Ştiri

“Cred că o femeie poate să conducă oraşul mai bine decât un bărbat!”

Luminiţa Vlădescu, preşedinte PSD Medgidia, despre alegerile locale

Dezvăluiri: De când ocupaţi funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Medgidia şi ce aţi realizat de atunci?
Luminiţa Vlădescu: Sunt în funcţia de preşedinte din iunie 2009. Cel mai important lucru este că am adus foarte mulţi tineri, lucru care lipseşte tuturor organizaţiilor de partid. Am adus tineri pregătiţi în finanţe, administraţie publică, oameni cu sufletul deschis şi care îşi doresc să schimbe ceva în bine şi chiar să fie diferit de tot ce a fost până acum în politica românească.

A consemnat Mihai Răzvan ROTARU

Dezv.: Câţi membri are organizaţia PSD Medgidia?

L.V.: Avem 340 membri activi, cu adeziuni reînnoite, oameni care chiar activează, avem câteva acţiuni anuale în care ne-am întâlnit şi ne bucurăm de oameni cu adevărat activi, nu de oameni care erau doar pe hârtie, sau simpatizanţi. Am avut următorul obiectiv: să aducem oameni care să activeze şi să ştie exact problemele oraşului.

Dezv.: E mult, e puţin, pentru un oraş ca Medgidia?
L.V.: Consider că sunt oameni de calitate şi, de multe ori, e mai important să ai puţini membri, dar să ştii că te poţi baza pe ei în orice acţiune.

Dezv.: Cum apreciaţi rezultatul de doar 7% obţinut de candidatul PSD la alegerile locale din 2008?
L.V.: A fost un scor mic la alegerile locale, e adevărat şi candidatul a fost mult sub media partidului. Nu pot să comentez, pentru că la momentul acela nu eram nici în conducerea partidului. Consider că am pornit pe un drum nou, drept dovadă fiind rezultatele de la europarlamentarele din 2009 şi parlamentarele din 2008, dar şi la  prezidenţiale, unde am avut cel mai mare scor, 57%, un scor bazat şi pe munca noastră, a organizaţiei.

Dezv.: Unii spun că, după Mircea Pintilie, PSD nu a mai avut un candidat adevărat la Primăria Medgidia. Cum comentaţi această opinie?
L.V.: Nu, nu pot să comentez lucrul ăsta.

Dezv.: Care sunt obiectivele PSD la alegerile locale din 2012?
L.V.: Suntem siguri că vom câştiga alegerile locale, dar nu vă putem spune acum numele candidatului.

Dezv.: Surse din organizaţia judeţeană a partidului spun că liderii judeţeni caută un candidat pentru Medgidia…
L.V.: Nu ştim, nu am auzit acest lucru. Ştim că suntem apreciaţi de colegii noştri de la Constanţa şi mizăm pe asta.

Dezv.: S-a semnat protocolul cu PNL?

L.V.: Nu s-a semnat, suntem în discuţii, au existat discuţii de principiu, dar nu avem un rezultat, sau o decizie finală. Noi ne dorim să se facă un sondaj cu cei doi posibili candidaţi, PSD şi PNL, iar câştigătorul să candideze pentru funcţia de primar. Dar ne gândim şi la varianta să mergem singuri în alegeri, cu candidat separat. Deci există aceste două variante, în momentul de faţă.

Dezv.: Care a fost relaţia cu consilierii PNL până la înfiinţarea USL?
L.V.: O relaţie de normalitate. Când am avut un proiect important pentru oraş l-am susţinut. Ne-am opus proiectelor propuse doar dacă am avut argumente. Nu ne-am opus niciodată doar de dragul de a ne opune. Consider că am fost o opoziţie constructivă, am venit întotdeauna cu idei şi propuneri. Şi actuala administraţie a marjat pe propunerile noastre.

Dezv.: Să înţeleg că la Medgidia a funcţionat o alianţă PSD-PDL în opoziţie?
L.V.: Nu, a existat doar o alianţă, să o numim aşa, spre binele locuitorilor din Medgidia. Adică, dacă am considerat că anumite proiecte nu ajută, le-am spus şi ne-am opus. Dacă proiectele erau în favoarea locuitorilor, atunci le-am susţinut.

Dezv.: Care este relaţia cu consilierii locali ai PNL, în momentul de faţă?
L.V.: Aceeaşi, nu s-a schimbat absolut nimic. Suntem colegi, ne spunem orice, fără nicio problemă. Nu înseamnă că, dacă există o alianţă la nivel central, nu ne putem opune anumitor proiecte, la nivel local. Depinde de proiect. Primarul ştie părerea noastră, ştie ce fel de atitudine avem şi, în general, în ultima perioadă, ţine cont de lucrul ăsta.

Dezv.: Dacă veţi susţine candidatul PNL la alegerile locale, ce veţi cere în schimb?

