamenii lor lasă, în felul acesta, ogoarele pârjolite în urma lor. Următorul guvern (din care actualii miniştri au şanse mici să mai poată face parte) nu va putea dispune de beneficiile programului Rabla, care a avut un impact puternic în ultimii ani. Tăriceanu a marcat puncte importante cu acest program, care mulţumea atât publicul larg (fericit că putea achiziţiona maşini mai ieftine), cât şi Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (din care fac parte chiar firmele lui Tăriceanu, şi care se vedea ameninţată de valul de automobile second-hand).
Un serios semn de întrebare în legătură cu programul „Casa verde” este legat de calendarul implementării sale. Astfel, pare cel puţin ciudat că Guvernul Tăriceanu îl lansează pe ultima sută de metri a mandatului, banii urmând a fi achitaţi de administraţia următoare. Ce e şi mai dubios este că, deşi oficialii ministeriali au avut timp să calculeze bugetul, plafoanele de finanţare şi să elaboreze manualul de aplicare a programului, ei nu au fost în stare să facă ce era mai simplu – o serie de firme autorizate pentru a aplica programul. În condiţiile în care data pe care va fi anunţată lista firmelor considerate eligibile a participa la acest program – 20 decembrie – este fixată imediat după centralizarea rezultatelor alegerilor, din ce în ce mai multe persoane din sistem au afirmat că acest program este o pomană, sau chiar un şantaj electoral. Amânarea publicării listei pentru ultimele zile ale ale actualei guvernări, este, potrivit acestor surse, doar o modalitate de a condiţiona includerea pe lista firmelor eligibile, de acordarea unor sponsorizări consistente în campania electorală ce debutează săptămâna aceasta.
Energia eco necesită un stil de viaţă eco
Adoptarea surselor de energie alternativă nu înseamnă că toate necesităţile unei familii moderne pot fi acoperite, fără ca stilul de viaţă să sufere modificări semnificative. Pentru ca familia să se descurce exclusiv cu energia eco, trebuie ca fiecare watt să fie folosit raţional. Asta înseamnă stingerea luminilor inutile, eliminarea aparatelor energofage (aer condiţionat, cuptoare electrice etc.) şi înlocuirea băii în cadă cu duşuri scurte. Un panou fotovoltaic eficient poate produce într-un an doar 150 de kilowaţi. În condiţiile în care consumul mediu lunar al unei familii UE este între 200 şi 300 de kilowaţi, asta înseamnă că familia dependentă de energie solară trebuie să îşi reducă cerinţele cu peste 90%!!
Programul de înnoire a… poluării
Discursul cu care Primul-ministru, ministrul finanţelor şi cel al mediului încearcă să ne îmbrobodească este acela că taxa auto şi „Programul de înnoire al parcului auto” sunt menite a îmbunătăţi calitatea aerului pe care îl respirăm. În spatele acestor vorbe mari şi frumoase, realitatea este cu totul alta. Adevărul pe care nu o să-l auziţi niciodată din gura lui Tăriceanu este că majoritatea rablelor deţinute de populaţie sunt folosite arareori şi pe distanţe scurte, din cauza vârstei şi uzurii înaintate, care fac ca automobilele de 20 – 30 de ani să nu fie maşini pe care să te poţi baza. În acelaşi timp, o maşină nou-nouţă (care stă mai bine la capitolul „Emisii”) va parcurge, în medie, între 5.000 şi 10.000 de kilometri, anual. Concluzia logică este că o rablă poluează mai puţin decât o maşină nouă, pur şi simplu pentru că, în cea mai mare parte a timpului, stă pe butuci…
