Schimbul de gardă la PSD a avut loc. Peste câteva zile va debuta şi congresul PNL, unde, însă, nu sunt aşteptate mari răsturnări de situaţie. Poziţia lui Crin Antonescu nu pare a fi ameninţată de nimeni. Tânăr, frumos ca un Alain Delon cu ochi de lipovean şi capabil să îşi surclaseze orice oponent prin claritatea şi coerenţa discursului, Crin Antonescu are un singur adversar, care îl poate face să-şi piardă credibilitatea şi poziţia de frunte în PNL – pe el însuşi.
Un editorial de Răzvan PETRE
În ultimii cinci ani, Crin Antonescu s-a făcut remarcat în Parlament ca rege al chiulangiilor. Neseriozitatea cronică de care a dat dovadă prin absentatarea la circa 99% din lucrările Parlamentului a fost dublată de tupeul cu care a perseverat în această nesocotire a îndatoririlor cetăţeneşti, dar şi de serviciu. Timp de mai mulţi ani, Antonescu a profitat la maxim de pe urma aurei de inviolabilitate, oferită de suferinţa, apoi de moartea tragică a fostei neveste, ce au făcut din atacarea metehnelor sale un subiect tabu, atât pentru presă, cât şi pentru adversarii politici. Neavând nici un competitor de calibru, care să îi ia locul fruntaş în organizaţia locală a partidului, Antonescu s-a perpetuat din inerţie pe listele electorale ale PNL, unde figura ca pletosul găştii de lideri, menit a atrage simpatiile şi voturile tineretului. În anul 2000, când PNL a scăpat la milimetru de dispariţia de pe scena politică, Crin s-a teleportat la Teleorman, unde a prins un loc eligibil, pentru ca apoi să fie scăldat de oligarhii partidului în bazinul electoral bucureştean. Respectând tradiţia, în 2008 el s-a calificat pentru un loc în Parlament, de pe poziţia de „lucky loser”. Norocul lui Antonescu a stat în voturile strânse de peneliştii-kamikaze, candidaţi fără speranţă pe locuri neeligibile. În tot acest timp, în Tulcea lui natală, ca dovadă a muncii excepţionale depuse de fostul lider local Antonescu, PNL a ajuns să aibă mai puţină influenţă decât organizaţia de pensionari a ruşilor lipoveni. Ideea de „Uninominal” nu a mişcat un fir din podoaba capilară de invidiat a lui Crin. Cu teribilul său talent oratoric, el se poate adresa oricând alegătorilor în numele cărora a ajuns în Parlament, cu cuvintele: „Vă mulţumesc că m-aţi votat, deşi nu am făcut şi nici nu voi vace nimic pentru voi…”
În timp ce steaua nororcoasă şi flăcările violet aprinse de pasiunile din PNL îl propulsau pe Crin Antonescu la şefia liberalilor, la Constanţa începea să se aşeze praful peste cariera politică a unui parlamentar exemplar – Andrian Mihei. Spre deosebire de Crin – „profesoraşul cel viteaz”, ce a învăţat liberalismul din cărţi – Mihei s-a calificat în liberalism la locul de muncă, în complicata lume a afacerilor româneşti. Ajuns în politică, spre deosebire de fostul său coleg de breaslă, Traian Băsescu, de-abia după ce îşi făcuse un nume în afaceri, Mihei nu pus activitatea sa parlamentară în rândul hobby-urilor de weekend. Astfel, în anii în care a activat ca parlamentar, Mihei a reuşit să adune zeci de proiecte şi de iniţiative legislative personale, majoritatea izvorâte din experienţa pe care o avea ca afacerist. Inteligent şi prietenos, Mihei şi-a atras simpatiile multora dintre cei pe care i-a cunoscut în cariera sa politică, dar nu a intrat nciodată în graţiile şefilor penelişti, pentru care nu conta că el are mai multe iniţiative parlamentare decât numărul cămăşilor din garderoba galantului Antonescu.
În 2008, ca mulţumire pentru prestigiul, munca şi miile de simpatizanţi şi membri aduşi în tabăra liberală, Mihei a fost trimis de organizaţia locală să îşi rupă gâtul într-un colegiu din oraşul Constanţa, în care PSD era garantat de Mazăre, şi în care PD-L se baza pe votul tinerilor. Înaintea finalului previzibil, Mihei a mai adus câteva mii de voturi, cu ajutorul cărora nişte indivizi de teapa lui Antonescu şi-au văzut împlinit visul de a mai freca menta încă patru ani pe holurile Parlamentului.