L.V.: Dacă se va întâmpla lucrul ăsta, în funcţie de sondaj, cel mai important lucru pe care îl vom cere va fi să schimbe politica socială pe care a aplicat-o în mandatul său. Noi vedem altfel modul în care se finanţează proiectele sociale în Medgidia, iar proiectele noastre privind dezvoltarea, sau pe care le-am propus în Consiliu, aprobate şi nefinalizate, să le ducem la bun sfârşit.

Dezv.: Vă doriţi pentru partid şi funcţia de viceprimar?
L.V.: Acest lucru e prevăzut în protocol. Noi sperăm să fim noi cei care vor conduce oraşul şi vreau să vă spun un lucru: PSD-ul nu a condus niciodată acest oraş. Domnul Pintilie nu a candidat niciodată din partea PSD, chiar dacă ulterior a trecut la noi în partid.

Dezv.: Care sunt principalele trei probleme ale oraşului?
L.V.: Cea mai mare problemă este reprezentată de lipsa locurilor de muncă. O altă problemă despre care cred că e nerezolvată este faptul că nu se cunoaşte care sunt persoanele cu probleme sociale, nu există o evidenţă clară. Se finanţează familii care probabil nu îşi merită ajutoarele sociale. Foarte multe din ajutoare nu ajung la persoanele care le şi merită, pentru că nu există o evidenţă clară. Aş vrea ca în fiecare zonă din oraş să înfiinţăm centre sociale, să stabilim cazurile sociale şi să vedem cum îi putem ajuta cu locurile de muncă. A treia problemă ar fi legată de infrastructură, care nu s-a rezolvat, deşi există un proiect cu finanţare europeană care într-adevăr are în vedere anumite străzi, dar asta nu înseamnă că toate zonele sunt prinse: tramă stradală, canalizare, apă. Vorbesc de satul Remus Opreanu, unde nu există canalizare şi străzi pietruite, Valea Dacilor de asemenea, unde nu există străzi pietruite, deci sunt probleme de tramă stradală şi infrastructură, în general.

Dezv.: Dacă veţi avea primar la Medgidia cum veţi reuşi să rezolvaţi această problemă, în condiţiile unui buget mic?
L.V.: În primul rând situaţia financiară a oraşului trebuie reevaluată. Consider că sunt probleme de evidenţă financiară nerezolvate. Chiar şi pe partea de impozite şi taxe. Nu este bine pusă la punct, drept pentru care există probleme de evidenţă, nu se ştie exact dacă sunt încasate impozitele şi taxele, cum sunt încasate.

Dezv.: Cum poate să ofere un primar locuri de muncă?
L.V.: Cred că ar trebui să ne întoarcem la vremurile în care acest oraş era un târg comercial. Medgidia este la răspântie de drumuri. Cei care au făcut din acest oraş un panair ştiau ce fac. Primul lucru ar fi să facem târguri, organizate sub „umbrela” Primăriei. O altă soluţie ar fi să activăm mai mult portul comercial. La momentul acesta suntem în discuţii pentru a obţine statutul de zonă liberă a portului Medgidia.

Dezv.: Cum comentaţi faptul că liderul PDL Medgidia, Dumitru Moinescu, renunţă la ideea referendumului pentru schimbarea primarului?
L.V.: Eu am avut o întâlnire cu dumnealui, la o emisiune, şi i-am zis că nu va reuşi. Noi ştim foarte bine că oamenii aşteaptă să se rezolve lucrurile cu implicarea celor din organizaţiile politice, dar nu marşează spre lucruri foarte dure. Eu i-am zis că nu mi se pare corect cum procedează, pentru că Marian Iordache a fost un candidat care a reuşit în alegeri şi am văzut acţiunea lui Dumitru Moinescu drept o ambiţie personală, o frustrare. E o modă generală a PDL-ului să facă referendumuri, dar nu e corect. Oamenii au votat. Noi, opoziţia, suntem datori să muncim, să venim cu proiecte, iar PDL-ul nu prea a făcut asta. Le-am spus, haideţi să facem ceva… dar, mă rog, fiecare cu părerea lui. I-am spus că nu va reuşi, pentru că porneşte dintr-o frustrare.

Dezv.: Dacă mâine ar fi alegeri pentru Primăria Medgidia cine credeţi că ar câştiga?
L.V.: PSD!

Dezv.: Ce persoană?
L.V.: Eu sunt convinsă că în momentul în care vom face un sondaj vă vom putea spune şi persoana.

Dezv.: Luminiţa Vlădescu va candida la Primăria Medgidia?

L.V.: E o întrebare la care nu vreau să răspund momentan. Nici da, nici nu. O să răspund în momentul în care va fi decizia comună a tuturor colegilor, şi din organizaţia noastră şi din cea judeţeană.

Dezv.: Credeţi că locuitorii din Medgidia ar privi cu ochi buni candidatura unei femei?
L.V.: Cred că da, pentru că s-a dovedit în timp că femeile sunt uneori mai hotărâte decât bărbaţii şi nu conduc doar cu sufletul. În general, dacă aţi văzut, femeile sunt mai puse pe treabă decât bărbaţii. Nu pentru că sunt eu feministă, dar s-a demonstrat acest acest lucru!

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top